oraşe, de Charles Dickens; istoriile lui Macaulay; Cucerirea Mexicului şi Cucerirea Peru-ului, ilustrate. Citeam şi poezie, iar domnişoara Violenţă făcea din când în când, cu jumătate de inimă, o încercare de a fi profesoară, punându-mă să
citesc cu glas tare. În Xanadu, Kubla Khan a poruncit, Un măreţ dom de plăceri să fie zidit. Pe câmpiile Flandrei macii înfloresc, Printre şirurile de cruci ei cresc.
— Nu te poticni, spunea domnişoara Violenţă. Versurile trebuie să curgă, dragă. Închipuie-ţi că eşti o fântână.
Cu toate că ea personal era butucănoasă şi lipsită de eleganţă, avea standarde înalte cu privire la delicateţe, şi o lista de lucruri care voia să ne închipuim că suntem: copaci înfloriţi, fluturi, adieri blânde. Orice în afară de fetiţe cu genunchi murdari şi degete în nas: era greu de mulţumit în problemele de igienă personală.
198
- MARGARET ATWOOD -
— Nu roade creioanele colorate, dragă, îi spunea domnişoara Violenţă Laurei. Nu eşti rozătoare. Uite, ai gura verde toată. Face rău la dinţi.
Am citit Evangeline, de Henry Wadsworth Longfellow; am citit Sonete din portugheză, de Elizabeth Barrett Browning.
Cum te iubesc? Să număr felurile.
— Minunat! a oftat domnişoara Violenţă.
Era sentimentală, sau atât de sentimentală cât îi permitea firea ei deprimată, pe tema lui Elizabeth Barrett Browning; şi a lui E. Pauline Johnson, prinţesa mohawk4.
Şi oh, fluviul curge acum mai iute;
Bulboanele se rotesc în jurul fundei mele.
Vâj, vâj!
Cum se răsucesc vălurelele
În multe ochiuri de mare periculos învârtejate!
— Mai cu inimă, dragă, spunea domnişoara Violenţă.
Sau citeam Alfred, Lord Tennyson, un om pe care numai Dumnezeu îl întrecea în măreţie, după părerea domnişoarei Violenţă.
Cu muşchiul cel mai negru răzoarele de flori Erau toate gros acoperite.
Din legăturile ce ţineau părul de zidul cu fronton Cădeau cuiele ruginite…
Ea a spus atât: „Viaţa mea e mohorâtă,
El nu vine”, a spus ea şoptit;
A spus: „Sunt obosită, obosită,
Aş vrea să fi murit!”
— De ce îşi dorea asta? a întrebat Laura, care de obicei nu manifesta interes faţă de recitările mele.
4 Emily Pauline Johnson (1861-1913), scriitoare canadiană de origine mohawk.
199
- ASASINUL ORB -
— Era vorba de iubire, dragă, a spus domnişoara Violenţă.
Era o iubire nemărginită. Dar era neîmpărtăşită.
— De ce?
Domnişoara Violenţă a oftat.
— E o poezie, dragă, a spus ea. A scris-o lordul Tennyson, şi cred că el ştia cel mai bine. Poeziile nu argumentează de ce. „Frumuseţea e adevăr, adevărul frumuseţe – asta e tot ce ştiţi pe pământ, şi tot ce trebuie să ştiţi.”
Laura s-a uitat la ea cu dispreţ, şi s-a întors la coloratul ei.
Eu am dat pagina: mă uitasem deja în fugă peste toată
poezia şi constatasem că nu se mai întâmpla nimic în ea.
Sparge-te, sparge-te, sparge-te
Pe stâncile tale cenuşii şi reci, O Mare!
Şi aş vrea ca limba mea să poată rosti
Gândurile care apar în mine.