Nouă, domnul Erskine ne-a spus că lenea noastră, aroganţa noastră, şi tendinţa noastră de a tăia frunză la câini 206
- MARGARET ATWOOD -
şi a visa cu ochii deschişi, şi sentimentalismul nostru dulceag nu făcuseră decât să ne distrugă pentru treburile serioase ale vieţii. Nimeni nu se aştepta de la noi să fim genii, şi nu ni s-ar fi acordat nicio favoare dacă am fi fost, dar cu siguranţă există un minimum, chiar şi pentru fete: nu aveam să fim decât o povară pentru orice bărbat destul de prost să
se însoare cu noi, dacă nu eram făcute să ne îndreptăm.
A comandat un teanc mare de caiete de şcoală, genul ieftin cu foi liniate şi coperte subţiri de carton. A comandat un stoc de creioane simple, cu gumă. Acestea erau baghetele magice, a spus el, prin mijlocirea cărora eram pe cale să ne transformăm, cu ajutorul lui.
A spus ajutor cu un zâmbet superior.
A aruncat stelele din poleială ale domnişoarei Goreham.
Biblioteca ne distrăgea prea mult atenţia, a spus el. A cerut şi a primit două pupitre şcolare, pe care le-a instalat în unul dintre dormitoarele libere; a pus să se scoată patul, împreună cu toate celelalte piese de mobilier, aşa că
încăperea a rămas goală. Uşa încuiată cu cheia, iar cheia era la el. Acum puteam să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă.
Metodele domnului Erskine erau directe. Ne trăgea de păr, ne răsucea urechea. Lovea puternic cu linia pupitrele lângă
degetele noastre, şi chiar şi degetele, sau ne ardea o palmă
peste ceafă când era exasperat, sau, ca ultim mijloc, arunca cu cărţi în noi sau ne lovea peste dosul gambelor. Sarcasmul lui era nimicitor, cel puţin pentru mine: Laura credea de cele mai multe ori că el voia să spună exact ce spunea, ceea ce îl mânia şi mai tare. Lacrimile nu-l înduioşau; de fapt, cred că
îi făceau plăcere.
Nu era aşa în toate zilele. Lucrurile mergeau bine o săptămână întreagă. Putea să dea dovadă de răbdare, chiar de un fel de bunătate stângace. Pe urmă venea o răbufnire şi îl apucau pandaliile. Cel mai rău era că nu ştiai niciodată ce putea să facă, sau când putea s-o facă.
207
- ASASINUL ORB -
Nu puteam să ne plângem tatei, fiindcă nu acţiona domnul Erskine la ordinele lui? El aşa spunea. Dar ne plângeam lui Reenie, bineînţeles. Era revoltată. Eu eram prea mare ca să
fiu tratată aşa, spunea ea, iar Laura era prea sensibilă, şi amândouă eram… mă rog, cine se credea el? Crescut în mocirlă şi dându-şi aere, ca toţi englezii care ajungeau aici, crezând că puteau să facă pe lorzii, şi dacă făcea baie o dată
pe lună ea era gata să-şi mănânce cămaşa. Când Laura se ducea la Reenie cu dungi în palme, Reenie îl înfrunta pe domnul Erskine, dar i se spunea să-şi vadă de treaba ei. Ea era cea care ne stricase, spunea domnul Erskine. Ne stricase cu dădăceala şi indulgenţa excesivă – asta era evident – iar acum depindea de el să repare stricăciunea făcută de ea.
Laura spunea că dacă nu pleacă domnul Erskine, pleacă
ea. O să fugă de acasă. O să sară pe fereastră.
— Să nu faci asta, puişor, spunea Reenie. O să ne punem capul la contribuţie. O să-i venim noi de hac! Îl lăsăm noi cu căruţa în drum!
— N-are căruţă, hohotea Laura.
Callista Fitzsimmons ne-ar fi putut fi de un oarecare ajutor, însă îşi dădea seama dincotro bate vântul: nu eram copiii ei, eram ai tatei. El îşi alesese modul de a acţiona, şi ar fi fost o greşeală tactică să se amestece. Era un caz de sauve qui peut, expresie pe care, datorită ostenelii domnului Erskine, ştiu acum s-o traduc.
Ideea domnului Erskine despre matematică era destul de simplă: trebuia să ştim să ţinem socotelile casei, ceea ce însemna să ştim să adunăm şi să scădem şi să ţinem contabilitatea dublă.
Ideea lui despre franceză erau formele verbelor şi Fedra, cu accent pe maximele pline de conţinut din autori renumiţi. Şi
jeunesse savait, si vieillesse pouvait – Estienne; C’est de quoi j’ai le plus de peur que la peur – Montaigne; Le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point – Pascal; L’histoire, cette vieille dame exaltée et menteuse – de Maupassant. Il ne faut pas toucher aux idols: la dorure en reste aux mains –
208
- MARGARET ATWOOD -
Flaubert. Dieu s’est fait homme; soit. Le diable s’est fait femme – Victor Hugo. Şi aşa mai departe.
Ideea lui despre geografie erau capitalele din Europa. Ideea lui despre latină era Cezar îngenunchindu-i pe gali şi trecând Rubiconul, alea iacta est; şi, după asta, selecţiuni din Eneida lui Vergiliu – avea o pasiune pentru sinuciderea Didonei –
sau din Metamorfozele lui Ovidiu, părţile în care zeii le făceau lucruri neplăcute diverselor femei tinere. Siluirea Europei de către un mare taur alb, sau a Ledei de către o lebădă, sau a Danaei de către o ploaie de aur – astea aveau măcar să ne reţină atenţia, spunea el, cu un zâmbet ironic. Avea dreptate în privinţa asta. Pentru variaţie, ne punea să traducem din latină poezii de dragoste de un gen cinic. Odi et amo – lucruri de felul acesta. Îi făcea mare plăcere să ne vadă luptându-ne cu părerile proaste ale poeţilor despre genul de fete ce păream destinate să fim.
— Rapio, rapere, rapui, raptum, spunea domnul Erskine.
„Apucă şi ia.” Cuvântul englezesc rapture provine din aceeaşi rădăcină. Declinaţi.
Jap făcea rigla.
Învăţam. Chiar învăţam, într-un spirit de răzbunare: nu voiam să-i oferim domnului Erskine niciun pretext. Nimic nu voia mai mult decât să pună piciorul pe gâtul nostru – ei bine, avea să i se refuze plăcerea, dacă se putea. Ce am învăţat cu adevărat de la el a fost să înşelăm. Era greu să-l păcălim la matematică, dar stăteam multe ore după-amiaza târziu, copiind traducerile lui Ovidiu din două cărţi din biblioteca bunicului – traduceri vechi făcute de victorieni eminenţi, cu litere mărunte şi vocabulare complicate.
Prindeam sensul pasajului din aceste cărţi, apoi îl înlocuiam cu altul, în cuvinte mai simple, şi adăugam câteva greşeli, ca să pară că îl traduseserăm noi. Totuşi, indiferent ce făceam, domnul Erskine ne tăia traducerile cu creionul roşu şi scria comentarii crude pe margine. N-am învăţat prea multă
latină, dar am învăţat multe despre falsificare. Am învăţat şi să ne facem feţele inexpresive şi ţepene, de parcă erau 209
- ASASINUL ORB -
apretate. Era mai bine să nu reacţionăm faţă de domnul Erskine într-un mod vizibil, mai ales tresărind.