Născut în şanţ, lăsat pe prag.
— Nu sunt de încredere, a spus Reenie. Îşi croiesc drum în viaţă pe căi necinstite. Nu au măsură.
— Oricum, a spus Laura, l-am invitat la masă.
— Ei, asta pune capac la toate, a spus Reenie.
228
- MARGARET ATWOOD -
Dăruitoare de pâine
În fundul grădinii, de cealaltă parte a gardului, e un prun.
E bătrân, noduros, cu crengile ţinute laolaltă cu o legătură
neagră. Walter spune că ar trebui tăiat, dar i-am atras atenţia că, tehnic vorbind, nu e al meu. În orice caz, am o slăbiciune pentru el. Înfloreşte în fiecare primăvară, nerugat, neîngrijit; la sfârşitul verii îşi leapădă prunele în grădina mea, mici, ovale şi albastre, cu o brumă pe ele ca praful.
Atâta generozitate! Azi-dimineaţă am cules ultimele prune doborâte de vânt – cele puţine pe care mi le lăsaseră
veveriţele şi ratonii şi narcomanii beţi – şi le-am mâncat cu lăcomie, sucul cărnii lor bătute însângerându-mi bărbia. N-am observat până când a trecut Myra pe la mine cu o caserolă cu ton. Dumnezeule! a spus ea, cu râsul ei de pasăre, întretăiat. Cu cine le-ai bătut?
Ţin minte în amănunt acea Zi a Muncii, pentru că a fost singura dată când ne-am aflat cu toţii în aceeaşi încăpere.
Zaiafetul continua încă la Camp Grounds, dar nu în vreo formă la care ai fi vrut să fii martor de aproape, deoarece consumul clandestin de băutură ieftină era acum în toi. Eu şi cu Laura plecaserăm devreme, s-o ajutăm pe Reenie la pregătirile pentru masă.
Acestea se făceau de câteva zile. De îndată ce Reenie fusese înştiinţată de petrecere, scosese singura ei carte de bucate, Cartea de bucate a şcolii de Gastronomie din Boston, de Fannie Merritt Farmer. De fapt, nu era a ei: fusese a bunicii Adelia, care o consulta – împreună cu diversele ei bucătărese, fireşte – când punea la cale mesele ei cu douăsprezece feluri de mâncare. Reenie o moştenise, cu toate că nu o folosea la gătitul zilnic – pe acesta îl avea tot în cap, după spusele ei. Dar acum era o chestie cu dichis.
Citisem această carte de bucate, sau cel puţin mă uitasem prin ea, în zilele în care o romanţam pe bunica. (Acum renunţasem la asta. Ştiam că mi s-ar fi pus de-a curmezişul, 229
- ASASINUL ORB -
exact cum mi se puneau de-a curmezişul Reenie şi tata, şi mi s-ar fi pus de-a curmezişul şi mama, dacă nu murea. Scopul vieţii tuturor celor în vârstă era să mi se pună de-a curmezişul. Era singurul lucru căruia i se dedicau.) Cartea de bucate avea o copertă simplă, de culoarea sobră
a muştarului, şi avea şi înăuntru treburi simple. Fannie Merritt Farmer era implacabil pragmatică – scurtă şi la obiect, într-un fel concis, de New England. Presupunea că nu ştii nimic, şi începea cu începutul: „O băutură este orice lichid ce se bea. Apa este băutura oferită omului de către Natură. Toate băuturile conţin un procent mare de apă, şi de aceea trebuie să se ţină cont de întrebuinţarea lor: I. Să
potolească setea. II. Să introducă apă în sistemul circulator.
III. Să regleze temperatura corpului. IV. Să ajute circulaţia apei. V. Să hrănească. VI. Să stimuleze sistemul nervos şi diverse organe. VII. În scopuri medicinale”, şi aşa mai departe.
Gustul şi plăcerea nu făceau parte din listele ei, dar la începutul cărţii era un motto ciudat, de John Ruskin: Gastronomia înseamnă cunoştinţe despre Medeea şi despre Circe şi despre Elena şi despre Regina din Saba.
Înseamnă cunoştinţe despre toate ierburile şi fructele şi aromele şi mirodeniile, şi despre tot ce tămăduieşte şi e dulce pe câmp şi în crânguri şi gustos în mâncare.
Înseamnă migală şi inventivitate şi bunăvoinţă şi uşurinţă
în mânuirea ustensilelor. Înseamnă chibzuinţa bunicilor voastre şi ştiinţa farmacistului modern; înseamnă
experimentare şi nu irosire; înseamnă meticulozitate englezească şi ospitalitate franceză şi arabă; şi, în fine, înseamnă că trebuie să fiţi într-un mod perfect şi mereu doamne – dăruitoare de pâine.
Îmi era greu să mi-o imaginez pe Elena din Troia cu şorţ, cu mânecile suflecate până la cot şi obrazul murdar de făină; şi din ce ştiam despre Circe şi Medeea, singurele lucruri pe 230
- MARGARET ATWOOD -
care le gătiseră vreodată erau poţiuni fermecate, de otrăvit moştenitori aparenţi sau de preschimbat bărbaţi în porci. Cât despre Regina din Saba, mă îndoiam că preparase în viaţa ei măcar o felie de pâine prăjită. Mă întrebam de unde luase domnul Ruskin ideile astea ciudate, atât despre doamne cât şi despre gastronomie. Totuşi, era o imagine care le atrăsese probabil pe foarte multe femei din clasa de mijloc de pe vremea bunicii. Trebuiau să fie demne în ţinută, ireproşabile, maiestuoase chiar, dar posesoare de elixiruri şi reţete potenţial letale, şi capabile să le inspire bărbaţilor cele mai arzătoare pasiuni. Şi, pe deasupra, să fie în mod perfect şi mereu doamne – dăruitoare de pâine.
Oare luase cineva vreodată în serios asta? Bunica, da. Nu trebuia decât să te uiţi la portretele ei – la acel zâmbet de pisică ce a mâncat canarul, la acele pleoape lenevoase. Oare cine se credea, Regina din Saba? Fără doar şi poate.
Când ne-am întors de la picnic, Reenie dădea zor prin bucătărie. Nu prea semăna cu Elena din Troia: în pofida a cât trebăluise în avans, era agitată şi prost dispusă; transpira şi îi atârna părul. Spunea că trebuia să luăm lucrurile aşa cum sunt, pentru că la ce altceva ne puteam aştepta, de vreme ce ea nu putea să facă minuni şi asta includea să facă sită de mătase din coadă de câine. Şi un loc în plus pe deasupra, în momentul critic, pentru această
persoană Alex, cum şi-o mai fi spus el. Isteţul Alex, după
înfăţişare.
— Îşi spune pe nume, a zis Laura. La fel ca toată lumea.
— El nu-i la fel ca toată lumea, a spus Reenie. Îţi dai seama dintr-o privire. Cel mai probabil e o corcitură de indian, dacă nu cumva ţigan. Sigur nu e din aceeaşi tarla de mazăre ca noi ceilalţi.
Laura nu a spus nimic. De regulă nu avea remuşcări, dar de data asta părea să o cam mustre cugetul că îl invitase pe Alex Thomas sub impulsul momentului. Totuşi, nu putea să
contramandeze invitaţia – asta ar fi fost de o mie de ori mai 231
- ASASINUL ORB -
rău decât simpla impoliteţe, după cum a subliniat ea.
Invitatul era invitat, indiferent cine putea fi el.