pornească din şolduri ci direct din talie; nimic nu tresaltă.
Îmi simţeam părţi din corp revărsându-se peste bretele şi partea de sus a ciorapilor. Tânjeam să pot copia acel mers, atât de lin şi imaterial şi invulnerabil.
N-am plecat ca mireasă de la Avilion, ci din urâta casă, pe jumătate din lemn, imitaţie nereuşită a stilului tudorian, a lui Winifred din Rosedale. S-a considerat mai convenabil aşa, deoarece majoritatea invitaţilor aveau să fie din Toronto.
Avea să fie şi mai puţin stânjenitor pentru tata, care nu îşi mai permitea genul de nuntă considerat de Winifred că i se cuvenea.
Nu îşi permitea nici măcar hainele: Winifred s-a îngrijit de acestea. În bagajul meu – într-unul din numeroasele cufere noi de voiaj – erau o fustă de tenis, cu toate că nu jucam, un costum de baie, cu toate că nu ştiam să înot, şi mai multe rochii de dans, cu toate că nu ştiam să dansez. Unde să fi învăţat astfel de îndeletniciri alese? Nu la Avilion; nici măcar înotul, fiindcă Reenie nu ne lăsa să intrăm în apă. Dar Winifred insistase asupra acestor ţinute. Spunea că trebuia să fiu la înălţime, indiferent de lipsurile mele, pe care nu trebuia să le recunosc niciodată.
— Spui că te doare capul, mi-a zis ea. E întotdeauna o scuză acceptabilă.
Mi-a mai spus multe alte lucruri.
— Este bine să te arăţi plictisită, a spus ea. Să nu arăţi niciodată că ţi-e teamă. Îi vor simţi mirosul şi se vor repezi asupra ta ca rechinii să te omoare. Poţi să te uiţi la marginea mesei – asta îţi coboară pleoapele – dar să nu te uiţi niciodată în podea, asta face ca gâtul să-ţi pară fără vlagă.
Să nu stai foarte dreaptă, nu eşti soldat. Să nu stai niciodată
cocoşată. Dacă cineva face o remarcă jignitoare pentru tine, spui Poftim? ca şi cum n-ai fi auzit; în nouă cazuri din zece, nu va avea neobrăzarea s-o repete. Să nu ridici niciodată
295
- ASASINUL ORB -
glasul la un chelner, e vulgar. Fă-i să se încline, de asta sunt chelneri. Să nu te joci cu mănuşile sau cu părul. Arată
întotdeauna ca şi cum ai avea ceva mai bun de făcut, dar să
nu manifeşti niciodată nerăbdare. Când ai o îndoială, du-te să-ţi pudrezi nasul, dar mergi încet. Graţia vine din indiferenţă.
Astfel erau predicile ei. Trebuie să recunosc că, în ciuda faptului că nu puteam s-o sufăr, s-au dovedit foarte valoroase în viaţa mea.
Noaptea dinaintea nunţii mi-am petrecut-o în unul dintre cele mai bune dormitoare ale lui Winifred.
— Fă-te frumoasă, mi-a spus voioasă Winifred, dând de înţeles că nu eram.
Îmi adusese o cremă şi nişte mănuşi din bumbac – trebuia să-mi dau cu cremă, apoi să-mi pun mănuşile. Acest tratament era menit să-ţi facă mâinile albe şi moi – textura grăsimii de costiţă crudă. Am stat în picioare în baia dormitorului, ascultând vuietul apei care cădea pe porţelanul căzii şi cercetându-mi faţa în oglindă. Mi se părea că sunt ştearsă, fără trăsături, ca un săpun oval folosit, sau luna în descreştere.
Laura a venit din dormitorul ei pe uşa de legătură, şi s-a aşezat pe capacul vasului de toaletă. Când era vorba de mine, nu avea obiceiul să bată la uşă. Era într-o cămaşă de noapte albă, din bumbac, care înainte fusese a mea, şi avea părul legat la spate; spirala lui de culoarea grâului îi atârna pe un umăr. Era în picioarele goale.
— Unde ţi-s papucii? am întrebat-o.
Avea o expresie tristă. Cu asta, şi cămaşa albă şi picioarele goale semăna cu o penitentă – cu o eretică dintr-o veche pictură, în drum spre execuţie. Avea mâinile împreunate în faţă, degetele ei înconjurând un spaţiu liber în formă de O, de parcă ar fi trebuit să ţină o lumânare aprinsă.
— I-am uitat.
296
- MARGARET ATWOOD -
Când era îmbrăcată, părea mai mare decât era din cauza înălţimii ei, dar acum părea mai mică; părea în jur de doisprezece ani şi mirosea ca un prunc. Asta se datora şamponului pe care îl folosea – folosea şampon pentru bebeluşi, fiindcă era mai ieftin. Făcea economii mărunte, inutile. S-a uitat prin baie, apoi la podeaua de gresie.
— Nu vreau să te măriţi, a spus.
— Ai arătat-o destul de clar, am spus.
Fusese bosumflată pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor – recepţii, probe, repetiţii – abia politicoasă
faţă de Richard, făţiş supusă faţă de Winifred, ca o servitoare în perioada de ucenicie. Supărată faţă de mine, de parcă
nunta asta era în cel mai bun caz o toană răutăcioasă, în cel mai rău caz o respingere a ei. La început m-am gândit că
poate mă invidia, dar nu era chiar aşa.
— De ce să nu mă mărit? am întrebat-o.
— Eşti prea tânără, a spus ea.
— Mama avea optsprezece ani. Eu am aproape nouăsprezece.
— Dar ea s-a măritat cu cel pe care îl iubea. A vrut să se mărite.
— De unde ştii că eu nu vreau? am întrebat, exasperată.
Asta a oprit-o o clipă.
— E imposibil să vrei, a spus ea, uitându-se la mine.
Avea ochii umezi şi roşii; plânsese. Asta m-a supărat: ce drept avea ea să plângă? Dacă cineva trebuia să plângă, aceea eram eu.