― Şi-a băgat-o în tine, Selena? În păsărica ta?
A scuturat din cap:
― Nu l-am lăsat. Şi-a înghiţit un suspin. Încă nu.
Ei bine, acum ne-am putut relaxa amândouă un pic, iar între noi atmosfera s-a mai destins.
Nu simţeam în mine decât mânie. Ca şi cum aş fi avut un ochi interior, unu' despre care nu ştiusem până în ziua aia, tot ce eram în stare să văd cu el fiind faţa lungă ca de cal a lu ' Joe, cu buzele permanent crăpate şi dinţii întotdeauna galbeni, cu obrajii scorojiţi pătaţi cu roşu pe pomeţi. Acel ochi a rămas aţintit asupra figurii lui tot timpu' de-atunci încolo, chiar şi în somn, neînchizându-se nici dacă ăilalţi doi o făceau, io fiind mereu conştientă că n-o să se odihnească
până la moartea lu' Joe. Parcă aş fi fost îndrăgostită, numa' că pe dos.
În timpu' ăsta, Selena îmi spunea povestea de la cap la coadă. Am ascultat-o fără s-o întrerup şi sigur că totu' debutase în noaptea în care-l pocnisem cu cana de smântână, iar ea ieşise din cameră tocma' la fix să-l vadă cu mâna la urechea sângerândă şi pe mine ţinând toporişca îndreptată spre el, de parcă aş fi vrut într-adevăr să-i crăp capu'. Tot ce-mi dorisem a fost să-l fac să se oprească, Andy, mi-am riscat şi viaţa atunci, da' ea nu aflase nimic din toate astea, ci numa' îndeajuns cât s-o arunce de partea lui. Drumu' spre Iad e pavat cu intenţii bune, se spune, iar io sunt convinsă că-i adevărat. Am învăţat-o pe pielea mea. Ceea ce nu înţeleg e motivu' ― de ce când încerci să faci un bine, atât de des se-ntâmplă să se preschimbe în rău? Da'
asta-i o întrebare pentru minţi mai luminate decât a mea.
N-am să vă zic toată povestea, nu numa' că ar fi urât faţă de Selena, ci şi pen' că e prea lungă, plus că şi acu' sufăr când mă gândesc la ea. O să vă spun doar începutu'. N-o să-l uit niciodată, fiin'că m-a şocat a doua oară diferenţa dintre cum arată şi cum sunt lucrurile de fapt...
dintre aparenţă şi realitate.
― Părea atât de abătut. Îi curgea sângele printre degete şi lacrimile i se prelingeau din ochi, arăta îngrozitor de abătut. Te-am urât mai mult pentru privirea aia decât pentru altceva şi m-am hotărât să mă port frumos cu el. Înainte de culcare, am îngenuncheat şi m-am rugat: "Doamne Dumnezeule, dacă o s-o opreşti să-l mai lovească, o să fiu drăguţă cu el. Jur. În numele Fiului, amin."
Aveţi cea mai mică idee despre cum m-am simţit auzind asta din gura lu' fiică-mea, la un an după ce socotisem toată afacerea încheiată? Ai, Andy? Frank? Da' tu, Nancy Bannister din Kennebunk? Nu, văd că nu. Mă rog la Dumnezeu să n-o aflaţi vreodată.
A început să se poarte frumos cu el, aducându-i tot felu' de specialităţi pe când Joe se afla în şopronu' din spate, meşterind la vreun snowmobil al altuia sau la vreun motor, aşezându-se alături de el în serile când ne uitam la televizor, stând pe trepte şi ascultându-i sporovăiala în stilu-i caracteristic despre politică ― porcăriile despre cum îi lasă Kennedy pe evrei şi pe catolici să conducă totu', despre cum vor comuniştii să-i bage pe negri în şcolile şi restaurantele din Sud şi despre cum o să ajungă întreaga ţară o ruină. Îl asculta, râdea la glumele lui, îi dădea cu cremă pe mâini când îi crăpa pielea, iar el nu fusese atât de prost, încât să piardă o asemenea ocazie. N-a mai bătut-o la cap cu politica, ci cu cât de tare mă apucau pandaliile dacă mă enerva ceva şi cât de rău ne mergea căsnicia. Mai ales din vina mea, după mintea lui.
Doar spre sfârşitu' primăverii lui 1962 a început s-o atingă într-un fel prea puţin părintesc.
Asta a fost tot, deocamdată, mici mângâieri pe picioare în timp ce stăteau unu' lângă ălălalt pe canapea, iar io ieşisem din cameră, mici palme la fund când îi aducea berea în şopron. Ăsta a fost numa' debutu', căci nu s-a oprit aici. Pe la mijlocu' lu' iulie, Selena devenise speriată atât de el, cât şi de mine. Iar pe vremea când îmi trecuse prin cap să mă duc pe continent pentru a căpăta câteva răspunsuri de la ea, îi făcuse aproape tot ce i-ar putea face un bărbat unei femei în afară
de a i-o pune... În plus obligând-o şi la alte chestii...
Cre' că i-ar fi cules fructu' oprit înainte de Labour Day dacă n-ar fi fost Joe Junior şi micu'
Pete în vacanţă să-l incomodeze cea mai mare parte a timpului... Împiedicând-o şi pe ea să-i satisfacă toate hatârurile. Micu' Pete le stătea în drum fără vreun motiv special, da' bănuiesc că
Joe Junior îşi formase mai mult decât o simplă idee despre ce se-ntâmpla şi se hotărâse să nu se dea cu nici un preţ la o parte. Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru asta, e tot ce pot spune. Io nu i-am fost de nici un ajutor, pen' că munceam douăşpe, uneori chiar paişpe ore pe zi pe vremea aia. Şi tot timpu' cât eram plecată, Joe se învârtea în juru' ei, rugând-o să-l sărute, să-l atingă în
"zonele lui speciale" (aşa le zicea el) şi spunându-i că nu se putea stăpâni, că nu avea cum să n-o roage, fiin'că ea se purta frumos cu el, iar io nu, că bărbaţii au anumite nevoi care înseamnă totu'
pentru ei. Da' nu trebuia să sufle o vorbuliţă: Dacă s-ar fi scăpat, spunea el, i-aş fi omorât pe amândoi. Îi repeta mereu povestea cu smântâna şi toporişca. Îi repeta mereu cât de rea şi crudă
jigodie eram, cum nu-şi putea el stăpâni nevoile, de altminteri normale pentru un bărbat. I-a împuiat capu' cu toate astea până a-nnebunit-o. El...
Ce-i, Frank?
Da, muncea şi el, da' aia nu-i slăbea cu nimic puterea de convingere când îşi asedia fiica.
Cea mai nenorocită găoază, aşa l-am numit, aşa a şi fost de fapt. Lucra cu ziua pentru ăia care-şi petreceau doar verile aici şi se angajase paznic în două locuri (sper că oamenii pentru care muncea îşi făceau des inventaru' bunurilor din casă); câţiva pescari îl chemau uneori în echipaj ―
Joe se pricepea la fel de bine ca şi cei mai buni să-ntindă năvodu', dacă nu suferea prea tare de mahmureală ― şi sigur că mai meşterea în plus şi motoarele alea. Cu alte cuvinte, trudea asemeni ălorlalţi de pe insulă (nu însă şi tot atât de greu ca majoritatea lor), aşa, pe ici-pe colo, câte un pic. Îşi aranja când avea chef orele libere, iar în vara şi toamna aia, Joe a reuşit să
potrivească lucrurile în aşa fel, încât să fie pe-acasă cât mai mult în timp ce io lipseam. Să fie pe lângă Selena.
Mă-ntreb dac-aţi înţeles ce-am avut io intenţia să pricepeţi. Vă daţi seama că se străduia tot atât de-al dracu' să-i pătrundă şi în suflet, nu numa' în chiloţi? Cre' că cel mai mult a influenţat-o faptu' că m-a văzut cu blestemata aia de toporişcă în mână, iar el s-a folosit de chestia asta.
Când a priceput că nici aşa nu mai reuşea să-i trezească vreun sentiment de milă, a-nceput s-o întrebuinţeze pe post de bau-bau. I-a repetat de nenumărate ori că aş fi alungat-o de-acasă în caz că m-aş fi prins de ce se-ntâmpla între ei.
Ce făceau ei! Drace!
Ea zicea că nu vrea s-o facă, iar el că e foarte rău, da' că-i prea târziu să se mai oprească. Îi spunea că l-a provocat până când şi-a pierdut aproape de tot minţile, că din cauza stilului ăsta de-a provoca se petrec cele mai multe violuri şi că femeile cuminţi (probabil însemnând alea afurisite, cu toporişti fluturânde în mână, ca mine) o ştiau. Joe îi declara mereu că din partea lui n-o să răsufle nimic, atâta vreme cât şi ea o să-şi ţină gura... "Dar", îi spunea, "tre' să-nţelegi, iubito, că dacă numa' un picuţ izbucneşte la suprafaţă, atunci totu' o iasă la iveală. "
Ea nu pricepea ce voia el să zică prin totu' şi nici cum faptu' că-i aducea un pahar cu ceai şi gheaţă dup-amiaza sau că-i povestea despre noul căţeluş al lui Laurie Langill i-ar fi putut sugera să-i bage mâna între picioare sau s-o pipăie pe unde i se năzărea, da' căpătase convingerea că
făcuse ceva să-l determine a se purta aşa rău şi de chestia asta îi era ruşine. Nu frică, ci ruşine, cum e mai nasol.
Mi-a spus că se decisese într-o zi să se ducă la doamna Sheets, psihologu' şcolii. Chiar îşi programase o întâlnire, da' o părăsise curaju' în sala de aşteptare, pen' că fata de dinaintea ei întârziase înăntru. Asta se petrecuse cu vreo lună în urmă, chiar după ce începuse anu' şcolar.
― Mă gândisem cum ar fi sunat totu', mi-a zis în timp ce stăteam pe banca de la pupa, lângă
cabina căpitanului.
Străbătusem deja juma' de drum şi puteam zări East Head scăldat de soarele dup-amiezei.
Selena nu mai plângea deloc. Îşi mai sufla din când în când nasu' cu zgomot, însă nu-mi udase foarte tare batista; reuşea să se controleze bine şi mă simţeam mândră de ea. Nu mi-a dat niciodată drumu' la mână. Mi-a ţinut-o într-o încleştare încordată tot timpu' discuţiei. A doua zi era plină de vânătăi.
― Îmi închipuiam cum o să mă aşez pe scaun şi o să spun: "Doamnă Sheets, taică-meu încearcă să-mi facă ştiţi dumneavoastră ce." Ea fiind atât de opacă, atât de bătrână, probabil că
mi-ar fi răspuns: "Nu, nu ştiu ce, Selena. Despre ce vorbeşti tu?" Numa' că ar fi zis VOOOHRbeşti, ca şi cum ar fi fost cocoţată pe un piedestal de neatins. Apoi ar fi trebuit să spun că taică-meu vrea să mi-o tragă, dar ea nu m-ar fi crezut, pen' că în locu' din care venise nu se pomeneau asemenea lucruri.