pe fiică-sa să-şi dea jos chiloţii ca să vadă cât de mult păr i-a crescut pe păsărică, crezi că mai poate avea ceva de adăugat?
― Luna viitoare o să împlinească cinşpe ani, a zis, ca şi cum asta ar fi schimbat ceva. Exista ceva tupeu în el, nu glumă.
― Eşti conştient de ceea ce spui? Eşti conştient de ce mizerii îţi ies pe gură?
S-a mai chiorât un pic la mine, după care s-a aplecat să-şi ridice ziaru' de pe duşumea.
― Lasă-mă în pace, Dolores, mi-a zis cu cea mai tânguitoare voce. Vreau să termin articolu'.
Am simţit nevoia să-i smulg ziaru' ăla blestemat din mână şi să i-l fac guler, da' sigur ar fi urmat o încăierare sângeroasă, iar io nu-mi doream să vadă copiii, şi în special Selena, una ca asta. Aşa că am întins doar un braţ şi, cu degetu' mare, am tras uşurel în jos de colţu' ziarului.
― Mai întâi o să juri că n-o să te mai legi de Selena, am spus, şi-o să încheiem povestea asta
mizerabilă. Dă-ţi cuvântu' că în viaţa ta n-o s-o mai atingi în felu' ăla.
― Dolores, doar nu...
― Joe, jură sau o să-ţi fac traiu' un iad de-acu' încolo.
― Crezi că mă sperii? a răcnit el. Mi-ai făcut oricum viaţa un iad în ultimii cinşpe ani, jigodie împuţită, cu mutra ta urâtă şi cu firea ta tâmpită! Dacă nu-ţi place cum am ajuns, să ştii că-i numa' din vina ta!
― Habar n-ai cum arată Iadu', am zis, da' dacă nu juri c-o s-o laşi în pace, o să am io grijă să
afli.
― Bine! a zbierat. Bine, îţi promit! Gata! S-a aranjat! Eşti mulţumită?
― Da, am spus, deşi nu eram.
De mult nu mai putea să mă mulţumească în vreun fel sau altu'. Nu mi-ar fi păsat nici dacă
s-ar fi apucat să înfăptuiască miracole. Nu voiam decât să-mi scot copiii din casa aia sau să-l văd mort pân' la sfârşitu' anului. Care dintre astea, nu conta prea mult pentru mine, da' nu aveam nici un chef să se prindă c-o să i se-ntâmple ceva, până când ar fi fost prea târziu s-o mai poată
împiedica.
― Bine, a zis, deci am terminat cu joaca de-a bambiliciu' mecanic, nu, Dolores? Numa' că se uita la mine cu o sclipire ciudată în ochi, care nu-mi plăcea de nici o culoare. Crezi că eşti dăşteaptă, nu-i aşa?
― Ştiu şi io? Obişnuiam să cred că posed o anumită cantitate de inteligenţă, da' uită-te cu cine am ajuns să fac casă.
― Ei, hai, a spus, continuând să mă fixeze cu ochii ăia pe jumate nebuni. Ţi-a intrat în scăfârlie că ai căcatu' atât de fierbinte, încât tre' să-ţi suceşti capu' să te asiguri că nu-ţi iese fum pe cur înainte de-a te şterge. Da' nu le ştii chiar pe toate.
― Ce vrei să spui?
― O să vezi tu, a zis aruncându-şi ziaru' ca un bogătaş care a vrut să verifice dacă nu s-a-ntâmplat nimic nou la Bursă în ziua aia. N-o să fie prea mare scofală pentru o pisicuţă aşa grozavă ca tine.
Nu mi-a plăcut, da' am lăsat-o să treacă. În parte, pen' că nu mai aveam chef să-mi pierd mai mult timp decât era necesar zgândărind cu băţu' un viespar, da' nu numa'. Chiar credeam că
sunt mai dăşteaptă decât el. Aveam impresia că, chiar dacă s-ar fi ascuns într-o văgăună, şi tot m-aş fi prins în cinci minute ce idee cloceşte. Cu alte cuvinte, totu' se rezuma la mândrie, mândrie pură, şi nici o clipă nu mi-a trecut prin cap că deja pusese ceva la cale.
Când s-au întors copiii de la piaţă, i-am trimis pe băieţi înăuntru, iar pe Selena am luat-o cu mine în spatele casei. Acolo, crescuseră o grămadă de tufe de mure, golaşe în perioada aia a anului. O adiere uşoară de vânt le făcea să fremete. Scoteau nişte sunete ca un plânset. Ne dădeau fiori pe şira spinării. Un bolovan mare şi alb ieşea din pământ şi ne-am aşezat pe el.
Juma' de lună se ridicase deasupra lui East Head, iar când Selena mi-a strâns mâinile, avea degetele tot atât de reci pe cât părea şi priveliştea asta.
― Nu îndrăznesc să intru, mami, mi-a spus cu vocea tremurată. Mă duc să dorm la Tanya la noapte, bine? Lasă-mă, te rog.
― Nu trebuie să-ţi fie frică de nimic, scumpa mea. Am avut io grijă de tot.
― Nu te cred, a şoptit, cu toate că se vedea pe faţa ei că şi-ar fi dorit să creadă, poate mai mult decât orice.
― Ba da, am spus. Mi-a promis c-o să te lase în pace. Nu se ţine întotdeauna de cuvânt, da'
pe ăsta o să şi-l ţină, acum că ştie că-l supraveghez şi că nu mai poate conta pe tine să păstrezi tăcerea. De altminteri, e speriat de moarte.
― Speriat de moar... de ce?
― Pen' că i-am spus că-l trimit la Shawshank dacă mai încearcă să te pună să faci prostii.
A gemut şi şi-a lăsat din nou mâinile într-ale mele.
― Mami, doar nu!...
― Ba da, dragă, Cre' că da. E mai bine s-o ştii şi tu, Selena. Da' în locul tău nu m-aş
îngrijora prea tare. Probabil că Joe n-o să se apropie la mai mult de trei metri de tine în următorii patru ani... Iar până atunci tu vei fi deja la facultate. Dacă există vreun lucru de care să-i pese pe lumea asta, ăla-i propria-i siguranţă.
Mi-a dat drumu' la mâini, încet da' sigur. I-am zărit speranţa revenindu-i pe chip, şi încă
ceva. Parcă s-ar fi întors tinereţea în ea; până atunci, văzând-o sub clar de lună lângă tufişurile de mure, nu sesizasem cât de bătrână ajunsese să arate.