― Joe a lucrat cu banca asta toată viaţa. Ar fi putut să se ducă puţin mai încolo la Machias sau Columbia Falls şi să intre într-una dintre băncile de-acolo, da' n-a făcut-o niciodată, pen' că
e prea puturos, prost şi are tabieturile prea fixe. Nu, ori i-a băgat în vreo două ulcioare şi i-a îngropat sub pământ, ori i-a depus din nou aici. Asta vreau să ştiu, dacă bărbatu-meu şi-a deschis vreun cont în ultimele două luni. De fapt, simţeam că tre' să aflu, Andy. Mi se făcuse rău de la stomac când descoperisem că mă fraierise, asta era o chestie nasoală într-adevăr, da' m-ar fi ucis să ştiu că-i făcuse praf pe undeva.
― Dacă a..., asta-i o informaţie secretă! mi-a spus şi parcă-i declarasem c-o să i-o ating dacă
el mi-o atinge pe-a mea.
― Îhî, mi-am dat seama. Te rog să treci peste regula asta. Numa' privindu-te şi văd că nu faci aşa ceva prea des; pot să observ că-ţi mănâncă nervii. Da' ăştia erau banii copiilor mei, domnule Pease, iar el a pus mâna pe ei minţindu-mă. O ştii şi tu, dovada stă aici, chiar în registru' de pe birou' tău! Şi-i o minciună care n-ar fi ţinut în banca asta, dacă aţi fi avut bunăvoinţa să-mi daţi un telefon.
Şi-a dres vocea şi mi-a zis:
― Noi nu suntem obligaţi...
― Ştiu, i-am spus. Mi-aş fi dorit să-l apuc şi să-l zgâlţâi, da' mi-am dat seama că n-aş fi obţinut nimic aşa, cel puţin nu de la unu' ca el. În afară de asta, maică-mea zicea că poţi prinde mai multe muşte cu miere decât cu un ciomag, iar io mă convinsesem că-i aşa Ştiu, da' gândeşte-te de câte dureri de cap şi de câtă supărare m-ai fi scutit dacă mi-ai fi dat telefon. Iar dacă ai vrea să-ţi răscumperi cumva vina ― ştiu că nu ai obligaţia s-o faci, ci, eventual dorinţa asta ―, te rog, spune-mi şi mie dacă şi-a deschis vreun cont, că de nu, o să fiu nevoită să sap gropi în juru'
casei. Te rog, n-o să se afle. Îţi jur în numele Domnului că n-o să suflu o vorbă.
Stătea acolo uitându-se la mine şi bătând darabana cu degetele pe hârtiile alea verzi de contabilitate. Avea unghiile curate şi se părea că îşi făcuse manichiura la un specialist, deşi, dacă
mă gândesc bine, ar fi fost puţin probabil ― ne aflam în oraşu' Jonesport al anilor şai-zăci.
Nevastă-sa s-o fi ocupat de ele. Unghiile lui netede şi frumoase scoteau câte un zgomot înăbuşit de fiecare dată când loveau hârtiile şi mi-am zis: "N-o să-şi mişte un deget pentru mine, nu e
stilu' lui. De ce să-i pese de oamenii de pe insulă şi de problemele lor? Să-şi ţină curu' la căldurică, asta-i doare."
Aşa că atunci când a început să vorbească, m-am simţit ruşinată de ce crezusem despre bărbaţi în general, şi despre el în particular.
― Nu pot verifica nimic cu dumneavoastră de faţă, doamnă St. George. De ce nu vă duceţi dumneavoastră până la The Chatty Buoy să vă comandaţi o gustărică şi o ceaşcă de cafea? Se pare că aţi avea nevoie de aşa ceva. Vin şi io într-un sfert de oră. Nu, mai bine în jumătate de oră.
― Mulţumesc, am zis. Vă mulţumesc foarte mult.
A oftat şi s-a apucat să adune hârtiile de pe birou.
― Probabil că mi-am pierdut minţile, a spus şi apoi a izbucnit într-un râs nervos.
― Nu. Numa' ajutaţi o femeie care nu are pe altcineva la care să apeleze.
― Doamnele disperate întotdeauna au fost o slăbiciune de-a mea. Daţi-mi o jumătate de oră.
Poate puţin mai mult.
― Da' o să veniţi, da?
― Da, mi-a răspuns. O să vin.
Şi într-adevăr s-a ţinut de cuvânt, da' abia după aproape trei sferturi de oră, iar când, în sfârşit, am dat cu ochii de el la Buoy, mă părăsise deja orice speranţă. În plus, în timp ce păşea peste pragu' uşii, m-am gândit că-mi aducea veşti proaste. Aveam impresia că i le puteam citi pe chip.
A rămas vreo câteva secunde în uşă, privind în jur să se asigure că nu era nimeni în restaurant care i-ar fi pricinuit necazuri dacă ne-ar fi văzut împreună după scandalu' pe care-l făcusem la bancă. Apoi s-a îndreptat spre colţu' izolat în care mă găseam, s-a furişat uşurel până
în faţa mea şi mi-a spus:
― Mai există încă în bancă. Sau, oricum, cea mai mare parte a lor. Aproape trei mii de dolari.
― Slavă Domnului! am zis.
― Ei bine, asta-i vestea bună. Cea rea-i că noul cont e doar pe numele lui.
― Normal, am spus. Sigur nu mi-a dat să semnez vreun carnet nou de cont. Asta o să mă
ţină în afara jocului, nu?
― Multe femei nici nu şi-ar fi dat seama. Şi-a dres vocea, a dat un bobârnac cravatei sale, îndreptând-o, apoi a aruncat o privire rapidă spre uşă să vadă cine a intrat în restaurant când a clincăit clopoţelu'. Multe femei semnează orice le-ar pune soţul lor în faţă.
― Ei bine, io nu-s ca ălelalte, am spus.
― Am observat, mi-a răspuns el destul de sec. Oricum, v-am destăinuit ce m-aţi rugat şi acum trebuie să mă întorc la bancă. Mi-aş fi dorit să am timp ca să beau o cafea cu dumneavoastră.
― Ştii, i-am zis, tare mă îndoiesc.
― Şi eu, de fapt, mi-a răspuns.
Da' mi-a întins mâna s-o strâng, ca şi cum aş fi fost bărbat, iar io am luat-o ca pe un compliment. Am rămas pe loc până când a plecat, iar după ce fata m-a întrebat dacă mai vreau o cafea i-am spus că nu, mersi, fiin'că deja mă ardea stomacu' de la prima. Într-adevăr aşa era, da'
nu fusese numa' vina cafelei.
Cineva poate găsi întotdeauna ceva pentru care să fie recunoscător, indiferent cât de prost îi merg lucrurile, iar io, întorcându-mă la feribot, eram încântată că măcar nu împachetasem nimic, în felu' ăsta nemaitrebuind să-mi pierd timpu' cu despachetatu'. Îmi părea bine că nu i-am spus nici Selenei. Îmi pusesem în minte, da' până la urmă mă răzgândisem, temându-mă că ar fi fost un secret prea mare pentru ea şi că s-ar fi scăpat faţă de vreuna dintre prietene, iar Joe ar fi aflat pe calea asta. Îmi trecuse prin cap şi ideea că ar fi putut deveni brusc încăpăţânată, împotrivindu-se plecării. Nu eram chiar convinsă, dacă mă luam după felul în care fugea de fiecare dată când Joe se apropia de ea, da' în situaţia în care e vorba de reacţiile unei adoles-cente, tre' să te gândeşti la toate posibilităţile, fără s-o neglijezi nici pe cea mai mică dintre ele.
Aşa că aveam o grămadă de lucruri la care să cuget, da' nici o idee. Nu prea puteam să scot banii din contul de economii pe care-l făcusem împreună cu Joe, fiin'că nu mai existau decât vreo patrujşase de dolari în el, iar de contul pe credit râdeau şi curcile; dacă nu-l depăşisem, atunci sigur ni-l închiseseră. Deci nu mai era indicat să-mi iau pur şi simplu copiii şi să plec, nu, dom'le. Fiin'că dacă s-ar fi întâmplat asta, Joe ar fi cheltuit toţi banii, doar aşa, de ciudă. O ştiam la fel de bine ca pe propriu-mi nume. Deja aruncase pe apa sâmbetei trei sute de dolari, după