― Nu-ţi fie frică să loveşti, Boss Ge'ff'y, spuse Hezekiah. M'Chibi, el iese afară primul, 'oarece el omul-foc. Hezekiah, el o să ies' afară al doilea. Deci, tu nu aştepta să vezi strălucirea dintelui meu de aur! Tu sparge capul la diavolul ăla, şi a dracului de repede!
Dar când îi auzi într-adevăr venind, Geoffrey avu un moment de îndoială, în ciuda durerii cumplite din braţe. Să presupunem că, doar de data asta.
29
Îşi opri creionul la mijlocul cuvântului când auzi motorul unei maşini care se apropia. Era surprins cât de calm se simţea ― cea mai puternică
emoţie pe care o avea acum era o uşoară enervare că a fost întrerupt când începuse să plutească ca un fluture şi să înţepe ca o albină. Auzi tocurile cizmelor Anniei răpăind sacadat pe hol.
― Pleacă de la geam.
Faţa ei era încordată şi încruntată. Sacoşa kaki, deschisă, îi atârna pe umăr.
― Pleacă de la geam.
Se opri şi văzu că el deja se mutase din faţa ferestrei. Se asigură că
nici unul din lucrurile lui nu rămăsese pe pervaz, apoi dădu din cap.
― Este Poliţia Districtuală, spuse ea.
Arăta încordată dar stăpânită. Sacoşa era astfel aşezată încât să
ajungă foarte uşor la ea cu mâna dreaptă.
― O să fii cuminte, Paul?
― Da.
Ochii ei îi cercetară atent faţa.
― O să am încredere în tine, spuse ea la sfârşit şi apoi se întoarse, închise uşa, dar nu se osteni s-o încuie.
Maşina pătrunse pe alee; duduitul uşor, parcă somnoros al imensului Playmouth 442 fiind aproape ca o emblemă sonoră. Auzi uşa de la bucătărie trântindu-se, şi îşi poziţionă scaunul destul de aproape de fereastră, astfel încât să rămână într-un unghi de umbră şi totuşi să
poată observa ceea ce se întâmplă. Maşina de patrulare se opri lângă
Annie şi motorul se stinse. Şoferul se dădu jos, şi stătea acum exact pe locul unde stătuse şi tânărul poliţist atunci când îşi rostise ultimile patru cuvinte... dar aici se sfârşea orice asemănare între cei doi. Primul fusese un tânăr abia ieşit din adolescenţă, un poliţai novice care încerca să pară dur şi care căuta urmele de mult şterse ale unui scriitor nebun, care-şi avariase maşina şi apoi sau se afundase în păduri ca să moară, sau fugise de toată porcăria, făcând autostopul.
Poliţaiul care se profila acum din spatele roţii automobilului de patrulare avea în jur de patruzeci de ani, un individ cu nişte umeri cam cât o bârnă de hambar. Chipul lui era un pătrat de granit, cu câteva linii înguste gravate pe lângă ochi şi la colţurile gurii. Annie era o zdrahoană, dar pe lângă omul ăsta părea aproape mititică.
Mai exista încă o diferenţă. Poliţistul pe care-l omorâse Annie fusese singur. Pe cealaltă usă a automobilului cobora acum un om îmbrăcat în haine obişnuite, mic de statură, cu umerii căzuţi şi cu păr blond, lins.
David Şi Goliat, gândi Paul. Mutt şi Jeff. Isuse!
Poliţistul în haine de stradă înconjură maşina cu paşi mărunţi.
Chipul lui arăta bătrân şi obosit, faţa unui om pe jumătate adormit... cu excepţia ochilor de un albastru şters. Ochii îi erau foarte vioi, iscoditori.
Paul se gândi că acesta s-ar mişca foarte repede.
Se legitimară în faţa lui Annie, după care ea le spuse ceva, întâi privind în sus ca să vorbească cu Goliat, apoi întorcându-se pe jumătate ca să-i răspundă lui David. Paul se întreba ce s-ar întâmpla dacă ar sparge iar fereastra şi ar striga după ajutor. Se gândea că şansele erau probabil opt la zece ca ei s-o poată învinge pe Annie. O, ea era iute, dar poliţistul înalt părea a fi şi mai iute, în ciuda dimensiunilor sale, şi destul de puternic ca să poată smulge din rădăcini nişte copaci de înălţime mijlocie cu mâinile goale. Umbletul stângaci al celui în haine de stradă ar fi putut să fie tot atât de trucat ca expresia lui somnolentă. Se gândi că ar putea s-o învingă... cu excepţia faptului că ce-i va surprinde pe ei nu va fi o surpriză pentru ea, iar asta-i dădea ei o şansă în plus.
Haina celui în haine de stradă era închisă la toţi nasturii, în ciuda căldurii. Dacă ea-l dovedea mai întâi pe Goliat, atunci ar putea să-i tragă
lui David un glonţ în faţă, înainte ca acesta să-şi poată deschide haina aia afurisită şi să-şi scoată pistolul. Mai mult decât orice, haina aceea închisă la nasturi sugera că Annie avusese dreptate: până acum era doar
o verificare de rutină.
Până acum.
Ştii, nu l-am ucis eu. TU l-ai omorât. Dacă ţi-ai fi ţinut gura, l-aş fiexpediat de aici. Ar fi viu şi acum...
Şi oare el a crezut? Nu, bineînţeles că nu. Dar încă mai stăruia acel moment puternic, dureros al vinovăţiei ― ca o înjunghietură scurtă. Avea el de gând să-şi ţină gura închisă pentru că existau două şanse din zece ca ea să-i lichideze şi pe aceştia doi dacă el o va deschide?
Vinovăţia îl înjunghie din nou fulgerător, apoi dispăru. Răspunsul la această întrebare era tot nu. Ar fi fost frumos să se poată mândri cu asemenea motivaţii generoase, dar nu era adevărul. Realitatea era simplă: el voia să se ocupe singur de Annie Wilkes. Ei pot doar să te bage în închisoare, căţea ce eşti, gândi el. Eu ştiu cum să te lovesc.
30
Bineînţeles, exista posibilitatea ca ei să miroasă ceva suspect. Munca lor, la urma urmelor, era să prindă şobolani, şi ei cunoşteau cu siguranţă trecutul Anniei Wilkes. Dacă asa se vor desfăşura lucrurile, asta va fi... dar el se gândea că Annie va reuşi şi de această dată să se strecoare pe lângă oamenii legii.
Paul bănuia că deja ştia atât cât avea nevoie să cunoască din ce se întâmplase. Annie ascultase cu asiduitate radioul de când se trezise din somnul lung, iar dispariţia poliţistului, al cărui nume fusese Duane Kushner, fusese foarte pe larg comentată de mass-media. Faptul că el se aflase în căutarea urmelor unui scriitor de succes, pe nume Paul Sheldon, fusese amintit. Dar dispariţia lui nu fusese pusă în legătură, nici măcar sub formă speculativă, cu dispariţia lui Paul. Nu încă, cel puţin.
Torentele de primăvară împinseseră Camaro-ul lui cam cinci mile la vale. Ar fi putut să stea nedescoperit acolo în pădure încă o lună sau încă un an, dacă n-ar fi fost o mică coincidenţă. Câteva elicoptere de patrulare ale Gărzii Naţionale, trimise să facă o cercetare de rutină
împotriva cultivatorilor de droguri (căutând lanuri ale cultivatorilor de marihuana din munţi, cu alte cuvinte), observaseră o rază de soare care se reflectase pe rămăşiţele parbrizului Camaro-ului şi aterizaseră într-un luminiş din apropiere, ca să cerceteze mai îndeaproape. Efectivele grave ale accidentului fuseseră estompate de izbiturile violente pe care le primise Camaro-ul în peregrinarea spre punctul final. Dacă maşina mai avea cumva urme de sânge care fuseseră dezvăluite de analiza criminalistică (dacă se făcuse vreo analiză criminalistică), la radio oricum nu se spusese aşa ceva. Paul ştia că şi cea mai amănunţită cercetare va da la iveală prea puţine urme de sânge ― maşina lui fusese aproape toată
primăvara spălată de torentele de zăpadă topită.