Îşi aranja puţin poziţia, deoarece îi amorţise fundul, şi gemu. Durere în picioare ― în special în rămăşiţele umflate ale genunchiului stâng ― şi durere în pelvis. Asta însemna probabil că-l aştepta o noapte cumplită, întrucât în ultimele două luni pelvisul i se calmase.
Căută seringa, o ridică, apoi o puse la loc. O doză foarte mică, spusese ea. Atunci mai bine s-o păstreze pentru mai târziu.
Auzi un fâşâit şi se uită repede înspre colţ, aşteptându-se să vadă un
poliţist târându-se spre el, cu un singur ochi căprui lucind în tocătura chipului său. Dacă nu erai tu, aş putea fi acum acasă, privind la televizor şi ţinându-mi o mână pe piciorul nevesti-mi.
Nici un poliţist. O formă obscură, poate numai în imaginaţia sa ― dar mult mai probabil un şobolan. Paul încercă să se relaxeze. O, ce noapte lungă va urma!
22
Moţăi puţin şi se trezi înclinat mult spre stânga, cu capul atârnându-i întocmai ca unui beţiv adormit pe o alee. Îşi îndreptă poziţia, iar picioarele îl înjurară răstit. Folosi plosca şi urină dureros, constatând astfel, cu un pic de spaimă, că probabil contactase vreo infecţie urinară.
Era atât de vulnerabil la orice. Puse plosca deoparte şi ridică iarăşi seringa!
O doză uşoară de scopolamină, spusese ea ― ei bine, poate asta este.
Sau poate că a umplut-o cu o substanţă otrăvitoare. Genul de ser pe care-lfolosise în cazul lui Ernie Gonyar sau "Queenie" Beaulinfant.
Apoi zâmbi puţintel. Ar fi chiar aşa de rău? Răspunsul fu un categoric: DRACE, NU! Ar fi plăcut. Pilonii vor dispărea pentru totdeauna.
Nu va mai exista reflux. Pentru totdeauna.
Cu acest gând în minte, îşi găsi pulsul din pulpa stângă, şi cu toate că nu se mai injectase niciodată, o făcu acum cu eficienţă, chiar cu nerăbdare.
23
Nici nu a murit, nici nu a dormit. Durerea se stinse, iar el începu să
plutească în derivă, simţindu-se aproape detaşat de corpul său, un balon plin cu gânduri plutind la capătul unei aţe lungi.
Ai fost Şeherezada şi pentru tine însuţi, gândi el şi se uită la grătarul de picnic. Se gândi la razele mortale marţiene, înecând Londra în flăcări.
Brusc se gândi la un cântec, un şlagăr disco, o chestie cântată de un grup numit The Trammps: Arde-o, baby, arde-o, arde-o de vie pe mama...
Ceva licări.
O idee.
Arde-o de vie pe mama...
Paul Sheldon adormi.
24
Când se trezi, pivniţa era scăldată în lumina cenuşie a zorilor. Pe tava pe care i-o lăsase Annie se afla un şobolan care ronţăia brânza, ţinându-şi coada frumos înfăşurată în jurul corpului.
Paul urlă, se zvârcoli, apoi urlă iarăşi când durerea îi inundă
picioarele. Şobolanul fugi.
Îi lăsase şi nişte capsule. El ştia că Novrilul nu va putea să-i ia durerea, dar era mai bine decât nimic.
Oricum, durere sau nu, e timpul pentru doza de dimineaţă, nu-i aşa,Paul?
Înghiţi două capsule cu Pepsi şi apoi se lăsă pe spate, simţind pulsaţia vagă din rinichi. Se întâmpla ceva acolo, jos, fără îndoială.
Superb!
Marţieni, gândi el, Maşini-ale-morţii Marţiene.
Se uită spre grătarul de picnic, aşteptându-se să arate ca un grătar de picnic în lumina dimineţii: un grătar de picnic şi nimic altceva. Fu surprins să constate că, pentru el, încă părea una dintre acele maşini diabolice din filmul lui Welles.
Avuseseşi o idee ― cum era?
Cântecul îi reveni în minte, cel interpretat de The Trammps.
Arde-o, baby, arde-o, arde-o de vie pe mama!
Da? Şi, chiar, ce fel de mamă este asta? Nici măcar n-a vrut să îţi laseo lumânare. N-ai putea da foc nici măcar unei băşini.
Băieţii din atelier îi trimiseră un mesaj.
Nu trebuie să arzi nimic acum. Sau aici.
Despre ce dracului vorbiţi voi, băieţi? Nu puteţi să-mi împărtăşiţi şimie...
Apoi veni, veni imediat, aşa cum vin toate ideile foarte hune, rotundă, netedă şi foarte convingătoare în perfecţiunea ei otrăvitoare.