Arde-o de vie pe mama...
Privi la grătarul de picnic, aşteptând durerea provocată de ceea ce făcuse ― de ceea ce ea-l obligase să facă ― să se reîntoarcă. Se reîntoarse, dar era neclară şi slabă; durerea din rinichi era mai rea. Ce spusese ea ieri? Tot ce am făcut eu a fost... să te conving că ai scris o carte foarte proastă şi să te fac să scrii una dintre cele mai bune cărţi pe care ai creat-o tu vreodată...
Poate că aici exista un fel de adevăr straniu. Poate că el supraestimase aberant romanul Maşini de Lux.
Asta-i doar mintea ta care încearcă să se vindece, şopti o parte din el.
Dacă scapi vreodată din situaţia asta, o să te convingi până la urmă, înacelaşi mod, că nu ai avut niciodată nevoie de laba piciorului stâng ― cedracu', cinci unghii mai puţin de tăiat. Şi în zilele astea se fac minuni în cepriveşte protezele. Nu Paul, prima a fost o carte a dracului de bună şicealaltă a fost o labă a piciorului a dracului de bună. Hai să nu ne mai
păcălim singuri.
Totuşi, o parte mai adâncă din el, bănuia că, gândind aşa, însemna ca se păcăleşte pe sine.
Nu te mai păcăli pe tine însuţi, Paul. Spune dracului adevărul. TeMINŢI pe tine. Un tip care inventează povestiri, un tip ca acela minte peoricine, deci acel tip nu poate niciodată să se mintă pe sine. E amuzant,dar ăsta-i adevărul. Odată ce începi acest rahat, ai putea foarte bine să-ţiacoperi maşina de scris şi să începi să studiezi pentru un atestat de agentbursier sau pentru altceva, fiindcă ai încurcat-o.
Deci care este adevărul? Adevărul, dacă insişti, era următorul: clasificarea din ce în ce mai evidentă a operei sale, în articolele recenzenţilor, ca fiind a unui "scriitor popular" (care era, aşa cum o considera el, la un pas ― unul mic ― deasupra celei de "scriitor la comandă") îl duruse foarte rău. Nu se potrivea cu imaginea care o avea despre sine, aceea de Scriitor Serios care producea aceste romane căcăcioase doar ca să-şi finanţeze (Să sune trompetele, vă rog!) CREAŢIA ADEVĂRATĂ! O urâse el pe Misery? Chiar aşa? Dacă da, de ce îi fusese atât de uşor să pătrundă iarăşi în lumea ei? Nu, mai mult decât uşor; o binecuvântare, ca şi când ai intra într-o baie caldă cu o carte bună într-o mână şi cu o bere rece în cealaltă. Probabil că tot ce detesta el fusese faptul că figura ei de pe copertele cărţilor o eclipsase pe a sa din fotografiile de autor, nelăsându-i pe critici să realizeze că aveau de a face cu un tânăr Mailer sau Cheever ― că aveau de a face aici cu un luptător de categoria grea. Prin urmare, nu devenise oare "ficţiunea lui serioasă"
din ce în ce mai conştientă de sine, un fel de strigăt? Priveşte-mă! Uită-te cât de bună-i cartea! Hei, băieţi! Materialul acesta are mii de posibilităţi!
Acest material conţine interludii de flux al conştiinţei! Asta-i MUNCA MEASERIOASĂ, netrebnicilor! Să nu ÎNDRĂZNIŢI să-mi întoarceţi spatele! Să
nu ÎNDRĂZNIŢI să întoarceţi spatele OPEREI MELE ADEVĂRATE! Să nuÎNDRĂZNIŢI, că o să...
Ce? Ce o să faci? O să le tai picioarele? O să le retezi degetele mari?
Paul fu scuturat pe neaşteptate de un acces de tremurături. Trebuia să urineze. Apucă plosca şi reuşi să-şi facă nevoia, deşi îl duru mai tare decât înainte. Gemu în timp ce urina şi continuă să geamă pentru mult timp după aceea.
Până la urmă, cu milă, Novrilul începu să-şi facă efectul ― foarte puţin ― şi el aţipi.
Se uită la grătarul de picnic cu pleoapele grele de somn.
Cum te-ai simţi dacă ea te-ar obliga să arzi, ÎNTOARCEREA LUI MISERY? şopti vocea din interior, iar el tresări puţin. Reîncepând să
adoarmă, realiză că l-ar durea; da, l-ar durea cumplit, ar face ca durerea pe care o simţise când şi-a ars Maşini de Lux să pară doar o dâră de fum, aşa cum părea şi durerea de rinichi faţă de cea simţită când ea îi retezase piciorul cu toporul, excitându-şi autoritatea editorială asupra trupului său.
Şi mai realiză că nu aceasta era întrebarea importantă.
Întrebarea importantă era: ce sentimente i-ar provoca Anniei acest gest?
Lângă grătarul de picnic era o masă. Pe ea erau câteva cutii de conserve şi recipiente.
Unul dintre recipiente conţinea lichid pentru aprins cărbunii marca Ronson Fast-Lite.
Ce s-ar întâmpla dacă ANNIE ar fi cea care ar urla de durere? Eşticurios cum ar suna asta? Eşti cât de puţin curios? Proverbul spune că
răzbunarea este o mâncare care trebuie consumată rece, dar marcaRonson Fast-Lite încă nu se inventase când a apărut proverbul.
Paul gândi: Arde-o de vie pe mama. Şi adormi. Pe faţa lui palidă şi ofilită se aşternuse un zâmbet mulţumit.
25
Când Annie se întoarse, la ora trei fără un sfert în acea după-amiază, părul ei, care de obicei era ciufulit, stătea acum pleoştit, în forma căştii pe care o purtase pe cap. Era tăcută, dar asta mai mult din cauza oboselii şi a gândurilor decât din vina unei depresiuni nervoase. Când Paul o întrebă dacă totul a decurs conform planului, ea aprobă.
― Da, cred că da. Am avut ceva necazuri când am vrut să pornesc motocicleta, altfel m-aş fi întors mai repede cu o oră. Bujiile erau înfundate. Cum îţi sunt picioarele, Paul? Mai vrei o injecţie înainte să te duc sus?
După aproape douăzeci de ore petrecute în umezeală, picioarele lui parcă erau străpunse de cuie ruginite. Avea mare nevoie de o injecţie, dar nu aici, jos. Asta nu trebuia să se întâmple.
― Cred că mi-e bine.
Ea se întoarse cu spatele şi se lăsă pe vine.
― În ordine, prinde-te. Dar adu-ţi aminte ce ţi-am spus despre strângeri de gât şi alte chestii de genul ăsta. Sunt foarte obosită şi nu cred că aş reacţiona foarte bine la nişte glume proaste.
― Se pare că mi-am epuizat rezerva de glume.
― Bine.
Îl ridică cu un oftat scurt, iar Paul trebui să-şi muşte buzele ca să nu urle de durere. Annie se îndreptă spre scări, cu capul uşor întors, iar el îşi dădu seama că ea se uita ― probabil ― la masa cu recipiente. Privirea ei fu scurtă, părând a fi întâmplătoare, dar lui Paul i se păru că a durat foarte mult şi a fost sigur că ea o să-şi dea seama că recipientul cu lichid pentru aprins cărbunii nu mai era acolo. Acum era ascuns în chiloţii lui.
După lungi luni de zile, de când furase prima dată ceva, reuşise să-şi adune curajul ca s-o mai facă încă o dată... iar dacă mâinile ei s-ar fi
mişcat în sus pe picioarele lui în timp ce urca scările, ar fi dat de ceva mai mult decât un fund fleşcăit.
Apoi ea îşi întoarse privirea de la masă fără să-şi schimbe expresia, iar uşurarea lui fu atât de mare încât zguduiturile şi schimbările de poziţie provocate de urcarea scărilor fură aproape suportabile. Ea reuşea să-şi stăpânească foarte bine expresiile feţei atunci când dorea, dar el crezu ― speră ― că o păcălise.
De data aceasta chiar o păcălise, într-adevăr.
26