Iar în Colorado atenţia şi preocuparea fuseseră concentrate cu precădere asupra poliţistului Duane Kushner ― după cum, bănuia el, confirma şi prezenţa acestor doi vizitatori. Până acum toate speculaţiile fuseseră centrate în jurul a trei activităţi ilicite: fabricarea ilegală de alcool, marihuana şi cocaina. Părea probabil că Kushner a dat din întâmplare peste o distilerie sau peste un depozit de droguri, în timp ce căuta urmele lăsate de scriitorul ageamiu. Şi, în timp ce speranţa de a-l găsi în viaţă pe poliţist începea să se spulbere, începuseră să apară
întrebări. De ce, în primul rând, fusese trimis singur acolo? Iar acestea deveneau din ce în ce mai vehemente ― şi cu toate că Paul se îndoia că
Statul Colorado are atâţia bani încât să-şi permită să finanţeze un sistem de patrulare în doi. Acum, în mod evident, periau zona în pereche ca să-l găsească pe Kushner. Nu-şi mai asumau riscuri.
Acum Goliat arătă spre casă. Annie ridică din umeri şi clătină din cap. David spuse ceva. După o clipă ea aprobă şi îi conduse de-a lungul potecii spre usa de la bucătărie. Paul auzi balamalele scârţâind, apoi intrară. Zgomotul făcut de atâţia paşi acolo era înfricoşător, aproape ca o profanare.
― Cam pe la ce oră a venit el aici? întrebă Goliat.
Trebuia să fie Goliat. Avea o voce tunătoare cu accent de Midwest, îngroşată de ţigări.
― Pe la patru, spuse Annie. Cam aşa.
Ea tocmai terminase de tuns iarba şi nu purtase ceasul la mână.
Fusese infernal de cald; asta-şi aducea foarte bine aminte.
― Cât de mult a stat, doamna Wifkes?, întrebă David.
― Domnişoara Wilkes, dacă nu vă supăraţi:
― Scuzaţi-mă.
Annie spuse că nu poate să-şi dea seama cu precizie cât de mult a stat, doar că nu a fost foarte mult. Poate cinci minute.
― V-a arătat o fotografie?
― Da, spuse Annie, de asta a venit.
Paul se minună cât de stăpână pe sine părea, cât de binevoitoare.
― Şi l-aţi văzut pe omul din fotografie?
Annie zise că bineînţeles, era Paul Sheldon, îl recunoscuse imediat.
― Am toate cărţile lui. Îmi plac foarte mult. Asta l-a dezamăgit pe ofiţerul Kushner. Mi-a spus că dacă aşa stau lucrurile probabil că ştiu ce spun. Arăta foarte descurajat. Şi foarte încins.
― Mda, a fost într-adevăr o zi foarte călduroasă, spuse Goliat.
Iar Paul se alarmă de cât de aproape părea să fie vocea lui. În salon?
Da, cu certitudine în salon. Mare sau nu, tipul se mişca aidoma unui afurisit de linx. Când Annie răspunse, şi vocea ei era mai aproape.
Poliţiştii se mutaseră în salon. Ea îi urma. Nu îi invitase acolo, dar ei intraseră oricum. Aruncau o privire.
Cu toate că sciitorul ei domestic se afla acum la mai puţin de treizeci
şi cinci de picioare depărtare, vocea lui Annie rămânea controlată.
Îl întrebase aşadar dacă dorea să intre şi să bea cafea de la gheaţă, dar el spusese că nu poate. Deci îl întrebase dacă nu doreşte să ia cu el o sticlă rece de...
― Vă rog să nu spargeţi asta, se întrerupse Annie, vocea ei ascuţindu-se. Ţin la lucrurile mele, iar unele dintre ele sunt foarte fragile.
― Scuzaţi-mă, doamnă.
Acela trebuia să fi fost David, vocea lui joasă şi şoptită, umilă şi puţin uimită. Acel ton în glasul unui poliţist ar fi fost amuzant în alte circumstanţe, dar acestea nu erau "alte circumstanţe" şi Paul nu era amuzat. Şedea încordat cu mâinile încleştate pe braţele scaunului rulant auzind sunetul scurt când micul obiect a fost pus jos cu grijă (poate pinguinul pe blocul lui de gheaţă). Şi-o imagină pe ea agitând sacoşa kaki. Aşteaptă ca unul dintre poliţişti ― probabil Goliat ― s-o întrebe ce dracu este acolo înăuntru.
Atunci ar începe împuşcăturile.
― Ce spuneaţi? întrebă David.
― Că l-am întrebat dacă nu doreşte să ia cu el un Pepsei rece de la frigider, fiindcă era o zi atât de călduroasă. Le ţin chiar lângă cutia congelatorului, şi asta le răceşte cel mai tare, fără să le îngheţe. Mi-a spus că ar fi foarte amabil din partea mea. Era un băiat foarte politicos.
De ce l-au lăsat pe un băiat atât de tânăr să patruleze singur?
― A băut Pepsi-ul aici? întrebă David, ignorând întrebarea ei.
Vocea lui se auzea şi mai aproape. Traversase salonul. Paul nu trebui să-şi închidă ochii ca să şi-l imagineze stând acolo, uitându-se de-a lungul holului scurt care trecea pe lângă baie şi se termina în camera de oaspeţi. Paul stătea încordat şi ţeapăn, pulsul bătându-i rapid în artera de la gât.
― Nu, spuse Annie, mai stăpânită ca niciodată. A luat-o cu el. A spus că trebuie să meargă mai departe.
― Ce este acolo? întrebă Goliat. Se auziră două bocănituri de tocuri, sunetul fiind puţin spart atunci când el păşi de pe covorul din salon pe parchetul neacoperit din hol.
― O baie şi un dormitor de rezervă. Dorm câteodată acolo când este foarte cald. Aruncaţi o privire, dacă doriţi, dar vă asigur că nu l-am legat acolo de pat pe poliţistul vostru.
― Nu, doamnă, sunt sigur că nu, spuse David, şi lucru uimitor, paşii şi vocile lor începură să se îndepărteze iarăşi spre bucătărie.
― Părea agitat în timp ce a fost aici?