întoarcă maşina, Annie ieşi grăbită afară şi urlă la ei să plece de pe proprietatea ei înainte să-i împuşte ca pe nişte câini vagabonzi ce erau.
― Du-te dracului, Lady Dragon! strigase unul dintre ei.
― Unde l-ai îngropat? zbieră altul în timp ce maşina se îndrepta într-un nor de praf.
Un ai treilea aruncă o sticlă de bere. În timp ce maşina se îndepărtă, Paul reuşi să vadă abţibildul de pe parbrizul din spate. Pe el scria SPRIJINIŢI DRACII ALBAŞTRI DIN SIDEWINDER.
O oră mai târziu o văzu pe Annie trecând furioasă prin faţa ferestrei, punându-şi nişte mănuşi de lucru în timp ce se îndrepta spre garaj.
Puţin mai târziu ieşi de acolo ţinând în mâjni lanţul. Între zalele lui mari intercalase sârmă ghimpată. Când această împletitură ţeapănă fu fixată
de-a curmezişul aleii, se căută în buzunare şi scoase câteva cârpe roşii.
Le ataşă de lanţ ca să-l facă mai vizibil.
― N-o să-i împiedice pe poliţişti să vină ― spuse ea când intră în casă
― dar o să-i ţină la distanţă pe ceilalţi împieliţaţi.
― Da.
― Mâna ta... pare umflată.
― Da.
― Nu-mi face plăcere să devin o pacoste, Paul, dar...
― Mâine, spuse e.
― Mâine? Adevărat?
Se însenină dintr-o dată.
― Da, aşa cred. Probabil în jur de ora şase.
― Paul, este minunat! Să încep să citesc de acum, sau...
― Aş prefera să aştepţi.
― Atunci aşa o să fac.
Acea expresie blândă, duioasă i se ivise iarăşi în ochi. El începuse s-o urască şi mai profund, când arăta aşa.
― Te iubesc, Paul. Ştii asta, nu-i aşa?
― Da, spuse el, ştiu!
Şi se aplecă iarăşi asupra carneţelului.
36
În seara aceea ea îi aduse pilula de Keflex ― infecţia urinară pe care o făcuse începuse să se vindece, dar foarte greu ― şi un vas cu gheaţă.
Aşeză un prosop frumos împăturit lângă el şi plecă fără să spună un cuvânt.
Paul puse creionul jos ― trebui să-şi folosească mâna stângă ca să-şi îndrepte degetele de la dreapta ― şi îşi afundă mâna în gheaţă. O ţinu acolo până nu mai simţi aproape nimic. Când o scoase, umflătura parcă
se mai retrăsese puţin. Înfăşură prosopul în jurul mâinii şi rămase aşa, uitându-se la întunericul de afară, până când pielea începu să-l furnice.
Puse prosopul la o parte, îşi flexionă un timp degetele (primele mişcări îl făcură să se strâmbe de durere, dar mâna începu apoi să se dezmorţească), şi apoi reîncepu să scrie.
În zori se deplasă încetişor până la pat, se strecură în el şi adormi imediat. Visă că s-a rătăcit într-o furtună de zăpada; doar că nu era zăpadă. Erau foi de hârtie care zburătăceau peste tot, distorsionând totul, şi fiecare pagina era scrisă la maşină, iar toate t-urile n-urile şi e-urile lipseau. Şi înţelese că dacă el va mai trăi când urgia va înceta, va trebui să le completeze pe toate de unul singur, descifrând cuvintele care abia se distingeau.
37
Se trezi în jurul orei unsprezece, iar Annie, imediat când îi auzi primele mişcări, veni să-i aducă suc de portocale, pilulele şi o farfurie cu supă de pui. Clocotea de emoţie.
― Astăzi este o zi foarte importantă, Paul, nu-i aşa?
― Da.
Încercă să ridice lingura cu mâna dreaptă şi nu reuşi. Era greoaie şi roşie, atât de umflată încât pielea devenise lucioasă. Când încercă să-şi îndoaie degetele, o simţi de parcă ar fi avut în ea sârme de metal.
Ultimele zile, gândi el, fuseseră ca o sesiune de autografe, de coşmar, interminabilă.
― O, biata ta mână! strigi ea. O să-ţi mai aducă o pilulă! Acum, imediat.
― Nu. Aceasta-i sprintul final! Vreau să am mintea limpede pentru el.