cancer.
― Annei, crezi oare că acum cancerul este o chestie care să mă
îngrijoreze?
Ea nu răspunse.
― Doresc doar o singură ţigară. De fiecare dată când am terminat o carte, m-am relaxat fumând o ţigară. Crede-mă, este cea care are întotdeauna cel mai bun gust ― chiar mai bun decât îl are după o masă
copioasă. Cel a puţin aşa era înainte. Presupun că de data aceasta mă va ajuta să mă simt ameţit şi o să-mi facă greaţă, dar doresc o mică
legătură cu trecutul. Ce spui, Annie? Fii fair-play. Eu am fost.
― Bine... dar înainte de şampanie. Eu n-am chef să beau o sticlă de şaptezeci şi cinci de dolari de bere spumoasă în aceeaşi cameră unde tu ai împrăştia otrava aia.
― Foarte bine. Dacă mi-o aduci pe la prânz, o s-o pun pe pervaz ca să
mă pot uita din când în când la ea. O să termin, apoi o să completez literele, apoi o s-o fumez până când o să simt că o să cad pe jos, inconştient, apoi am s-o sting. Atunci o să te chem.
― În ordine, spuse ea. Dar tot nu sunt prea încântată de chestia cu ţigara. Chiar dacă n-o să faci cancer de la ea, tot nu-mi prea convine. Şi ştii de ce, Paul?
― Nu.
― Pentru ca doar Trântorii fumează, spuse ea şi începu să strângă
farfuriile.
39
― Conaşule Boss Ian, e ea...
― Ssssf! şopti Ian feroce, iar Hezekiah tăcu. Geoffrey îşi simţi la gât pulsul bătându-i foarte rapid. De afară se auzeau scârţâiturile şi gemetele uşoare ale parâmelor şi ale greemenţilor, fluturăturile uşoare ale pânzelor în briza uşoară a alizeului, strigătul sporadic al unei păsări. Vag, de pe puntea-pupa, Geoffrey auzea câţiva bărbaţi intonând un cântec marinăresc, cu nişte voci sparte, false. Dar aici era linişte, în timp ce trei bărbaţi, doi albi şi unul negru, aşteptau să vadă dacă Misery va muri... sau...
Ian gemu răguşit, iar Hezekiah îl strânse de braţ ― Geoffrey pur şi simplu îşi înteţi strânsoarea braţelor unul de altul. După toate acestea, putea să fie Dumnezeu atât de crud încât s-o lase să moară? Cândva ar fi negat foarte sigur de sine o asemenea posibilitate, mai degrabă cu umor decât cu indignare.
În acele zile, ideea că Dumnezeu poate fi crud i s-ar fi părut absurdă.
Dar ideile sale despre Dumnezeu ― ca şi convingerile sale despre multe lucruri ― se schimbaseră. Se schimbaseră în Africa. În Africa descoperise că
nu există doar un singur Dumnezeu, ci mai mulţi, iar unii dintre ei erau mai mult decât cruzi ― erau nebuni iar asta schimbase totul. La urma urmei,
cruzimea, o puteai înţelege. Pe de altă parte, cu nebunia nu puteai să discuţi logic.
Dacă Misery a sa era cu adevărat moartă, aşa cum începuse el să se teamă, avea de gând să se urce pe puntea-prora şi să se arunce peste copastie.
Întotdeauna înţelesese şi acceptase faptul că zeii erau neîndurători; dar nu mai ţinea totuşi deloc să trăiască într-o lume unde zeii erau nebuni.
Aceste gânduri negre întrerupte de gâfâitul aspru, aproape supranatural, al lui Hezekiah.
― Conaşu' Boss Ian! Conaşu' Boss Geoffrey! Ochii ea! Uite ochii ea!
Ochii lui Misery acea superbă şi delicată nuanţă de albastru de nu-mă-uita, se deschiseseră şovăitori. Trecuseră de la Ian la Geoffrey şi înapoi la Ian.
Pentru un moment Geoffrey văzu în ei doar nedumerire... apoi recunoaştere, iar sufletul lui urlă de fericire.
― Unde sunt? întrebă ea, căscând şi întinzându-se. Ian ― Geoffrey ― suntem pe mare? De ce îmi este atât de foame?
Râzând, plângând, Ian se aplecă şi o strânse în braţe, rostindu-i la nesfârşit numele.
Uimită, dar mulţumită, ea îl strânse în braţe ― şi pentru că ea este în afară
de pericol, Geoffrey realiză că poate să accepte dragostea lor, acum şi pentru totdeauna. El va trăi singur, va putea trăi singur, în deplină pace.
Poate că zeii, la urma urmelor, nu erau nebuni... cel puţin nu toţi.
Îl atinse pe umăr pe Hezekiah.
― Bătrâne, cred că ar trebui să-i lăsăm singuri, nu eşti de părere?
― Ghicesc că asta drept este, Conaşu' Boss Geoffrey, spuse Hezekiah.
Zâmbi larg, arătându-şi toţi cei şapte dinţi de aur.
Geoffrey îi aruncă ei o ultimă privire şi, doar pentru o clipă, acei ochi albaştri îi întâlniră pe ai lui, încălzindu-l, umplându-i. Împlinindu-l.
Te iubesc, draga mea, gândi el. Mă auzi oare?
Pate că răspunsul pe care-l primi era doar ecoul unei dorinţe din închipuirea sa, dar el gândi că nu era aşa ― fusese prea limpede, semănase prea mult cu vocea ei.