El îşi clătină anevoios capul într-o parte şi în alta.
― Nu.
― Ba da.
― Nu.
― Da.
― Nu, fir' ai a dracului!
― Foloseşte toate blasfemiile pe care vrei. Le-am mai auzit.
― Nu o s-o fac.
Îşi închise ochii.
Când îi deschise ea îi ţinea în faţă un cartonaş pătrat cu cuvântul NOVRIL tipărit cu litere albastre, în partea de sus. MOSTRĂ, spuneau literele de dedesubtul denumirii. SĂ NU FIE DISTRIBUIT FĂRĂ REŢETA MEDICULUI. Sub avertisment erau patru capsule în înveliş de plastic.
Încercă să le înşface. Ea trase cartonul din raza lui de acţiune.
― Când o să-l arzi ― spuse ea. Atunci am să-ţi dau pilulele ― toate patru, cred ― şi durerea va dispărea. Vei începe să te simţi iarăşi liniştit, şi când îţi vei reveni complet, voi schimba aşternuturile ― văd că le-ai udat şi trebuie să fie foarte neplăcut ― şi, de asemenea, te voi schimba şi pe tine. Atunci când o să termin, probabil că-ţi va fi foame şi pot să-ţi dau nişte supă. Poate şi nişte pâine prăjită fără unt. Dar, până când îl arzi, Paul, nu pot să fac nimic. Îmi pare rău.
Limba lui vroia să spună: Da! Da, bine! şi deci şi-o muşcă. Îi întoarse iarăşi spatele ― departe de pătratul de carton ispititor, înnebunitor; de capsulele albe în locaşurile lor romboidale, din plastic transparent.
― Tu eşti diavolul, spuse el.
Se aştepta iarăşi la mânie şi primi un râs îndelungat, cu subtonuri de tristeţe înţelegătoare.
― O, da! Da! Asta-i ce gândeşte un copil când mami intră în bucătărie şi-l vede jucându-se cu detergentul de vase de sub chiuvetă. El n-o spune, bineînţeles, în acest mod, pentru că el nu are educaţia ta. El spune doar "Mami, eşti rea!"
Mâna ei îndepărta părul de pe fruntea lui înfierbântată. Degeţel ei alunecară lin peste obraji, peste gât şi apoi, înainte de a se îndepărta, îi strânse uşor, cu compasiune, umărul.
― Mama se simte prost atunci când copilul ei îi spune că-i rea sau dacă plânge pentru ce i s-a interzis, aşa cum plângi tu acum. Dar ea ştie că are dreptate şi deci îşi face datoria. Aşa cum eu mi-o fac pe a mea.
Urmară trei bufnituri rapide când Annie lovi manuscrisul cu pumnii
― 190 000 de cuvinte şi cinci existenţe la care, un Paul Sheldon sănătos şi lipsit de dureri, ţinuse foarte mult; 190 000 de cuvinte şi cinci existenţe pe care, cu trecerea fiecărui moment, le găsea din ce în ce mai dispensabile.
Pilulele. Pilulele. Trebuia să ia blestematele de pilulele. Existenţele erau umbre, pilulele nu erau. Ele erau reale.
― Paul?
― Nu! hohoti el.
Zornăitul slab al capsulelor în locaşurile lor de plastic ― tăcere ― apoi zgomotul înfundat făcut de chibriturile de lemn agitate.
― Paul?
― Nu!
― Aştept, Paul.
Oh, pentru numele lui Dumnezeu, de ce joci acest rol prostesc deHoraţiu-pe-pod şi, pentru numele lui Dumnezeu, pe cine vrei să
impresionezi? Crezi oare că e vreun film sau vreun spectacol deteleviziune şi curajul tău este cântărit de nişte spectatori? Poţi să faci cevrea ea sau poţi să te încăpăţânezi. Dacă te încăpăţânezi, o să mori şi eao să ardă oricum manuscrisul. Deci, ce ai de gând să faci, să zaci aici şisă suferi pentru un roman din care vei vinde un număr de exemplare dedouă ori mai mic decât cartea din seria MISERY care a avut cel mai micsucces; şi pe care Peter Prescott o să se cace în cea mai elegantă şi dulcemanieră când o să-i facă comentariul critic pentru acel mare oracol literar,NEWSWEEK? Haide, haide, fii înţelept! Până şi Galileo s-a dezis când arealizat că ei într-adevăr aveau de gând să-l ardă pe rug!
― Paul? Aştept. Pot să aştept toată ziua. Deşi eu cam bănuiesc că s-ar putea să cazi în curând în comă; cred că, acum eşti într-un stadiu aproape comatos şi am o mulţime de...
Vocea ei se stinse încet.
Da! Dă-mi chibriturile! Dă-mi un aruncător de flăcări! Dă-mi un Baby-Huey şi o încărcătură de napalm! Arunc şi o încărcătură strategică
nucleară pe el, dacă asta vrei tu, tu muma-pădurii blestemată!
Aşa vorbea oportunistul, supravieţuitorul. Totuşi, altă porţiune, care acum dădea înapoi, aproape comatoasă ea însăşi, continua să se vaiete în întuneric: O sută nouăzeci de mii de cuvinte! Cinci existenţe! Doi ani de muncă! Şi care era adevăratul rezultat: Adevărul! Ce ştii tu despre BLESTEMATUL ADEVĂR!
Se auziră arcurile patului trosnind atunci când ea se ridică.
― Bine! Eşti un băieţel foarte încăpăţânat, trebuie să spun, şi nu pot să stau toată noaptea lângă patul tău, oricât de mult mi-ar plăcea să fac asta! La urma urmelor, am condus aproape o oră, grăbindu-mă să ajung aici. Mai vin peste câteva minute să văd dacă ţi-ai schimbat p...
― Arde-le tu, atunci! urlă el la ea.
Ea se întoarse şi-l privi.
― Nu. Nu pot să fac asta, oricât de mult aş dori să te scutesc de agonia pe care o simţi.
― De ce nu?