Annie se întoarse; ochii ei căutând să privească peste tot deodată, încercând să urmărească traiectoria fiecărei pagini carbonizate care se ridica şi se legăna în aer. Flăcările se înălţau şi se întindeau deasupra cutiei de fier.
― Doamne sfinte! spuse iarăşi ea, ţinând găleata cu apă şi privind în jur, încercând să se decidă unde s-o arunce sau daca, la urma urmei, e nevoie s-o deşerte. Buzele ei tremurau şi erau ude de salivă. În timp ce Paul privea, limba îi ieşi afara şi le umezi din nou.
― Doamne sfinte! Doamne sfinte!
Se părea că asta era tot ce putea ea să spună.
Chiar şi prins în menghina durerii chinuitoare, Paul, simţi instantaneu o plăcere imensă ― deci aşa arăta Annie Wilkes când era înspăimântată. Era o imagine pe care, cu timpul, o va iubi.
Încă o pagină se ridică în aer, arzând cu mici pâlpâiri albăstrii şi asta o decise. Cu încă un "Doamne sfinte!", turnă cu grijă găleata cu apă în cutia de metal. Urmă un fâsâit monstruos şi un nor de fum. Mirosul era umed şi îngrozitor; de ars şi totuşi cumva fluid.
Când ea plecă, el reuşi să se ridice într-un cot, pentru o ultimă
privire. Privi în cutia grătarului şi văzu acolo ceva ce semăna cu o bucată
de buştean ars plutind într-o baltă neagră.
După un timp, Annie Wilkes se reîntoarse.
Incredibil, fredona.
Îl ridică în sus şi îi împinse în gură pilulele.
El le înghiţi şi se lasă pe spate gândind: O s-o ucid.
20
― Mănâncă, spuse ea de undeva din depărtare şi el simţi o durere înţepătoare. Deschise ochii şi o văzu stând lângă el ― pentru prima dată
era, de fapt, la acelaşi nivel cu ea, faţă în faţă. Realiză cu surprindere înceţoşată, distantă, că, pentru prima dată după nespus de multe mii de ani, el, de asemenea, şedea... cu adevărat şedea.
Cui îi pasă? gândi el şi îşi lăsă ochii să se închidă iarăşi. Era perioada fluxului. Pilonii erau acoperiţi. În sfârşit, venise fluxul şi data viitoare când se va termina s-ar putea să dispară pentru totdeauna şi, deci, era decis să se lase dus de valuri acolo unde vroiau ele să-l ducă; se putea gândi mai târziu la faptul că şedea...
― Mănâncă! repetă ea şi aceasta fu urmată de o revenire a durerii.
Bâzâia în stânga capului său, făcându-l să geamă şi să încerce să se îndepărteze.
― Mănâncă, Paul! Trebuie să te trezeşti pe deplin aşa încât să poţi mânca, sau...
Zzzzzing! Lobul urechii. Ea îl ciupea.
― 'Ne! îngăimă el. 'Ne! Nu mi-o smulge, pentru numele lui Dumnezeu!
Îşi forţă ochii să se deschidă. Fiecare pleoapă cădea ca şi cum ar fi avut atârnată de ea un bloc de ciment. Instantaneu lingura fu în gura lui, aruncând supă fierbinte în jos pe gât. Înghiţi ca să nu se înece.
Brusc, din neant ― cea mai uimitoare revenire pe care acest comentator a văzut-o, doamnelor şi domnilor! ― Mi-e Foame apăru alergând nebuneşte. Era ca şi cum prima lingură de supă îi trezise stomacul dintr-o transă hipnotică. Înghiţi restul atât de repede pe cât putea ea să-i ducă lingura la gură, părând că i se face din ce în ce mai
foame în loc ca, încetul cu încetul, să devină sătul în timp ce sorbea şi înghiţea.
Îşi amintea vag cum ea scosese afară acel grătar sinistru, care încă
fumega, şi cum împinsese înăuntru în cameră ceva care, în starea în care se afla el ― drogat şi aproape adormit ― el se gândise că e un cărucior pentru cumpărături. Această idee nu-i produsese nici surpriză, nici uimire; la urma urmei, se afla în vizită la Annie Wilkes. Grătare pentru friptură, cărucioare de cumpărături; mâine, probabil un contor de parcare sau un focos nuclear. Când trăieşti într-o casă de distracţii, hohotele de râs nu se opresc niciodată.
Moţăise, dar acum realiză că acel cărucior de cumpărături fusese un scaun pe rotile pliant. Era aşezat în el, cu picioarele rupte întinse ciudat în faţă, iar zona pelvisului şi-o simţea incomod de umflată, aşa că nu era prea bucuros de noua sa poziţie.
M-a pus în scaun în timp ce eu eram inconştient, gândi el. M-a ridicat.
Fără nici un ajutor. Dumnezeule, trebuie să fie foarte puternică!
― Gata! spuse ea. Sunt mulţumită să văd cât de mult ţi-a plăcut supa, Paul! Cred că o să te faci bine. Nu putem spune "ca şi nou" ― vai, nu ― dar dacă nu mai avem prea multe dintre aceste... aceste neînţelegeri... eu cred că o să te refaci aproape total. Acum am de gând să-ţi primenesc patul tău vechi şi scârbos, iar când o să termin o să te spăl pe bătrânul şi scârbosul de tine şi apoi, dacă n-o să ai dureri prea mari şi o să-ţi mai fie foame, o să-ţi dau nişte pâine prăjită.
― Mulţumesc, Annie, spuse el umil şi gândi: Gâtul tău. Dacă pot, o să-ţi dau o şansă să-ţi lingi buzele şi să spui "Doamne Sfinte!". Dar numai o singură dată, Annie.
Numai o dată.
21
Patru ore mai târziu se afla înapoi în pat şi şi-ar fi ars toate cărţile pentru un singur Novril. Cât timp stătuse aşezat nu-l deranjase chiar deloc poziţia ― avusese destul rahat în sânge încât să adoarmă jumătate din Armata Prusacă ― dar acum, părea că un întreg roi de albine îşi făcea de cap în jumătatea sa inferioară.
Ţipă foarte tare ― se pâre că hrana realizase ceva pentru el, deoarece nu-şi putea aminti să fi fost vreodată în stare să urle atât de tare, de când ieşise din norul negru.
O simţi stând în spatele uşii dormitorului, pe hol, cu mult timp înainte ca ea să intre înăuntru, imobilă, stinsă, nebăgată în priză, privind în gol spre clanţă sau la păienjenişul de linii din palmele ei.
― Uite.
Îi dădu medicamentele ― două capsule de data aceasta.
El le înghiţi, ţinând-o de încheietura mâinii ca să stabilizeze paharul.