― Da, şopti Paul. Picioarele începeau iar să-l doară, dar în groaza din ce în ce mai mare a acestei certitudini, aproape că nu observă.
Ea nu se va afla în încurcătură pentru că l-a adus pe el acasă la ea, în special dacă era mai aproape decât acel Sidewinder (şi aşa credea Paul Sheldon că era); pentru asta probabil că i s-ar fi dat o medalie şi legitimaţie de membră pe viaţă a Fan-Clubului Misery Chastain (spre imensa mâhnire a lui Paul, acest lucru chiar exista). Problema era că îl adusese la ea acasă, îl instalase în camera de oaspeţi şi nu spusese nimănui. Nici un telefon la serviciul de Salvare local: "Aici e Annie care stă sus pe Şoseaua Muntele Humbuggy şi am un tip aici, care arată ca şi cum l-ar fi folosit King-Kong drept trambulină". Problema era că-l saturase cu droguri la care, cu siguranţă, ea nu ar fi trebuit să aibă
acces ― în nici un caz dacă el era doar pe jumătate atât de dependent de ele pe cât credea că ar fi. Problema era că ea, în plus, îi aplicase un fel de tratament aberant, băgându-i ace de perfuzie în braţe, punându-i picioarele în atele făcute din cârje de aluminiu, tăiate cu bomfaierul.
Problema era că Annie Wilkes fusese în boxa martorilor acolo sus, în Denver... şi nu ca martor al apărării, gândi Paul. Pot să pun pariu pe tot
ce am!
Deci îl priveşte pe sticlete îndepărtându-se pe şosea în automobilul de patrulare strălucitor de curat (strălucitor de curat, cu excepţia bucăţilor de zăpadă întărită şi sare care se adunaseră sub aripile roţilor şi sub barele de protecţie; asta e!) şi se simte iarăşi în siguranţă... dar nu prea în siguranţă, deoarece ea este acum ca un animal care a simţit vânătorul şi este speriat. Foarte, foarte speriat.
Sticleţii vor căuta şi vor căuta deoarece el nu este doar bunul şi bătrânul soldat din Kokomo; el este Paul Sheldon, Zeusul literar din pana căruia s-a născut Misery Chastain, drăguţa lăzilor de gunoi şi iubita supermagazinelor. Poate că atunci când nu or să-l găsească, se vor opri din căutări sau, cel puţin, vor căuta în altă parte; dar poate că
unul dintre Roydman-i a văzut-o pe ea trecând în acea noapte şi a observat ceva ciudat în spatele Bătrânei Bessie, ceva învelit într-o cuvertură. Chiar dacă ei n-au văzut nimic, ei nu i s-ar părea nimic deosebit din partea. Roydman-ilor să inventeze ceva ca s-o bage pe ea în bucluc; ei nu o plăceau.
Sticleţii s-ar putea întoarce şi data următoare, oaspetele ei s-ar putea să nu mai fie atât de liniştit.
Îsi aminti cum ochii ei priviseră descumpăniţi în jur când focul din cutia grătarului era pe punctul de a scăpa de sub control. Îi vedea limba umezindu-i buzele. O vedea umblând încoace şi încolo, cu palmele încleştându-se şi descleştându-se, aruncând din când în când câte o privire spre camera de oaspeţi unde el zăcea pierdut în norul lui. Din când în când ea va rosti "Doamne Sfinte!" spre camerele goale.
Ea capturase o pasăre rară cu penaj superb ― o pasăre rară, originară din Africa.
Şi ce vor face ei dacă o vor descoperi?
Ce altceva, or s-o pună iarăşi în boxa martorilor, bineînţeles. Or s-o pună iarăşi în boxa martorilor acolo sus, în Denver. Şi de data aceasta s-ar putea să nu mai iasă liberă de acolo.
Îşi luă braţul de pe ochi. Se uită la succesiunea de C-un care dansau ameţitor pe tavan. Nu avea nevoie de încheietura cotului peste ochi ca să-şi poată imagina restul. S-ar putea să-l mai ţină o zi sau două. S-ar putea să fie nevoie de un telefon sau de încă o vizită ca s-o facă să se decidă să se descotorosească de rara avis a ei. Dar până la sfârşit o va face, tot aşa cum câinii sălbatici încep să-şi îngroape prăzile ilicite după
ce au fost vânaţi o vreme.
O să-i dea cinci pilule în loc de două sau, poate, o să-l sufoce cu o pernă; probabil, pur şi simplu, o să-l împuşte. Cu siguranţă că avea o puşcă pe undeva ― aproape oricine trăia în ţinuturile muntoase avea una
― şi asta va rezolva problema.
Nu ― nu puşca.
Prea multă mizerie.
S-ar putea să lase urme.
Nici unul dintre aceste lucruri nu se întâmplase încă deoarece nimeni nu găsise maşina. Probabil că-l căutau în New York sau în L.A., dar nimeni nu se gândea că el ar putea fi în Sidewinder, Colorado.
Dar în primăvară...
C-urile jucau pe tavan. Curăţat. Curăţare. Ciungit.
Pulsaţia din picioare era mai insistentă; data viitoare când o să bată
pendula, ea va veni, dar el era aproape înfricoşat că ea îi va citi gândurile pe faţă, precum ideea unei povestiri mult prea înspăimântătoare ca s-o scrii. Ochii îi alunecaseră spre stânga. Acolo, pe perete, era un calendar.
Poza înfăţişa un băiat coborând pârtia cu sania. Conform cu calendarul era februarie, dar dacă estimarea sa era corectă, era deja începutul lui martie. Pur şi simplu Annie Wilkes uitase să întoarcă pagina.
Cât de mult va trece până când topirea zăpezilor va scoate la iveală
Camaro-ul său cu plăcile de înmatriculare de New York şi cu eticheta de pe bord care-l proclama drept proprietar pe Paul Sheldon? Cât de mult până când poliţistul îi va face ei o vizită sau până când va citi despre descoperire în ziar? Cât de mult până la dezgheţ?
Şase săptămâni? Cinci?
Aceasta ar putea fi durata vieţii mele, gândi Paul şi începu să
tremure. Deja picioarele i se treziseră de tot şi, până ce ea nu veni ca să-i dea o doză de medicamente, nu reuşi să adoarmă.
23
Seara următoare îi aduse Royal-ul. Era un model de birou, dintr-o eră când asemenea obiecte ca maşinile de scris electrice, televizoarele color şi telefoanele cu microprocesoare erau numai science-fiction. Era tot atât de neagră şi de caracteristică epocii ca şi cizmele închise cu nasturi. Pe margini, carcasa era de plastic, lăsând să se vadă pârghiile, arcurile, rotile cu clichet şi tijele mecanismului. O manetă din oţel, mată
de uzură, folosită pentru a relua rândul de la capăt, ieşea proeminent într-una din părţi ca degetul unui autostopist. Ruloul era prăfuit, cauciucul lui tare fiind zgâriat şi ciupit. Literele ROYAL se întindeau de-a lungul feţei maşinii, în semicerc. Mormăind, ea o aşeză pe pat între picioarele lui, după ce o ţinuse în sus un moment, pentru inspecţie.
El privi fix maşina de scris.
Rânjea oare?
Dumnezeu-le, aşa arăta!
Oricum, deja arăta ca o aducătoare de necazuri. Panglica decolorată
era în două nuanţe, roşu şi negru. Uitase că existau asemenea panglici.
Felul cum aceasta arăta nu-i aducea aminte de nimic plăcut.