Şi, bineînţeles, nu poţi să baţi la maşină stând culcat, nu-i aşa?
― Nu...
― Am o placă... am tăiat-o la dimensiuni... şi hârtie... aşteaptă!
Se repezi afară din cameră ca o fetiţă, lăsându-l pe Paul cu maşina de scris, să se privească unul pe altul. Zâmbetul lui dispăru în momentul în care ea îi întoarse spatele. Cel al Royalului nu se schimbă.
Mai târziu, el presupuse că îşi dăduse seama foarte bine despre ce era vorba, după cum presupunea că ştiuse de atunci cum va suna maşina de scris, la fel ca Ducky Daddles, comicul acela bătrân şi deşucheat.
Ea se întoarse cu un top de hârtie marca Corrasable Bond şi o placă
de lemn, cam de patru picioare lungime şi trei lăţime.
― Priveşte!
Puse placa pe braţele scaunului cu rotile care stătea lângă patul lui, ca un fel de vizitator scheletic solemn. Deja el putea să-şi vadă fantoma în spatele plăcii, închisă acolo ca un prizonier.
Ea aşeză maşina de scris pe placă, cu faţa la fantomă şi puse lângă
ea pachetul de Corrasable Bond ― hârtia pe care Paul Sheldon o detesta cel mai mult pe lumea asta, datorită felului în care literele dactilografiate se ştergeau atunci când paginile se frecau una de alta. Ea crease acum
un fel de birou pentru un olog.
― Ei, ce crezi?
― Arată bine, spuse el, fabricând cu mare uşurinţă cea mai mare minciună a vieţii lui, apoi puse întrebarea căreia îi ştia deja răspunsul:
― Ce crezi, ce o să scriu acolo?
― O, dar Paul! spuse ea întorcându-se spre el cu ochii plini de viaţă, cu faţa îmbujorată. Nu cred, eu ştiu! O să foloseşti această maşină de scris ca să creezi un nou roman! Cel mai bun roman al tău! Întoarcerea lui Misery!
24
Întoarcerea lui Misery. Nu simţea nimic. Presupunea că un om care de abia şi-a tăiat mâna cu un ferăstrău mecanic ar putea simţi acelaşi fel de nimic în timp ce-şi priveşte, cu mirare tâmpă, încheietura însângerată a mâinii.
― Da! ― Faţa îi strălucea ca un reflector. Mâinile ei puternice erau încrucişate pe piept. ― Paul, va fi o carte doar pentru mine! Onorariul meu pentru că te-am îngrijit şi pentru că te-am adus înapoi la viaţă!
Singura şi unica copie a celei mai noi cărţi din seria Misery! O să am ceva ce nimeni din lume nu are, oricât de mult şi-ar dori-o! Gândeşte-te la asta!
― Annie, Misery e moartă.
Dar, incredibil, el deja se gândea: Aş putea s-o aduc înapoi. Gândul îl umplu de repulsie, dar nu îl uimi. La urma urmei, un om care a putut să
bea dintr-o găleată folosită la spălatul pe jos ar trebui să fie capabil de a scrie puţin dirijat.
― Nu, nu este, replică Annie visătoare. Chiar şi când am fost... când am fost atât de supărată pe tine, ştiam ca ea nu e cu adevărat moartă.
Ştiam că tu nu puteai s-o ucizi. Pentru că eşti bun.
― Oare? spuse el şi privi spre Royal. Maşina de scris rânjea spre el. O
să afli tu exact cât de bun eşti, amice, şoptea ea.
― Da!
― Annie, nu ştiu dacă o să pot să stau în scaunul acela rulant.
Ultima dată...
― Ultima dată te-a durut, te cred şi eu. Şi o să te doară şi data viitoare. Poate chiar puţin mai mult Dar o să vină o zi ― şi, de altfel, nu va dura mult, deşi s-ar putea ca ţie să ţi se pară mai mult decât în realitate ― când te va durea mai puţin. Apoi şi mai puţin. Şi tot aşa.
― Annie, îmi spui un lucru?
― Bineînţeles, dragul meu!
― Dacă o să scriu povestirea asta pentru tine...
― Romanul! Unul mare şi frumos ca toate celelalte ― poate chiar mai
mare!
El închise pentru un moment ochii, apoi îi redeschise.
― Bine ― dacă o să scriu acest roman pentru tine, o să mă laşi să
plec când va fi gata?
Pentru o clipă tulburarea trecu ca un nor peste faţa ei şi apoi îl privi cu grijă, studiindu-l.