nerăbdătoare cu care se uitase la primul său film - Bambi ― în copilărie.
Orizontul era aproape; totdeauna a fost aşa în Munţii Rockies, unde spaţiile largi erau inevitabil întrerupte de platouri înalte de stânci. Cerul era de un azuriu superb, lipsit de nori. Un covor de pădure verde acoperea versantul celui, mai apropiat munte. Erau probabil şaptezeci de acri de teren viran între casă şi liziera pădurii ― covorul de zăpadă care-l acoperea era perfect şi de un alb scânteietor. Era imposibil să-ţi dai seama dacă dedesubt pământul era arat sau era doar pajişte. Priveliştea acestei zone era întreruptă de o singură clădire: un grajd roşu. Când ea vorbea despre animalele ei sau când el o vedea târşâindu-şi înverşunată
picioarele pe lângă fereastra lui, spărgând aburii respiraţiei cu faţa ei impenetrabilă, îşi imaginase o clădire dărăpănată, ca o ilustrată dintr-o carte cu poveşti cu stafii ― acoperişul înclinat şi încovoiat de greutatea zăpezilor din mulţi ani, geamurile pustii şi prăfuite, unele sparte şi acoperite cu bucăţi de carton, uşi lungi, duble, probabil scoase din ţâţâni şi bălăbănindu-se în afară. Această structură îngrijită şi curată, cu vopseaua ei roşu-închis şi bordura crem arăta ca şi garajul pentru cinci maşini al unui nobil de ţară care vroia să pară un grajd. În faţa lui era un Jeep Cherokee, poate vechi de cinci ani, dar bine întreţinut. Lângă
una din laturi era un plug de zăpadă Fisher, aşezat într-un suport făcut manual. Ca să ataşeze plugul la Jeep, ea trebuia să-l conducă cu grijă
până la suport, astfel încât cârligele de pe bara din faţă să se potrivească
cu găurile din plug şi să arunce cheia de strâns pe tabloul de bord.
Vehiculul era perfect pentru o femeie care trăieşte singură şi nu are nici un vecin pe care să-l cheme în ajutor (cu excepţia acelor păsăruici-mârşave, familia Roydman, bineînţeles, şi Annie probabil nu ar accepta de la ei nici măcar o farfurie cu carne de porc, chiar dacă ar fi să moară
de foame). Drumul de acces spre şosea era bine curăţat de zăpadă, o demonstraţie a faptului ca ea într-adevăr folosea plugul, dar nu putea să
vadă şoseaua ― casa îi bloca privirea.
― Văd că-mi admiri grajdul, Paul.
El privi surprins în spate. Mişcarea rapidă şi nechibzuită îi trezi durerea din amorţeală. Mârâi înfundat în ceea ce rămăsese din tibiile sale şi în drobul de sare ca un dom care-i înlocuise genunchiul stâng. Se zvârcoli, înţepându-l de acolo de unde era închisă în peştera ei de oase şi apoi adormi la loc.
Adusese pe tavă mâncarea. Mâncare uşoară, pentru invalizi... dar
stomacul lui chiorăi la vederea ei. În timp ce venea spre el, văzu că purta pantofi albi cu tălpi de plută.
― Da, spuse el. E foarte arătos.
Puse placa pe braţele scaunului cu rotile şi apoi aşeză tava pe placă.
Îşi trase un scaun lângă el şi se aşeză, privindu-l în timp ce el începea să
mănânce.
― Nu te juca cu aparenţele! Omul se judecă după fapte, nu după
chip, spunea mama mea întotdeauna. Îl ţin ordonat pentru că dacă n-aş
face aşa vecinii ar pălăvrăgi. Tot timpul caută un motiv ca să mă prindă, sau să înceapă să bârfească despre mine. Deci ţin totul ordonat. Este foarte, foarte important să păstrez aparenţele, în ceea ce priveşte grajdul, nu prea e multă muncă, atâta timp cât nu laşi lucrurile de pe o zi pe alta. Să îndepărtez zăpada ca să nu găurească acoperişul este problema cea mai oogy.
Problema cea mai oogy, gândi el. Ţine minte expresia asta pentru lexiconul Annie Wilkes în memoriile tale ― asta dacă vei avea vreodată
şansa să-ţi scrii memoriile. La un loc cu "păsăruică mârşavă" şi "nu tejuca cu aparenţele" şi toate celelalte care sunt sigur că vor apărea cutimpul.
― Acum doi ani l-am angajat pe Billy Haversham să-mi pună
radiatoare în acoperiş. Apeşi pe un întrerupător şi ele se încălzesc şi topesc gheaţa. N-o să mai am prea multă nevoie de ele în iarna aceasta
― vezi cum se topeşte de la sine?
Avea în mână furculiţa plină cu bucăţi de ou şi tocmai o ducea spre gură. Se opri ca trăsnit şi se uită spre grajd. De-a lungul streşinii se formaseră ţurţuri. Vârfurile lor picurau ― picurau foarte repede. Fiecare picătură sclipea în timp ce cădea într-un canal îngust de gheaţă care se formase la baza grajdului.
― Sunt zece grade afară şi e abia oara nouă! ― Annie continua voioasă în timp ce Paul îşi imagina bara din spate a Camaro-ului său ieşind la suprafaţă din zăpada fleşcăită şi strălucind iar. ― Bineînţeles că
nu o să dureze ― mai avem în faţă încă o ninsoare puternică sau poate chiar trei şi probabil încă o furtună mare ― dar primăvara vine, Paul, şi mama mea totdeauna obişnuia să spună că speranţa în venirea primăverii este ca şi speranţa în existenţa raiului.
El îşi puse înapoi furculiţa pe farfurie cu bucăţile de ou încă în ea.
― Nu mai vrei această ultimă îmbucătură? Ai terminat?
― Am terminat, fu el de acord şi în mintea lui îi văzu pe Roydman-i întorcându-se cu maşina din Sidewinder, văzu o săgeată orbitoare de lumină care se sparge pe faţa doamnei Roydman, făcând-o să clipească
şi să-şi pună mâna protector la ochi. ― Ce este jos acolo, Ham?... Nu-mi spune că sunt nebună, este ceva jos acolo! Reflexia aproape că mi-a ars ochiul! Întoarce, vreau să mai arunc o privire!
― Atunci o să iau tava ― spuse ea ― şi tu te poţi apuca de lucru. Îl binecuvântă cu o privire foarte caldă. Nici nu pot să-ţi spun cât de
emoţionată sunt, Paul!
Ieşi din cameră, lăsându-l pe el să stea în scaunul pe rotile şi să se uite la apa care se prelingea pe ţurţurii atârnaţi de streaşina grajdului.
29
― Aş dori alt tip de hârtie, dacă poţi să-mi iei, spuse el când ea se întoarse ca să pună maşina de scris şi hârtia pe placă.
― Diferită de asta? întrebă ea, bătând cu degetul în pachetul de Corrasable Bond, ambalat în celofan. Dar asta e cea mai scumpă dintre toate! Am întrebat când am intrat în magazinul Paper Patch.
― Nu ţi-a spus mama ta că lucrurile cele mai scumpe nu sunt întotdeauna cele mai de calitate?
Sprâncenele Anniei se întunecară. Defensiva ei iniţială fusese înlocuită de indignare. Paul presupuse că va urma una dintre furiile ei.