― Ei bine? ― Zâmbea nerăbdătoare. ― Cum ţi se pare?
― E drăguţă, spuse el repede. Un adevărat obiect de altădată.
Zâmbetul ei se înnoră.
― N-am luat-o ca pe o vechitură. Am luat-o la mâna-a-doua. Un lucru de mâna-a-doua de calitate.
El răspunse cu mare rapiditate:
― Hei! Nu există un asemenea lucru, o maşină de scris învechită ―
nu, când te gândeşti mai bine. O maşină de scris bună durează, ce dracu', aproape o eternitate. Aceste doamne bătrâne de birou sunt tancuri!
Dacă ar fi putut ajunge până la ea ar fi mângâiat-o. Dacă ar fi putut ajunge până la ea ar fi sărutat-o.
Zâmbetul ei se reîntoarse. Bătăile inimii lui se mai domoliră puţin.
― Am luat-o de la Noutăţi Folosite. Nu-i aşa că-i un nume prostesc pentru un magazin? Dar Nancy Dartmonger, patroana, e o femeie prostuţă. Annie se întunecă puţin, dar el observă imediat că nu s-a întunecat din cauza lui ― instinctul de supravieţuire, descoperea, s-ar putea să fie numai instinct, dar crea scurtături uimitoare spre cunoaştere. Descoperea că este din ce în ce mai acordat cu stările ei sufleteşti; ciclurile ei; îi asculta ticăitul ca şi cum ea era un ceas stricat.
― Şi parcă nu-i de-ajuns că-i proastă, este, de asemenea, rea.
Dartmonger! Numele ei ar trebui să fie Whoremonger . Divorţată de două
ori şi acum trăieşte cu un barman. De asta când ai spus că e o vechitură...
― Arată bine, spuse el.
Ea făcu o pauză lungă şi apoi spuse ca şi când s-ar fi mărturisit:
― Îi lipseşte un "n".
― Chiar aşa?
― Da ― vezi?
Înclină maşina de scris astfel încât el să poată observa semicercul clapelor şi să vadă litera lipsă, ca un molar care lipseşte dintr-o gură cu dantură uzată, dar altminteri, completă.
― Văd.
Aşeză maşina de scris la loc. Patul se clătină puţin. Paul presupuse că trebuie să cântărească cam douăzeci şi cinci de kilograme. Fusese făcută într-o epocă când nu existau aliaje şi nici materiale plastice... de asemenea, nici avansuri de şase cifre pentru o carte, nici ediţii deja contractate pentru un film, nici U.S. Azi, nici programul Seara Varietăţilor, nici celebrităţi făcând reclamă la cărţile de credit sau la vodcă.
Royal-ul îi rânjea, promiţând necazuri.
― A vrut patruzeci şi cinci de dolari, dar mi-a redus cinci la preţ. Din cauza "n"-ului care lipseşte.
Îi aruncă un zâmbet viclean. Spunea: nu sunt proastă.
El îi zâmbi. Fluxul venise. Asta făcea zâmbetul şi minciuna mult mai uşoare.
― Ţi l-a dat ţie? Vrei să spui că nu te-ai târguit?
Annie se umflă puţin în pene:
― I-am spus că "n" este o literă importantă, admise ea.
― Bine ai făcut! Ei drăcia dracului!
Aici era o nouă descoperire. Linguşeala devenea uşoară, o dată ce te obişnuiai cu ea.
Zâmbetul ei deveni pişicher, invitându-l să împărtăşească cu ea un delicios secret.
― I-am spus că "n" este una dintre literele care alcătuiesc numele scriitorului meu preferat.
― Sunt două dintre literele din numele asistentei mele medicale favorite.
Zâmbetul ei deveni radios. Incredibil, obrajii ei solizi se îmbujorară.
Aşa ar arăta ― gândi el ― dacă ai construi un cuptor în gura unuia dintre acei idoli din nuvelele lui H. Rider Haggard. Aşa ar arăta în timpul nopţii.
― Faci pe nebunul! surâse ea afectat.
― Nu! spuse el. Chiar deloc!
― Bine!
Pentru un moment păru dezorientată, nu în transă, ci doar mulţumită, puţin îmbujorată, încercând să-şi adune gândurile. Paul ar fi trebuit să se bucure întrucâtva de întorsătura lucrurilor, dacă n-ar fi fost maşina de scris, la fel de solidă ca şi femeia de asemenea, stricată; stătea acolo rânjind cu dintele ei lipsă, promiţând necazuri.
― Scaunul pe rotile a fost mult mai scump, spuse ea. Produsele ortopedice parcă s-au volatilizat faţă de vremea când eu... Se întrerupse, se încruntă, îşi drese vocea. Apoi se uită înapoi spre el, zâmbind. ― Dar e timpul ca tu să începi să şezi, şi nu-mi pasă câtuşi de puţin cât a costat.