Trase ambele piedici.
33
El tresări violent, aşteptând explozia gloanţelor. Dar, bineînţeles, ea nu era acolo; mintea lui recunoscuse deja visul.
Nu un vis ― un avertisment. Ea se poate întoarce oricând. Oricând.
Calitatea luminii care intra prin uşa pe jumătate deschisă a băii se schimbase, era mai intensă. Arăta ca lumina amiezii. Îşi dori ca pendula să bată şi să-i spună cât de multă dreptate avea, dar ceasul era de o tăcere neînduplecată.
Data trecută a lipsit cincizeci de ore.
Aşa a făcut. Şi acum ar putea să stea optzeci. Sau s-ar putea să auziacel Cherokee venind peste cinci secunde. În cazul în care nu ştii chestiaasta, prietene, Institutul Meteorologic poate să anunţe un tornado, darcând îi întrebi când exact va avea loc, habar nu au.
― Foarte adevărat, spuse el şi deplasă scaunul rulant spre baie.
Uitându-se înăuntru, văzu o încăpere austeră a cărei podea era pavată
cu gresii albe, hexagonale. O cadă cu pete de rugină formate sub
robinete se sprijinea pe picioare terminate cu gheare. Lângă ea era un dulap cu rufărie. Vizavi era o chiuvetă. Deasupra chiuvetei era un dulăpior pentru medicamente.
Găleata pentru spălat pe jos se afla în cadă ― îi putea vedea marginea de plastic.
Holul era destul de lat, permiţându-i să întoarcă scaunul cu faţa spre uşă, dar acum braţele îi tremurau de oboseală. El fusese un băieţel firav şi deci, ca adult, încercase să se întreţină cât mai bine, dar acum muşchii lui erau cei ai unui invalid şi copilul plăpând se întorsese ca şi când timpul petrecut înotând, alergând şi lucrând la aparatele de forţă ar fi fost numai în vis.
Cel puţin canaturile acestei uşi erau mai depărtate ― nu cu mult, dar îndeajuns încât să facă trecerea sa mai puţin înfricoşătoare. Se izbi de prag şi apoi roţile de cauciuc tare ale scaunului începură să se rostogolească lin peste gresie. Aerul avea un miros acru pe care el îl asocia automat cu spitalele -dezinfectant, probabil. Înăuntru nu exista toaletă ― după cum, bănuise deja ― singurele sunete de apă trasă
veneau de sus şi acum, când se gândi mai bine, aceste sunete de la etaj urmau întotdeauna după ce el folosea plosca. Aici era doar o cadă, chiuveta şi dulapul pentru rufărie, care avea uşa deschisă.
Privi în treacăt teancurile ordonate de prosoape albastre şi şervete înflorate ― le cunoştea pe amândouă de la băile care i le făcuse ea cu ajutorul unui burete ― şi apoi îşi concentră atenţia spre dulăpiorul pentru medicamente de deasupra chiuvetei.
Era în afara razei sale de acţiune.
Oricât de mult se străduia, se întindea, degetele sale se opreau cu aproape două palme mai jos. Îşi putea da seama de asta, dar încercă
oricum, neputând să creadă că Soarta sau Dumnezeu sau Altcineva ar putea fi atât de crudă. Arăta ca un fundaş care încerca cu disperare să
oprească o minge care se îndrepta spre terenul de ţintă şi pe care el nu avea nici cea mai mică şansă s-o ajungă.
Paul scoase un sunet disperat, zăpăcit, îşi coborî mâna şi apoi se lăsă
pe spate, gâfâind. Norul gri cobora spre el. Se strădui să-l îndepărteze şi apoi privi în jur după ceva care ar putea folosi ca să deschidă uşile dulăpiorului şi văzu un teu pentru spălat pe jos sprijinit într-un colţ, cu coada lungă şi albastră.
Ai de gând să foloseşti chestia aia? Într-adevăr? Hm, cred că ai putea.
O să reuşeşti să deschizi uşile şi apoi să răstorni câteva dintre lucruriledinăuntru în chiuvetă. Dar sticlele se vor sparge şi chiar dacă nu suntsticle înăuntru ― n-aş pre-aş crede ― toată lumea are măcar o sticlă cuspirt sau Carmol sau orice altceva în dulăpiorul cu medicamente şi nu aicum să pui înapoi ceea ce răstorni. Deci când ea se întoarce şi vedemizeria, ce-o să faci atunci?
― O să-i spun că a fost Misery, murmură el. O să-i spun că a trecut pe aici şi a căutat un tonic care s-o reînvie din morţi.
Apoi izbucni în lacrimi... dar şi printre ele ochii lui cercetau febril încăperea, căutând ceva, orice, inspiraţie, o pauză, doar o nenorocită de p...
Se uita iarăşi în dulapul cu rufărie, şi respiraţia sa sacadată se opri brusc. Ochii i se măriră.
Prima privire sumară înregistrase rafturile pline cu teancuri de cearşafuri împăturite, feţe de pernă, şervete înflorate şi prosoape. Acum privi cel mai de jos compartiment unde erau câteva cutii de carton. Unele purtau eticheta HÂRTIE IGIENICĂ altele, LILLY. Unele erau etichetate PRODUSE FARMACEUTICE CAM.
Roti brusc scaunul, provocându-şi durere, nepăsându-i.
Te rog, Doamne, numai să nu fie cutia ei cu şampoane de rezervă saucu tampoane sau poze ale mamei ei dragi şi sfinte, sau...
Se aplecă febril după una dintre cutii, o trase afară şi o deschise. Nici un fel de şampon sau tampon Avon. Departe de asta. În cutie era un talmeş-balmeş de medicamente, majoritatea dintre ele în cutiuţe mici marcate MOSTRE. La fund câteva pilule şi capsule de diferite culori se rostogoliseră afară din cutiuţe. Unele, cum ar fi Motrim şi Lopressor, medicamente pentru hipertensiune pe care le luase tatăl său în ultimii trei ani ai vieţii lui, le cunoştea. De altele nu auzise niciodată.
― Novril, bodogăni el, căutând nebuneşte prin cutie în timp ce transpiraţia îi curgea pe faţă, iar picioarele îi pulsau şi urlau. Novril, unde dracu-i afurisitul de Novril?
Nici urmă de Novril. Astupă cutia şi o împinse la loc în dulap, făcând doar un mic efort ca s-o pună exact de unde o luase. Ar fi trebuit să fie în regulă, locul arăta oricum ca o îngrămădeală nenorocită de droguri.
Aplecându-se mult spre stânga, reuşi să apuce o a doua cutie. O
deschise şi aproape că nu fu în stare să creadă ceea ce vedea.
Darvon, Darvocet. Darvon Compound. Morphose şi Morphose Complex. Librium. Valium. Şi Novril. Duzini întregi de mostre. Desfăcu una cu unghiile şi văzu capsulele pe care ea i le dădea din şase în şase ore, închise în coliviile lor mici de plastic.
A NU FI VÂNDUTE FĂRĂ PRESCRIPŢIA MEDICULUI, scria pe cutie.
― O Dumnezeule, doctorul este aici! hohoti Paul. Rupse celofanul cu dinţii şi mestecă trei capsule, aproape inconştient de gustul lor extrem de amar. Se opri, se uită fix la celelalte cinci care rămăseseră încapsulate în foaia de celofan mutilat, şi înşfăcă o a patra.
Se uită repede în jur, cu bărbia în piept, cu ochii vicleni şi înspăimântaţi. Deşi ştia că este prea devreme ca să simtă vreo uşurare, totuşi o simţea ― să aibă pilulele, se părea, era chiar mai important decât să le ia. Era ca şi când i se încredinţase controlul Lunii şi al mareelor ―
sau pur şi simplu îşi asumase singur acest drept prin simplul fapt că a întins mâna. Era o idee imensă, copleşitoare... şi în acelaşi timp înfricoşătoare, cu nuanţe de vinovăţie şi blasfemie.