Paul îşi puse mâinile pe care de-abia le mai simţea, pe roţi şi începu să se deplaseze spre hol, aruncând o privire scurtă spre pinguinul de ceramică aşezat pe blocul de gheaţă. Era oare în acelaşi loc în care fusese? Nu putea să-şi dea seama. Trebuia să spere că da.
Merse de-a lungul holului spre uşa dormitorului prinzând viteză.
Spera să treacă direct prin uşa deschisă, dar ţintise puţin greşit. Doar puţin... dar toleranţele între care se putea înscrie erau atât de mici, încât puţin era de ajuns. Scaunul pe rotile se lovi de partea din dreapta a ramei uşii şi ricoşă.
Ai zgâriat tencuiala? O, Isuse Hristoase, ai zgâriat tencuiala, ai lăsatvreo urmă?
Nici o zgârietură. Doar o adâncitură mică, dar nici o zgârietură.
Mulţumesc, Doamne! Se dădu în spate, îşi aranjă febril poziţia, încercând să parcurgă spaţiul strâmt al tocului uşii.
Uruitul motorului se auzea mai clar, apropiindu-se, încetinind. Acum putea auzi pârâitul cauciucurilor pe zăpadă. Încetişor... nu te grăbi....
Înaintă şi apoi capacele roţilor se înţepeniră în lemnul ramei uşii de la dormitor. Împinse mai tare, ştiind că nu avea nici un sens; era prins în tocul uşii ca un dop într-o sticlă de vin, neavând posibilitatea să se deplaseze nici înainte, nici înapoi...
Se mai forţă o dată, muşchii din braţe trepidându-i ca nişte corzi dezacordate de vioară, şi scaunul pe rotile trecu obstacolul scoţând un sunet acut, prelung.
Cherokee-ul pătrunse pe aleea care ducea spre casă.
Ea o să aibă pachete, trăncănea mintea lui, hârtia pentru maşina de scris, şi încă alte lucruri probabil şi vă fi foarte atentă când va merge, din cauza gheţii; eşti înăuntru acum, ce a fost mai greu a trecut, e timp, e încă
timp...
Mai înaintă puţin în interiorul camerei, apoi, stângaci, descrise un semicerc. În timp ce poziţiona scaunul pe rotile paralele cu uşa
dormitorului, auzi motorul Cherokee-ului oprindu-se.
Se aplecă, apucă clanţa, şi încercă să închidă uşa. Limba încuietorii, încă ieşită în afara ca un deget de oţel, lovi tocul uşii. O împinse înăuntru cu degetul mare. Începu să se mişte... apoi se opri. Se înţepeni refuzând să lase uşa să se închidă.
Pentru un moment o privi prostit, gândindu-se la una dintre acele eterne legi ale lui Murphy: Dacă ceva POATE să meargă prost atunci SIGUR va merge prost.
Te rog, Doamne, gata, nu a fost de ajuns că ea a anihilat telefonul?
Ridică degetul de pe limba încuietorii. Aceasta reveni iarăşi în poziţia iniţială. O împinse din nou şi întâlni acelaşi obstacol. Din interiorul mecanismului închizătorii se auzi un zornăit ciudat şi atunci înţelese.
Cauza era partea din agrafa de păr care căzuse înăuntru. Probabil că
bucata de metal se afla acum într-un loc în care bloca cursa de întoarcere a limbii încuietorii.
Auzi cum uşa de la Cherokee se deschide. O auzi pe ea chiar şi cum a oftat când a coborât din maşină. Auzi fâşâitul pungilor de hârtie atunci când ea a adunat pachetele.
― Haide, şopti el, şi începu să mişte uşor limba încuietorii. Se retrăgea probabil câţiva milimetri şi apoi se oprea. Auzea agrafa afurisită
zornăind acolo, înăuntru.
― Haide,... haide... haide...
Plângea iarăşi şi nici nu-şi dădea seama; lacrimile şi sudoarea amestecându-se pe obrajii lui; realiza vag că suferă încă de durere, în ciuda calmantelor pe care le înghiţise şi că va trebui să plătească scump faptul că agrafa se rupsese.
Totuşi nu un preţ atât de mare ca acela pe care ea te va face să-l plăteşti dacă nu reuşeşti să închizi uşa asta nenorocită, Paul.
Îi auzi paşii scârţâind pe zăpadă, în sus pe potecă. Fâşâitul pungilor... şi acum zornăitul cheilor de la casă atunci când le-a scos din poşetă.
― Haide... haide... haide...
De această dată când împinse limba de oţel se auzi şi un clinchet surd din interiorul mecanismului şi bucata de metal se deplasă cu încă
câţiva milimetri în interior. Nu îndeajuns ca să nu se mai lovească de tocul uşii... dar aproape.
― Te rog... hai...
Începu să agite limba de oţel din ce în ce mai repede, încercând s-o păcălească, auzind cum Annie deschide uşa bucătăriei. Apoi, ca o întoarcere hidoasă la acea zi în care mama sa l-a prins fumând, Annie strigă voioasă:
― Paul? Eu sunt! Ţi-am adus hârtia!
Prins! Sunt prins! Te rog, Doamne, nu, Doamne, nu o lăsa să mă facă
să sufăr, Doamne...
Degetul lui apăsă convulsiv pe limba de metal a încuietorii şi se auzi
un pocnet scurt când acul de păr se rupse iarăşi. Limba efectuă toată
cursa. Din bucătărie se auzi zgomotul produs de fermoarul hanoracului ei, în timp ce se dezbrăca.
El închise uşa dormitorului. Pocnetul scos de încuietoare (ea o fi auzit? sigur că da, sigur a auzit asta!) sună la fel de tare ca o mitralieră.
Dădu scaunul înapoi spre fereastră. Încă se retrăgea şi-şi potrivea poziţia când paşii ei se auziră pe hol.