Nu, nu era aşa. În urmă cu trei nopţi, când a fost sigur că ea este sus, scosese una dintre cutii şi citise tot ce scria pe etichetă, deşi presupunea el, îi fusese de ajuns când văzuse care era ingredientul principal al Novrilului. Poate că atunci când spuneai uşurare puteai să
scrii A-N-T-I-N-E-V-R-A-L-G-I-C, dar atunci când spuneai Novril scriai C-O-D-E-I-N-Ă.
O certitudine există: te vindeci, Paul. Picioarele tale arată ca nişte beţedesenate de un copil de patru ani, dar te vindeci. Te-ai putea descurcaacum şi cu aspirină sau ceva similar. Tu ai nevoie de Novril; strici orzul pegâşte.
Va trebui să reducă doza, ar trebui să arunce câteva dintre pilule.
Până când nu va putea să facă asta, ea îl va ţine legat în lanţ la fel cum îl ţinea în scaunul pe rotile ― un lanţ făcut din capsule de Novril.
Bine, bine, o să arunc câte o capsulă din cele două pe care mi leaduce ea de fiecare dată. O s-o pun sub limbă când o înghit pe cealaltă şicând ea iese din cameră o s-o îndes împreună cu celelalte sub saltea. Darnu azi. Nu mă simt în stare să încep astăzi. O să încep de mâine.
Acum auzi în minte vocea Reginei de Cupă făcându-i morală lui Alice: Aici, la noi, ne curăţim ieri casele şi avem de gând să începem să le curăţim mâine, dar NICIODATĂ nu facem astăzi curăţenie.
Ha-ha, Paulie, eşti un adevărat dezmăţat, spuse maşina de scris cu vocea aceea de pistolar dur pe care el i-o atribuise.
― Noi, păsăruicile mârşave nu suntem niciodată atât de amuzante, dar nu încetăm să încercăm ― trebuie să ne acorzi acest credit, bodogăni el.
Ei bine, ar trebui să începi să te gândeşti la toate drogurile pe care leiei, Paul. Ar trebui să începi să te gândeşti foarte serios la asta.
Sub impulsul momentului, luă brusc hotărârea că va începe să
reducă din calmante atunci când va termina primul capitol care-i va plăcea Armiei ― un capitol despre care Annie nu va spune că e o escrocherie.
O parte din el ― acea parte care asculta cu ostilitate chiar şi cele măi bune şi corecte sugestii editoriale ― protestă spunând că femeia e nebună, că nu aveai cum să ştii ce ar putea şi ce n-ar putea să accepte; că tot ce va încerca el va fi doar o aiureală.
Dar o altă parte ― o parte mult mai raţională ― dezaprobă. El va recunoaşte când va găsi ideea adevărată. Inspiraţia adevărată va face aiureala care i-a luat trei zile s-o scrie şi pentru care a făcut numeroase începuturi nereuşite, să arate ca o scârnăvie de câine lângă un dolar de argint. Nu ştiuse oare el că totul era o prostie? Nu-i stătea în obicei să
creeze atât de greu şi nici să umple pe jumătate un coş de gunoi cu notiţe făcute la întâmplare sau cu rânduri ca: "Misery se întoarse spre el, cu ochii strălucind şi buzele murmurând cuvintele magice. Oh, tu cap pătrat şi prost." ASTA NU ÎNSEAMNĂ DELOC CREAŢIE LITERARĂ!!!
Atribuise toate acestea durerii şi faptului că se afla într-o situaţie în care el nu scria doar pentru a-şi asigura pâinea, ci viaţa. Acele idei nu fuseseră nimic altceva decât minciuni plauzibile. Adevărul era că-i secase inspiraţia. Treaba mersese prost deoarece trişase şi ştiuse şi el asta.
Sâc! ea te-a citit, creier de găină ce eşti, spuse maşina de scris cu vocea ei obraznică, insolentă. Nu-i aşa? Deci ce ai de gând să faci acum?
Nu ştia, dar bănuia că va trebui să facă ceva şi cât mai repede. Nu-i păsase în dimineaţa aceasta de starea ei sufletească. Socotea că trebuie să se considere norocos că ea nu-i rerupsese picioarele cu un baston de baseball, sau că nu-i făcuse manichiura cu acid sau ceva similar, ca să-i indice dezamăgirea pentru modul cum el începuse cartea ei ― astfel de răspunsuri critice erau întotdeauna posibile dată fiind viziunea unică a Anniei asupra lumii. Dacă scăpa cu viaţă de aici, plănuia să-i trimită o scrisoare lui Christopher Hale. Hale lucra la New-York Times şi făcea recenzii la romanele nou apărute. Scrisoarea va spune: "De fiecare dată
când editorul meu mă suna să-mi spună că tu ai de gând să faci recenzia uneia dintre cărţile mele pentru Times, mi se înmuiau genunchii ― mi-ai făcut câteva foarte bune, Chris amice, dar m-ai şi torpilat de câteva ori, după cum bine ştii. Oricum, vroiam doar să-ţi spun să-i dai înainte şi să
scrii tot ce poţi mai defavorabil ― am descoperit un stil de critică cu totul nou, prietene. Am uitat s-o denumim Şcoala de Critică Literară Picnicul din Colorado sau Găleata pentru Spălat pe Jos. Pe lângă această nouă
metodă critică, materialele pe care le faceţi voi, arată la fel de înspăimântătoare ca o cursă în caruselul din Central Parc".
Toate astea sunt foarte amuzante, Paul; scrisorile sub formă de BILEŢELE DE AMOR adresate criticilor sunt totdeauna bune ca să te înveseleşti, dar tu chiar că ar trebui să-ţi sufleci mânecile şi să te apuci de lucru.
Da. Aşa este.
Maşina de scris stătea colo, zâmbindu-i superior.
― Te urăsc, spuse Paul morocănos şi privi pe fereastră.
4
Viscolul, în plină desfăşurare atunci când Paul se trezise a doua zi după expediţia la baie, mai continuase încă două zile. Se depuseseră
atunci cel puţin patruzeci şi cinci de centimetri de strat de zăpadă şi se formaseră troiene înalte. Pe când soarele apăruse iarăşi dintre nori, Cherokee-ul lui Annie nu era decât o movilă de-abia vizibilă pe alee.
Acum, totuşi, soarele ieşise iarăşi la iveală, iar cerul era superb. Acel soare avea şi căldură pe lângă strălucire ― o simţea pe faţă şi pe mâini.
Ţurţurii de pe marginea acoperişului grajdului se topeau. Se gândi puţin la maşina sa din zăpadă, apoi luă o foaie de hârtie şi o introduse în Royal. În colţul stâng al paginii scrise cuvintele ÎNTOARCEREA LUI MISERY, şi în cel drept, numărul 1. Apăsă de patru-cinci ori pe maneta de revenire, centră căruciorul şi scrise CAPITOLUL 1. Apăsă pe clape mai tare decât era necesar ca să se asigure că, cel puţin, ea va auzi că el bătea ceva la maşină.
Acum, sub CAPITOLUL i era tot acel spaţiu alb, arătând ca un troian de zăpadă în care el ar putea cădea şi muri sufocat de frig.
Africa.
Atâta timp cât ei jucau corect.
Pasărea aceea e originară din Africa.
Sub scaunul lui era o paraşută.
Africa.
Acum trebuie să limpezesc.
Începuse să-l prindă somnul şi ştia că n-ar trebui ― dacă ea ar intra în cameră şi l-ar prinde că stă şi nu face nimic în loc să scrie, s-ar înfuria ― dar se lăsă totuşi dus de val. El nu moţăia doar; în mod bizar, gândea. Se uita. Căuta.
Ce cauţi, Paul?
Dar asta era evident. Avionul intrase în vrie. El căuta paraşuta de sub scaun. Okay? Destul de corect?