Annie fredona cu vocea ei cu tonuri înalte dar în mod ciudat, fără
tonalitate... Se hlizea ca un copil când auzea glumele de la M*A*S*H şi WKRP, râzând în hohote la poantele un pic fără perdea (care, în cazul WKRP-ului, abundau). Completa fără să obosească n-urile în timp ce Paul termina Capitolul 9 şi 10.
Dimineaţa zilei de cincisprezece era vântoasă şi opacă din cauza norilor, iar Annie se transformă. Probabil, gândi Paul, cauza era
barometrul în scădere. Era o explicaţie la fel de bună ca oricare alta.
Nu apăru cu medicamentele lui până la ora nouă, şi atunci el avea mare nevoie de ele ― atât de mare încât se gândea să apeleze la rezerva sa. Nu-i adusese micul dejun. Doar pilulele. Când a intrat era încă în capotul de casă roz, matlasat. El observă cu îngrijorare crescândă că pe braţele şi obrajii ei erau pete roşii de carne de viţel. De asemenea, văzu pe capot pete cleioase de mâncare şi că reuşise să-şi pună doar un singur papuc. Târş-hârşt făceau picioarele lui Annie în timp ce se apropia. Tărş-hărşt, târş-hârşt, târs-hârşt. Părul îi atârna în jurul feţei.
Ochii aveau o privire goală.
― Ţine.
Aruncă pilulele spre el. Mâinile ei erau de asemenea acoperite cu ceva lipicios. Chestii roşii, maro, albe. Paul nu avea nici o idee ce anume puteau fi. Nu era convins că ar vrea să ştie. Pilulele îl loviră în piept şi îi căzură în poală. Ea se întoarse să plece. Târş-hârşt, târş-hârşt, târş-hârşt.
― Annie?
Se opri, dar nu se întoarse. În această postură, arăta şi mai masivă, cu umerii rotunjind capotul roz şi părul ca o 'cască ponosită. Arăta ca o femeie Piltdown privind din gura unei peşteri.
― Annie, te simţi bine?
― Nu, spuse ea cu indiferenţă şi se întoarse. Îl privea cu aceeaşi expresie goală în timp ce-şi ciupea buza cu degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. O trase în afară, o răsuci, ciupind-o în acelaşi timp.
Sângele se strânse între buză şi gingie şi apoi se prelinse pe bărbie. Se întoarse şi ieşi fără să spună o vorbă înainte ca mintea lui împietrită de uimire să poată realiza că într-adevăr o văzuse făcând aşa ceva. Ea închise uşa... şi o încuie. O auzi târş-hârşâind de-a lungul holului spre salon. Auzi scârţâitul scaunului ei preferat când ea se aşeză. Nici televizor. Nici fredonat. Nici clinc-clinc-ul veselei sau andrelelor. Nu, ea doar stătea acolo. Doar stătea acolo şi nu se simţea bine.
Apoi se auzi un sunet. Nu se repetă dar fu foarte specific. Fusese o palmă. Una a dracului de tare. Şi din moment ce el era aici şi ea acolo, fiind despărţiţi de o uşă încuiată, nu trebuia să fii Sherlock Holmes ca să
realizezi că ea se pălmuise pe sine. Bine şi tare, după sunet. O văzu trăgându-şi buza în afară, înfigându-şi unghiile scurte în carnea sensibilă, rozalie.
Îşi aminti brusc o însemnare pe care şi-o făcuse despre bolile mintale când se pregătea pentru prima carte Misery, în care o mare parte din acţiune se petrecea în Spitalul Bedlam din Londra (Misery fusese închisă
acolo de către un ticălos nebun de gelozie). Când o persoană maniac-depresivă începe să intre mai adânc într-o perioadă depresivă, scrisese el, unul dintre simptomele pe care el sau ea le-ar putea avea este actul de autopedepsire: pălmuire, ciupiri, pumni, arsuri cu mucuri de ţigară etc.
Brusc deveni foarte speriat.
14
Paul îşi aminti un eseu al lui Edmund Wilson în care acesta spunea, în maniera cârcotaşă tipică wilsoniană, că, criteriul lui Wordsworth despre scrierea poeziei bune ― emoţii puternice, retrăite în perioade de linişte ― s-ar aplica foarte bine şi pentru cele mai dramatice ficţiuni. Era probabil adevărat. Paul cunoscuse scriitori cărora le era imposibil să
scrie după ce aveau o cât de mică ceartă matrimonială, iar lui însuşi îi era de obicei imposibil să lucreze când era abătut. Dar erau ocazii când avea loc un fel de efect contrar ― acestea erau situaţiile când el scrisese nu doar pentru că trebuia, ci fiindcă era un mod de a scăpa de ce-l supăra. Acestea erau situaţiile când rectificarea sursei de supărare era în afara putinţei lui.
Aceasta era una dintre acele ocazii. Pe la ora unsprezece, când ea tot nu se întorsese să-l pună în scaunul pe rotile, se hotărî să încerce singur să se aşeze acolo. Să ia maşina de scris de pe cămin va fi peste puterile lui, dar putea să scrie de mână. Era sigur că va putea să ajungă singur în scaun, ştia că este probabil o idee proastă s-o lase pe Annie să
realizeze că el poate asta, dar avea nevoie de celălalt drog, fir'ar să fie, şi nu putea să scrie întins în pat.
Se trase la marginea patului, se asigură că scaunul pe rotile avea frâna pusă, apoi îşi încordă braţele şi se mută încetişor în scaun.
Singura acţiune care i-a provocat durere a fost să-şi pună picioarele pe suport. Se deplasă la fereastră şi ridică manuscrisul.
Cheia zăngăni în încuietoare. Annie se uita înăuntru la el, cu ochii arzând ca două găuri negre. Obrazul drept începuse să se umfle şi părea că în dimineaţa următoare va avea o vânătaie a dracului de frumoasă. În jurul gurii şi pe bărbie era mânjită cu ceva roşu. Pentru un moment Paul crezu că este sânge de la buza spartă, dar apoi văzu seminţele. Era gem de zmeură sau cremă de zmeură, nu sânge. Ea îl privi. Paul se uită
înapoi. Nici unul dintre ei nu spuse nimic pentru un timp. Afară, primele picături de ploaie începuseră să stropească geamul.
― Dacă te poţi aşeza în scaunul acela de unul singur, Paul, ― spuse ea în sfârşit ― atunci cred că poţi să-ţi completezi singur n-urile tale nenorocite.
Închise atunci uşa şi iarăşi o încuie. Paul o privi pentru o vreme, ca şi cum ar fi putut vedea ceva acolo. Era prea uluit ca să poată face altceva.
15
Nu o mai văzu până. după-amiază târziu. După vizita ei, îi fusese imposibil să lucreze. Făcuse câteva încercări zadarnice, mototolise hârtiile, apoi renunţase. Dăduse faliment. Se deplasă înapoi de-a lungul camerei. În procesul ridicării din scaun şi trecerii înapoi în pat, una dintre mâini îi alunecă şi abia-abia reuşi să se redreseze să nu cadă. Îşi puse piciorul stâng jos şi cu toate că acesta-i preluă toată greutatea şi îl salvă de la cădere, durerea fu înfiorătoare ― era ca şi cum o duzină de piroane i-au intrat concomitent în os. Urlă, se întinse să se prindă de tăblia de la capul patului şi se trase la adăpost în pat cu piciorul stâng târându-se în urma sa.
Asta o va aduce pe ea, gândi el incoerent. Ea o să vrea să vadă dacă
într-adevăr Sheldon s-a transformat în Luciano Pavarotti sau numai aşapare.
Dar ea nu veni şi, sub nici o formă, el nu putea îndura durerea cumplită din piciorul stâng. Se răsuci cu greutate pe burtă şi scoase una dintre cutiile cu mostre de Novril. Înghiţi două pe sec, apoi se odihni un timp şi adormi.
Când se trezi, gândi pentru început că încă visează. Totul era prea ireal, ca şi în noaptea când ea adusese grătarul. Annie stătea pe o margine a patului. Pe noptieră pusese un pahar de apă plin cu pilule Novril. Într-o mână ţinea o cursă Victor de şobolani. De asemenea, în cursă era un şobolan ― unul mare, cu blană maronie înspicată cu fire gri. Cursa rupsese spatele şobolanului. Picioarele lui din spate atârnau peste marginea cutiei cursei, agitându-se haotic. Pe mustăţi avea picături de sânge.
Nu era vis. Doar o altă zi pierdută în casa cu surprize, împreună cu Annie.
Respiraţia ei mirosea ca un cadavru în putrefacţie într-o mâncare stricată.
― Annie?
El se îndreptă, ochii plimbându-i-se între ea şi şobolan. Afară se lăsase înserarea ― un apus ciudat, albastru, înecat în ploaie. Ploaia cădea în rafale pe geam. Pale puternice de vânt zgâlţâiau casa făcând-o să trosnească. Indiferent ce fusese în neregulă cu ea de dimineaţă, acum se înrăutăţise. Mult mai grav. Realiză că o vedea acum cu toate măştile scoase ― aceasta era Annie cea adevărată, interiorul Anniei. Pielea de pe faţa ei, care înainte păruse atât de înfricoşător de solidă, atârna acum precum coca tăiată. Ochii ei erau goi. Se îmbrăcase, dar îşi pusese fusta pe dos. Pe piele avea mai multe bucăţele de carne de viţel, iar pe haine mai multă mâncare. Când se mişca, împrăştia aşa de multe izuri, încât Paul nici nu le mai putea identifica. Aproape toată mâneca puloverului ei tricotat era îmbibată cu o substanţă pe jumătate uscată, care mirosea a sos de friptură.
Ea ridică cursa.