sugă sângele şobolanului de pe degete. Paul strânse din dinţi şi îşi spuse cu înverşunare că nu o să vomite, să nu vomite, să nu.
― Este ca şi aşteptarea finalului unuia dintre acele episoade. Privi brusc în jur, sângele strălucindu-i pe buze ca rujul.
― Îţi mai fac o dată oferta, Paul. Pot să-mi iau puşca. Pot să pun capăt la tot, pentru amândoi. Nu eşti un om prost. Ştii că nu pot să te las să pleci de aici. Ţi-ai dat seama de asta de câtva timp, nu-i aşa?
Nu-ţi lăsa ochii să şovăie. Dacă-ţi vede ochii că tremură, o să te ucidă
chiar acum.
― Da. Dar întotdeauna vine sfârşitul, nu-i aşa, Annie? Până la urmă
toţi sfârşim în ştreang.
La colţurile gurii ei apăru umbra unui zâmbet; ea îi atinse fugar faţa cu puţină afecţiune.
― Presupun că te gândeşti cum să evadezi. În felul său, tot aşa face şi un şobolan prins în cursă, sunt sigură. Dar tu nu o să evadezi, Paul.
Bănuiesc că ai reuşi dacă asta ar fi una dintre poveştile tale, dar nu este.
Nu te pot lăsa să pleci de aici... dar aş putea merge împreună cu tine.
Brusc, doar pentru un moment, el fu tentat să spună: Bine, Annie ―
mergi înainte. Hai s-o sfârşim. Apoi nevoia lui şi dorinţa de a trăi ― şi încă mai avea destul din amândouă ― ieşiră la suprafaţă şi alungară
slăbiciunea de moment. Slăbiciune se numea acel gând. Slăbiciune şi laşitate. Din fericire sau din nefericire, el nu se putea sprijini pe o boală
mintală.
― Mulţumesc ― spuse el ― dar vreau să termin ce am început.
Ea oftă şi se ridică în picioare.
― În ordine. Presupun că ştiam că asta o să vrei, deoarece vezi că ţi-am adus nişte pilule, deşi nu-mi amintesc când am făcut-o. ― Râse ― un chicotit nebunesc, de ventriloc. ― Trebuie să plec pentru un timp. Dacă
nu, n-o să conteze ceea ce vrei tu sau eu. Pentru că mă apucă. Am un loc unde mă duc atunci când mă simt aşa. Un loc în munţi. Ai citit vreodată poveştile cu Unchiul Remus, Paul?
El aprobă din cap.
― Îţi aminteşti când Brer Iepure i-a spus lui Brer Vulpe despre Locul Lui Pentru Râs?
― Da.
― Aşa numesc şi eu domeniul meu din munţi. Locul Meu Pentru Râs.
Îţi aminteşti când ţi-am zis că mă întorceam din Sidewinder atunci când te-am găsit?
El aprobă.
― Ei bine, a fost o născocire. Am minţit pentru că atunci nu te cunoşteam bine. De fapt mă întorceam de la Locul Meu Pentru Râs. Are un semn deasupra porţii pe care scrie aşa: LOCUL PENTRU RÂS AL
ANNIE! Câteodată chiar râd când mă aflu acolo. ― Dar de cele mai multe ori urlu.
― Cât timp o să lipseşti, Annie?
Ea se îndrepta acum visătoare spre uşă.
― Habar nu am. Ţi-am adus pilulele. N-o să păţeşti nimic. Ia câte două la şase ore. Sau şase la patru ore. Sau toate odată.
Dar ce o să mănânc? dori el s-o întrebe, dar se răzgândi. Nu voia ca atenţia ei să se reîntoarcă asupra lui ― chiar deloc. Dorea ca ea să plece.
Să fie aici cu ea era ca şi cum ar fi împreună cu Îngerul Morţii.
Stătu mult timp încordat în pat, ascultându-i mişcările, la început la etaj, apoi pe scări, după aceea în bucătărie, aşteptând ca să se răzgândească şi să se întoarcă în cele din urmă cu puşca. Nu se linişti nici când auzi uşa din spate trântindu-se şi închizându-se, urmată apoi de zgomotul de paşi târşâiţi, afară. Puşca putea foarte bine să fie în Cherokee.
Motorul Bătrânei Bessie hârâi şi apoi porni. Annie îl ambală cu înverşunare. Apăru evantaiul farurilor, luminând o perdea de ploaie. Se roti, micşorându-se, şi apoi Annie dispăru. De această dată nu mergea în
vale, spre Sidewinder, ci urca mai sus în munţi.
― Se duce la Locul Ei Pentru Râs, mormăi Paul şi începu să râdă. Ea îl avea pe al ei; el se găsea deja în al lui. Accesele de veselie se sfârşiră
brusc când se uită la corpul sfârtecat al şobolanului din colţ.
Prin minte-i trecu un gând.
― Cine a spus că nu mi-a lăsat nimic de mâncare? întrebă el camera, şi râse mai tare. În casa goală Locul Pentru Râs al lui Paul Sheldon răsuna ca celula tapetată a unui nebun.
16