Da, dar fii prudent. Aici nu era vorba de ce ar putea ea constata că-i lipseşte. El nu trebuia să ia mai mult decât putea spera că are unde să
ascundă dacă ea se întoarce pe neaşteptate... şi cum altfel credea el c-o să vină? Telefonul era mort şi se îndoia că Annie o să-i trimită vreo telegramă sau flori prin Poştă. Dar, până la sfârşit, aproape că nu conta ce ar putea să-i lipsească ei de aici, sau ce ar găsi ea în camera lui. La urma urmelor, trebuia să mănânce.
Sardele. Erau o mulţime de sardele în conservele acelea plate, dreptunghiulare şi cu cheia sub etichetă. Bine. O să ia câteva dintre acestea. Conserve cu afurisita de şuncă. Fără cheie, dar putea să
deschidă câteva în bucătărie şi să le mănânce primele, să îngroape cutiile în gunoiul supraîncărcat. Mai era un pachet deschis de stafide Sun-Maid care conţinea cutiuţe mai mici. Paul luă patru dintre acestea, adăugându-le la stiva în creştere din poala lui şi, în plus, cutii cu Fulgi de Porumb şi Grâu gata preparaţi. Observă că nu erau cutii cu cereale gata preparate preîndulcite. Dacă au fost, Annie le terminase la ultimul chiolhan.
Pe unul din rafturile de sus era o grămadă de biscuiţi Slim Jim, tot atât de ordonat aranjaţi ca şi vreascurile din magazie. Luă patru, încercând să nu deranjeze structura piramidală a grămezii şi mâncă
lacom unul dintre ei, savurând gustul sărat şi untul. Îndesă ambalajul în buzunar ca să-l arunce mai târziu.
Picioarele începuseră să-l doară. Se decise că dacă nu are de gând să
evadeze sau să dea foc la casă, ar trebui să se întoarcă în camera lui. Era un anticlimax, dar lucrurile puteau fi şi mai rele. Putea să ia câteva pilule şi apoi să scrie până când i se va face somn. Apoi putea să se culce. Se îndoia că ea se va întoarce în această noapte; departe de a se potoli, furtuna se înteţea. Ideea că va scrie şi apoi va adormi ştiind că
este singur, că Annie nu se va repezi în cameră cu o idee nebunească
sau cu o cerinţă aberantă, era foarte îmbietoare, anticlimax sau nu.
Ieşi din cămară, făcând o pauză ca să stingă lumina, reamintindu-şi că trebuie să
(limpezească)
pună totul la loc în ordine în timp ce se retrăgea. Dacă rămânea fără
mâncare înainte de a se întoarce ea, se putea întoarce să mai ia, (ca un şobolan înfometat, corect, Paulie?)
dar nu trebuia să uite cât de prudent trebuia să fie. Nu avea sens să uite faptul că-şi risca viaţa de fiecare dată când părăsea camera. Nu era bine deloc să uite aşa ceva.
18
În timp ce se deplasa prin salon, albumul cu articole din ziare de sub măsuţa de cafea îi atrase iarăşi privirile. CĂRAREA AMINTIRILOR. Era mare cât o piesă de Shakespeare în format in-folio şi la fel de gros ca o Biblie de familie.
Curios, îl ridică şi-l deschise.
Pe prima pagină era o singură coloană de ziar care purta titlul CĂSĂTORIA WILKES -BERRYMAN. Era poza unui tânăr palid, cu faţa îngustă şi a unei femei cu ochii negri şi o gură rotundă. Paul privi de la fotografia din ziar la portretul de deasupra şemineului. Nici un dubiu.
Femeia din ziar cu numele de Crysilda Berryman (Uite, ăsta-i un nume potrivit pentru un roman MISERY, gândi el) era mama Anniei. Îngrijit scrise cu cerneală neagră, sub tăietura din ziar erau cuvintele: Bakersfield Journal, 30 mai 1938.
Pe pagina a doua era anunţul unei naşteri: Paul Emery Wilkes, născut în Spitalul Bakersfield Receiving, 12 mai 1939. Tata, Carl Wilkes; mama, Crysilda Wilkes. Numele fratelui mai mare al Anniei îl făcu să
tresară. Trebuia să fie cel cu care se dusese ea la filme şi văzuse serialele. Fratele ei fusese tot Paul.
Pagina a treia anunţa naşterea Anniei Marie Wilkes, data naşterii, 1
aprilie 1943. Asta însemna că Annie tocmai a împlinit patruzeci şi patru de ani. Faptul că fusese născută de Ziua Păcălelilor nu-i scăpă lui Paul.
Afară, vântul şuiera. Ploaia se năpustea asupra casei.
Fascinat, uitând temporar durerea, Paul întoarse pagina.
Următoarea tăietură era de pe prima pagină din Bakersfield Journal.
Fotografia înfăţişa un pompier urcat pe o scară, pe fundalul flăcărilor ce ieşeau pe ferestrele unei clădiri.
CINCI MORŢI ÎNTR-UN INCENDIU ÎNTR-UN BLOC DE
APARTAMENTE
Cinci persoane, patru dintre ele făcând parte din aceeaşi familie, au murit miercuri dis-de-dimineaţă, victime ale unui incendiu dintr-un bloc de locuinţe din Bakersfield, de pe strada Watch Hill Avenue. Trei dintre morţi erau copii ― Paul Krenmitz, 8, Frederick Krenmitz, 6 şi Alison Krenmitz, 3. Al patrulea era tatăl lor, Adrian Krenmitz, 41. Domnul Krenmitz l-a salvat pe copilul supravieţuitor al familiei Krenmitz, Laurene Krenmitz care are optsprezece luni. Conform celor spuse de Doamna Jessica Krenmitz, soţul ei i-a pus sugarul în braţe şi i-a spus: "Mă întorc imediat şi cu ceilalţi. Roagă-te pentru noi". "Nu l-am mai văzut", a spus ea.
Cea de a cincea victimă, Irving Thalman, 58, era un celibatar care locuia la ultimul etaj al clădirii. Apartamentul de la etajul trei era vacant în momentul incendiului. Familia Carl Wilkes, la început dată dispărută, a părăsit clădirea marţi noaptea din cauza unei scurgeri de apă la bucătărie.
"Plâng pentru D-na Krenmitz şi pierderile ei" ― a spus Crysilda Wilkes unui reporter de la Journal, ― "dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a iertat soţul şi pe cei doi copii ai mei".
Michael O'Whunn, şeful echipei Centralia Fire, a spus că
incendiul a început în subsolul clădirii. Când a fost întrebat ce crede despre posibilitatea să fi existat o mână criminală, a spus:
"Este mult mai posibil ca în subsol să se fi strecurat vreun beţiv, să fi băut ceva şi să fi pornit accidental focul cu mucul unei ţigări. Probabil că a fugit, în loc să încerce să stingă focul şi cinci persoane au murit. Sper să-l prindem pe ticălos". Când a fost întrebat despre indicii, O'Whunn a spus: "Poliţia are câteva, şi le cercetează cu cea mai mare viteză, pot să vă spun asta".
Sub articol acelaşi scris ordonat cu cerneală neagră: 28 octombrie 1954.
Paul îşi ridică privirile. Era încremenit, iar pulsul îi bătea rapid la gât. Simţea că face pe el.
Micuţii împieliţaţi.
Trei dintre morţi erau copii.