Bineînţeles că am priceput întrebarea. Am înţeles toate întrebările voastre. Ştiu că voi toţi îmi vreţi capul.
Dacă ea ar fi insistat să depună mărturie la proces, gândi Paul, probabil că avocatul ei ar fi împuşcat-o ca s-o facă să tacă.
Cazul a fost prezentat în faţa juraţilor pe 13 decembrie 1982. Aici urma o poză, neaşteptată, publicată de Rocky Mountain News, o fotografie a Anniei stând calmă în celula de la arest şi citind În căutarea
lui Misery. ÎN SUFERINŢĂ? se întreba subtitlul de dedesubt. LA LADY
DRAGON NU POATE FI VORBA DE AŞA CEVA. Annie citeşte calmă şi aşteaptă verdictul.
Apoi, pe 16 decembrie, cu litere de o şchioapă: LADY DRAGON ESTE
INOCENTĂ. La mijlocul articolului era citat un jurat care ceruse să
rămână anonim. "Da, am dubii foarte mari în ceea ce priveşte inocenţa ei. Din nefericire, am dubii foarte rezonabile în ceea ce priveşte vinovăţia ei. Sper că va fi judecată iarăşi, dar în ceea ce priveşte una dintre celelalte acuzaţii. Poate că procuratura va putea să adune mai multe dovezi atunci".
Toţi ştiau că ea a comis crimele, dar nimeni nu putea să dovedească
asta. Deci li s-a strecurat printre degete.
Cazul mai continua pe următoarele trei sau patru pagini. Procurorul districtual spusese că Annie cu siguranţă va fi judecată ca urmare a uneia dintre celelalte acuzaţii. Trei săptămâni mai târziu a spus că el niciodată n-a afirmat aşa ceva. La începutul lui februarie 1983, procuratura districtuală a emis o declaraţie spunând că, în timp ce cercetarea deceselor infantile din Spitalul Boulder era încă foarte actuală, ancheta împotriva Anniei Wilkes era închisă.
Li s-a strecurat printre degete.
Soţul ei n-a depus mărturie pentru nici una dintre părţi. Oare de ce, mă întreb?
Mai erau multe pagini în album, dar putea să-şi dea seama după
felul cum erau aproape lipite între ele că aproape terminase cu povestea de până acum a Anniei. Mulţumesc lui Dumnezeu!
Următoarea pagină provenea din Sidewinder Gazette din 19
noiembrie 1984. Nişte excursionişti găsiseră în partea estică a Rezervaţiei Grinder Wildlife rămăşiţele mutilate şi parţial dezmembrate ale unui tânăr. Săptămâna care a urmat a fost identificat ca fiind Andrew Pomeroy, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, din Cold Stream Harbour, New York. Pomeroy părăsise în septembrie anul trecut New-Yorkul cu destinaţia L.A., intenţionând să ajungă acolo făcând autostopul. Ultimele veşti, pe care părinţii lui le primiseră de la el, datau din 15 octombrie. Îi sunase cu taxă inversă din Julesburg. Corpul a fost găsit în albia unui pârâu secat. Poliţia a emis ipoteza că Pomeroy, de fapt ar fi fost ucis undeva pe lângă Autostrada 9 şi apoi adus de către apele dezgheţului în Rezervaţia Wildlife. Raportul anchetatorului a concluzionat că fusese omorât cu un topor.
Paul se întrebă, şi nu chiar academic, cam cât de departe de aici este Rezervaţia Grinder Wildlife.
Întoarse pagina, privi ultima tăietură ― cel puţin până acum ― şi brusc respiraţia i se opri. Era ca şi cum, după ce parcursese îngrozit necrologurile aproape insuportabile din paginile anterioare, ajunsese acum faţă în faţă cu al său. Nu era chiar aşa, dar...
― Dar destul de aproape din punctul de vedere al oficialităţilor, spuse
el cu voce joasă şi răguşită.
Era din Newsweek. Pagina de "Anunţuri". Încadrat de divorţul unei actriţe de televiziune şi moartea unui magnat al oţelului din Midwest, era acest anunţ:
DAT DISPĂRUT: Paul Sheldon, 42, romancier binecunoscut, mai ales datorită seriei lui romanţate despre inegalabila, atrăgă-toarea, voioasa Misery Chastain; dispariţia a fost semnalată de către impresarul său, Bryce Bell. "Eu cred că n-a păţit nimic" ― a spus Bell ― "dar aş dori să ia legătura cu mine ca să mă liniştesc.
Iar fostele lui neveste doresc să ia legătura cu el ca să le uşureze conturile din bancă". Sheldon a fost văzut ultima dată acum şapte săptămâni în Boulder, Colorado, unde se dusese să-şi termine un nou roman.
Articolul era de acum două săptămâni.
Dat dispărui, asta-i tot. Doar dat dispărut. Nu sunt mort, nu e ca şicum aş fi mort.
Dar era ca şi cum ar fi fost mort şi, brusc, simţi nevoia de medicamente, deoarece nu-l dureau numai picioarele. Totul îl durea.
Puse albumul cu grijă acolo unde-i găsise şi începu să deplaseze scaunul pe rotile spre camera de oaspeţi.
Afară, vântul bătea în rafale mai puternice decât până acum, proiectând pe casă ploaia rece, iar Paul se dădu înapoi din faţa ei, gemând înfricoşat, încercând cu disperare să-şi păstreze cumpătul şi să
nu izbucnească în lacrimi.
19
O oră mai târziu, plin de droguri şi foarte somnoros ― zgomotul făcut de vânt fiind mai mult liniştitor acum decât înspăimântător ― gândi. Nu o să pot să scap de aici. Nici o şansă. Oare Thomas Hardy spunea în JUDE NEŞTIUTUL? "Cineva ar fi putut trece pe acolo ca să uşureze teroarea băiatului, dar nimeni nu a apărut... deoarece nu EXISTĂ o asemenea persoană". Adevărat. Corect. Vaporul tău nu o să apară
deoarece nu există bărci pentru nimeni. Călăreţul Singuratic e ocupat cureclame pentru fulgii de cereale pentru micul dejun, iar Superman facefilme în Tinsel Town. Eşti singur, Paulie. Al dracului de singur. Dar poatecă aşa-i mai bine. Deoarece probabil că, la urma urmei, tu ştii care-irăspunsul, nu-i aşa?
Da, bineînţeles că-l ştia.
Dacă voia să iasă din această situaţie, va trebui s-o ucidă.
Da. Ăsta-i răspunsul ― singurul care există, cred. Deci iarăşi este
vorba de acelaşi joc, nu-i aşa? Paulie... Poţi Tu?
Răspunse fără nici o ezitare. Da. Pot.
Pleoapele i se închiseră. Adormi.
20