Faţa ei se întunecă. Mâinile îi erau încleştate pe materialul aspru al fustei. Annie Uraganul se întorsese în cameră. Lucrurile se învârteau.
Doar că lucrurile nu mai aveau aceeaşi semnificaţie ca înainte, nu-i aşa?
El era mai speriat de ea ca niciodată, dar influenţa ei asupra lui slăbise.
Viaţa lui nu i se mai părea un lucru prea important, tre' să sau nu tre'
să. Singurul lucru de care-i era frică era ca ea să nu-l schilodească.
― Nu este o scuză, replică el. Cele două acţiuni sunt ca merele şi portocalele, Annie. De obicei, oamenii care spun povestiri, nu le pot scrie.
Dacă tu chiar crezi că oamenii care pot să scrie povestiri au vreun cât de mic talent de narator, înseamnă că n-ai urmărit niciodată vreun nenorocit de romancier, transpirând în timpul unui interviu la emisiunea
"Azi".
― Ei bine, eu n-am chef să aştept, se îmbufnă ea. Ţi-am pregătit
îngheţata aia asortată şi cel puţin ai putea să-mi spui câteva chestii. Nu trebuie să fie toată povestea, dar... l-a ucis Baronul pe Calthorpe? ―
Ochii îi scânteiau. ― Asta-i unul dintre lucrurile pe care chiar că aş vrea să-l ştiu. Şi, dacă da, ce a făcut cu cadavrul? Se află ciopârţit în cufărul pe care nevasta lui nu-l scapă din ochi? Eu asta cred.
Paul clătină din cap ― nu ca să indice că ea se înşală, ci ca să-i arate că nu-i spune.
Ea deveni şi mai neagră. Vocea îi era totuşi blândă.
― Mă faci să mă supăr ― ştiai asta, Paul, nu-i aşa?
― Bineînţeles că ştiu. Dar n-am ce să fac.
― Te-aş putea obliga. Te-aş putea obliga să ai ce să faci în această
privinţă. Te-aş putea obliga să-mi povesteşti.
Dar părea învinsă, ca şi cum ar fi ştiut că nu poate să realizeze asta.
Îl putea face să-i spună unele lucruri, dar nu-l putea obliga să-i povestească.
― Annie, îţi aminteşti când mi-ai spus ce-i zice un copil mic mamei sale când aceasta îl surprinde jucându-se cu soluţia de curăţat de sub chiuvetă şi îl opreşte? Mămico, eşti rea! Nu asta îmi spui tu acum? Paul, eşti rău!
― Dacă mă faci să devin mai furioasă, nu-ţi promit că voi mai fi responsabilă de acţiunile mele, spuse ea, dar el simţi că apogeul crizei a trecut ― ea era, în mod straniu, vulnerabilă la aceste concepte de disciplină şi comportare.
― Ei bine, îmi asum acest risc ― spuse el ― deoarece eu sunt ca o mamă din aia ― nu spun nu ca să fiu rău sau ca să-ţi fac în ciudă, ―
spun nu pentru că vreau ca ţie să-ţi placă foarte mult povestea... iar dacă-ţi dau ceea ce vrei, nu o să-ţi mai placă şi nu o s-o mai doreşti.
Şi atunci ce se va întâmpla cu mine, Annie? gândi el, dar nu spuse cu voce tare.
― Cel puţin spune-mi dacă cioara aceea, Hezekiah, chiar ştie unde-i tatăl lui Misery! Cel puţin spune-mi asta!
― Tu vrei romanul, sau vrei ca eu să completez un chestionar?
― Nu folosi tonul ăsta sarcastic când vorbeşti cu mine!
― Atunci nu te preface că nu înţelegi ce-ţi spun, strigă el.
Ea se retrase surprinsă şi neliniştită, ultimele urme ale întunecării dispărând de pe faţa ei. Tot ce rămase era acea stranie expresie de fetiţă
răsfăţată şi năzuroasă.
― Tu vrei să tai gâsca de aur! La asta se reduce totul! Dar când ţăranul din acea poveste a făcut lucrul ăsta, tot ce a mai avut a fost o gâscă moartă şi o grămadă de maţe nefolositoare.
― În ordine, spuse ea. În ordine, Paul. Ai de gând să-ţi termini îngheţata?
― Nu mai pot să mănânc nimic, zise el.
― Văd. Te-am supărat. Îmi pare rău. Cred că ai dreptate. Am greşit că
te-am întrebat.
Ea era din nou perfect calmă. El se aşteptase să urmeze altă perioadă
de depresie nervoasă sau de turbare; dar nu. Pur şi simplu se întorseseră amândoi la vechea rutină, Paul scriind, Annie citind rodul fiecărei zile. Şi ― trecuse destul de mult timp între ceartă şi amputarea degetului mare, astfel încât Paul nu observase legătura dintre ele. Până
acum.
M-am plâns în legătură cu maşina de scris, gândi el uitându-se la ea şi ascultând duduitul maşinii de tuns iarba. Acum se auzea mai vag, iar el era de-abia conştient că asta nu se datora faptului că Annie se îndepărtase, ci pentru că el făcuse asta. Începuse să moţăie. Acest lucru i se întâmpla destul de des acum; pur şi simplu moţăia ca un bătrân sclerozat dintr-un azil.
Nu foarte tare; m-am plâns de ea doar atunci. Dar o dată este deajuns, nu-i aşa? Mai mult decât îndeajuns. Asta s-a întâmplat ― când? ―