Paul privi în jos spre placă. În stânga maşinii de scris se afla o scrumieră grea de ceramică. Odată ― ca niciodată ― ar fî fost umplută
până la refuz cu mucuri de ţigară; acum nu conţinea nimic care să
prezinte vreun pericol pentru sănătatea lui, ci doar agrafe de birou şi o radieră. O apucă şi o aruncă în fereastră. Geamul se făcu ţăndări. Pentru Paul a fost cel mai salvator sunet pe care-l auzise el vreodată. Zidurile s-au năruit, gândi el ameţit şi apoi strigă:
― Aici! Ajutor! Fereşte-te de femeie! Este nebună!
Poliţistul se uită fix la el. Gura i se deschise. Căută în buzunarul de la piept şi scoase ceva ce nu putea fi decât o fotografie. O consultă şi apoi veni până la mărginea aleii. Acolo rosti singurele patru cuvinte pe care le auzi Paul vreodată de la el. Ultimele patru cuvinte pe care cineva le va mai auzi vreodată de la el. În continuare va mai scoate câteva sunete nearticulate, dar nu cuvinte adevărate.
― O, drace! exclamă sticletele. Tu eşti!
Atenţia lui Paul se concentrase atât de intens asupra poliţistului, încât nu o observă pe Annie decât atunci când fu prea târziu. Când a văzut-o, a fost lovit de o teroare superstiţioasă. Annie devenise o zeiţă, o fiinţă monstruoasă, pe jumătate femeie, pe jumătate maşină de tuns iarbă, un straniu centaur feminin. Şapca de baseball îi căzuse de pe cap.
Faţa ei era schimonosită într-un rânjet îngheţat. Într-o mână ţinea o cruce de lemn. Crucea marcase mormântul lui Bossie ― Paul nu-şi amintea care a fost, Nr. 1 sau Nr. 2 ― care în cele din urmă se oprise din mugit.
Acea Bossie într-adevăr murise, iar când primăvara înmuiase îndeajuns solul, Paul privise de la fereastra sa, câteodată mut de uimire, câteodată zguduit de hohote de râs, cum ea mai întâi, a săpat groapa (i-a luat aproape toată ziua) şi apoi a târât-o pe Bossie (care de asemenea se înmuiase considerabil) afară din spatele grajdului. Ca să facă asta folosise un lanţ ataşat la bara din spate a Cherokee-ului. Celălalt capăt al lanţului îl petrecuse în jurul trupului lui Bossie. Paul pusese pariu cu sine însuşi că Bossie se va rupe în două înainte ca Annie să ajungă la groapă, dar pierduse. Annie o răsturnase pe Bossie înăuntru, apoi începuse să umple groapa, treabă pe care o terminase mult după căderea întunericului.
Paul o privise cum înfipsese crucea şi apoi citise Biblia lângă
mormânt, la lumina lunii de primăvară.
Acum ţinea crucea ca pe o suliţă, vârful ei murdar de pământ îndreptat direct spre spatele poliţistului.
― În spatele tău! Fereşte-te! ţipă Paul ştiind că este prea târziu, dar totuşi strigând.
Cu un răcnet războinic, Annie înfipse crucea lui Bossie în spatele poliţistului.
― AH! exclamă poliţaiul şi se îndreptă lent spre peluză, cu spatele străpuns, arcuit şi cu burta împinsă înainte. Faţa lui avea expresia unui om care încearcă să elimine o piatră la rinichi, sau are nişte crampe cumplite. Crucea începu să alunece spre pământ, în timp ce poliţistul se apropia de fereastra la care stătea Paul. Poliţistul îşi duse încet braţele peste umeri. Îl privea pe Paul ca şi un om care încercă din răsputeri să-şi scarpine una dintre acele mâncărimi la care nu poţi ajunge niciodată.
Annie coborâse din maşina de tuns iarba şi stătuse împietrită cu mâinile încrucişate peste piept. Acum se repezi şi smulse crucea din spinarea
poliţistului.
El se întoarse spre ea, încercând, să-şi scoată pistolul. Annie îi împlântă vârful crucii în burtă.
Poliţistul gemu încă o dată şi căzu în genunchi ţinându-se de abdomen. În timp ce se apleca, Paul putu să vadă ruptura uniformei în locul unde nimerise prima lovitură.
Annie eliberă iarăşi crucea ― vârful ei ascuţit se rupsese, lăsând în loc un ciot zimţat ― şi i-o împlântă în spate între omoplaţi. Părea o femeie care încearcă să ucidă un vampir. Primele două lovituri nu pătrunseseră probabil îndeajuns de mult ca să facă prea mult rău, dar de această dată stâlpul crucii intră cel puţin trei degete în corpul poliţistului îngenuncheat, lăsându-l lat.
― NA! strigă Annie, deşurubând indicatorul memorial al lui Bossie din spatele lui. CUM ÎŢI PLACE CHESTIA ASTA, PASĂRE BĂTRÂNĂ ŞI MARŞAVĂ?
― Annie, opreşte-te! strigă Paul.
Ea privi în sus spre el, ochii ei negri sclipind pe moment ea nişte monede, părul zburlit în jurul feţei, colţurile gurii strâmbate în sus, în rânjetul voios al lunaticului care, cel puţin pentru moment, dăduse la o parte toate restricţiile. Apoi îşi coborî iarăşi privirea spre poliţist.
― NA! strigă ea şi îi împlântă iarăşi crucea în spate. Şi în fese. Şi în coapsă. Şi în gât. Şi în încheietura picioarelor. Îl străpunse de cel puţin de şase ori, strigând de fiecare dată NA! Apoi crucea se fărâmase.
― Na, spuse ea pe un ton aproape de conversaţie şi porni în direcţia din care venise alergând. Chiar înainte de a ieşi din câmpul vizual al lui Paul, aruncă ciotul de cruce însângerată, ca şi cum n-ar mai fi interesat-o.
14
Paul îşi puse mâinile pe roţile scaunului, habar n-având încotro are de gând să meargă, ce o să facă atunci când o să ajungă acolo ― poate spre bucătărie ca să ia un cuţit? Nu ca să încerce s-o omoare, o, nu; ea ar privi scurt cuţitul şi apoi s-ar duce în magazie să-şi ia puşca de vânătoare. Nu ca s-o ucidă ci ca să scape de răzbunarea ei, tăindu-şi venele. Nu ştia dacă asta a fost sau nu intenţia sa, dar cu siguranţă
părea o idee a naibii de bună, deoarece, dacă existase vreodată un moment propice să iasă din scenă, atunci ăsta era. Obosise să mai piardă bucăţi din trup din cauza furiilor ei.
Atunci văzu ceva care-l încremeni.
Poliţistul.
Poliţaiul încă trăia.
Îşi ridicase capul. Ochelarii de soare îi căzuseră. Paul îi văzu ochii.
Acum observă cât de tânăr era; cât de tânăr, de rănit şi de speriat. Pe obraz sângele îi curgea şuvoaie. Reuşi să se ridice în mâini şi genunchi, căzu, apoi se ridică iarăşi cu greu. Începu să se târâie spre maşina de patrulare.
Ajunse cam pe la jumătatea pantei line, acoperită cu iarbă, care se întindea între casă şi alee, apoi se clătină, şi căzu pe spate. Rămase aşa un moment, cu picioarele ridicate, arătând la fel de neajutorat ca o broască ţestoasă răsturnată. Apoi se rostogoli pe burtă şi începu chinul cumplit al ridicării în genunchi. Uniforma, cămaşa şi pantalonii începuseră să se înnegrească de sânge ― petele mici se măreau lent, unindu-se cu altele, întinzându-se.
Poliţaiul ajunse în alee.
Pe neaşteptate duduitul maşinii de tuns iarba se intensifică.
― Fereşte-te! strigă Paul. Fereşte-te! Vine!
Poliţistul întoarse capul. Pe faţa lui se instală o expresie de buimaca alarmare, şi iarăşi încercă să-şi ia pistolul. Îl scoase ― ceva mare şi negru, cu ţeava lungă şi mâner maro de lemn. Şi atunci reapăru Annie, în picioare pe şaua maşinii, conducând-o cu viteză maximă.
― ÎMPUŞC-O! strigă Paul şi, în loc s-o ucidă pe Annie Wilkes cu vechiul, mârşavul
(păsăruică)