Desigur, nu se putea compara cu camerele de gazare, cu crematoriile. Dar camere de gazare şi crematorii nau existat decât în lagărele centrale care aveau, fiecare, zeci şi sute de lagăre anexe. Bunkerul însă na lipsit din niciunul.
Bunkerul a luat naştere în afara lagărelor şi înaintea lor, pe vremea domniei deşănţate a „batalioanelor de asait” ale lui Röhm. Nu exista detaşament S. A.1 care să nu aibă Buniterul său, închisoarea^ sa neoficială, unde săşi maltrateze în voie, nevăzut de nimeni, adversarii. 1
Rudolf Diels, fostul şef al Gcsrcipoului, a arătat în depoziţiile sale făcute în faţa Tribunalului de la Nürnberg că „Pretutindeni grupele S. A. îşi construiseră pe cont propriu locun secrete de bătaie, aşanumite Bunkere în care revoluţionarii bruni îşi revărsau necazul pe adversarii lor lipsiţi de apărare”. Apoi descrie un astfel de Bunker. „Victimele pe care leam găsit acolo erau aproape moarte de foame. Erau încuiate zile la rând în dulapuri strimte, pentru a ie
Sturmabteilung. BataHpn do asalt.
„toarce mărturisiri. Interogatoriile Începeau şi se sfârşeau cu bătăi; în plus, la intervale de câteva ore, vreo zece flăcăi se năpusteau cu vergi metalice,
bastoane de cauciuc şi bice asupra victimelor. Dinţi rupţi şi oase frânte rămâneau mărturie a torturilor.
Când am intrat, aceste schelete în viaţă zăceau înşirate cu răni supurând pe paiele putrezite. Nu exista unul care să nu fi purtat, din cap până în picioare, semnele vinete, galbene şi verzi ale bătăilor inumane. Mulţi aveau ochii umflaţi şi sub nări cruste de sânge”.
Toate acestea se întâmplau încă în 1933.
Introduse în lagărele de concentrare, Bunkerele au fost perfecţionate, li sa diversificat funcţionalitatea. Ele serveau pentru interogatorii, pentru schingiuiri şi torturi, pentru execuţii prin împuşcare în ceafă sau prin spânzurare.
Deţinutul intra în Bunker, când era chemat la interogatoriu, în pielea goală. Reconstituirea tuturor fărădelegilor săvârşite în Bunker este imposibilă.
Cei mai mulţi nau mai ieşit vii. Câte unul, lăsat provizoriu în viaţă, revenea în baracă atât de îngrozit, încât nu puteai scoate o vorbă de la el.
SSScharfuhrer Iosef Niedermeyer, fost şef al Bunkerului din Mauthausen, a declarat la proces: „Iam bătut pe deţinuţi cu o bâtă. Cu mâinile, cu pumnii, în celulele Bunkernlui”. .; % '\par Arestul în Bunker
era înfiorător. Celulele erau întunecoase, umede. Mâncarea – aproape inexistenta. De dormit nu puteai să dormi, din lipsă de spaţiu nu te puteai întinde nici măcar pe cimentul gol; pe coridoare se auzeau mereu împuşcături, execuţiile se ţineau lanţ; cliniilup erau asmuţiţi să latre întruna. Gama Bunkerelor – aşa cum arată Eugen Kogon în cartea sa „Reţeaua morţii” –
începea de la „cuşca câinelui” de la Dachau, în care deţinulul nu putea sta decât culcat ghemuit pe o parte – mâncarea i se azvârlea, ca unui câine, şi ca să o capete trebuia în prealabil să o ceară lătrând – apoi celulele complet întunecate în care – pentru dezbaterea unor contradicţii ştiinţifice dintre ei şi
„eroi ai spiritului” naţiopalsocialist – intelectuali germani erau ţinuţi închişi până ce aproape că orbeau, apoi celulele de la Sachsenhausen care aveau exact atâta spaţiu cât să încapă un singur om stând numai în picioare şi putând fi împroşcat cu scuipat printrun grilaj la nivelul feţii, fără a avea posibilitatea să
şteargă sputa şi flegma de pe obraz şi mergea până la tot felul de alte monstruozităţi.
La Dachau, Bunkerul avea 60 de celule fără ferestre.
La muzeul de la Auschwitz se pot vedea şi azi câteva celule care au fost destinate arestului. Fiecare are o suprafaţă de un metru pătrat şi este înaltă cât statura unui om. Întro parte laterală a fiecărei celule există câte o gaură cât o palmă c^re lasă să intre aerul, dar este astfel făcută încât nu permite pătrunderea luminii. In partea de jos este zidită o uşă, cu latura de o jumătate de metru, prin care deţinuţii intrau târânduse pe burtă.
Întro asemenea celulă trebuiau să stea patru oamenL Stăteau drept, nu se puteau mişca. Dacă unul leşina ori se sfârşea, rămânea tot în picioare, navea loc să se prăbuşească.
În aceste celule erau introduşi, seara, deţinuţi acuzaţi de „insuficientă
sârguinţă”: Dimineaţa erau scoşi şi trimişi din tiou la muncă. Krankenmann, şeful blocului XI, blocul de pedeapsă, supranumit „blocul morţii”, înşira Hăitlingn dea lungul unui zid de piatră, îi lovea atât de puternic peste obraz încât li se fracturau maxilarele, iar capetele li se izbeau de zid, spărgânduse.
La Ravensbruck, întro cameră de pedeapsă erau înghesuite 6070 de deţinute, sub pretextul că sunt alienate mintal. Erau introduse fără rochii, auş”ai în cămăşi. Nici să şadă naveau loc. în mijloc exista un hârdău pentru necesitaţi.
Iarna îngheţau de frig. Unica fereastră nu avea geam, doar gratii.
Deţinutele părăseau camera de pedeapsă numai când mureau.
Olandeza Non Verstegen descrie astfel Bunkerul din lagărul de concentrare Vught. „ „După ce prima grupă de 49 de femei a fost băgată întro mică celulă individuală (2,37 m x 4,02 m x 2,35 m), mau adus şi pe mine acolo. După aceea, când a sosit a doua grupă' de femei, au fost îngrămădite în ceiula noastră cât mai multe dintre ele. Eram 74. Era atât de plin încât nu ne puteam mişca deloc. Aerisirea era foarte proastă. Abia după câteva ore, am reuşit să deschidem canatul ferăslruicii, înţepenit în cercevele. În acel moment, o serie de femei leşinaseră deja, iar în cursul nopţii numărul ior a crescut şi mai mult. Situaţia sa înrăutăţit datorită (aptului că în încăpere. Era o beznă
totală, că eram chinuite de o sete înnebunitoare şi că, la un moment dat, una dintre noi, întrun acces de nebunie, lea muşcat pe câteva. Neam scos rochiile şi am lins apa care se condensase şi se prelingea de pe plafon. Mai târziu, am observat că, stând rezemate de zid, neam provocat arsuri şi că, bând apa condensată, neam ars buzele. Zidăria nouă. Emana acid nitric. La şapte şi jumătate, când sa deschis, în sfârşit, uşa, 34 de trupuri erau îngrămădite în mijlocul celulei, în timp ce celelalte 40 se rezemau fie de ziduri, fie unul de altul. Ulterior, sa constatat că 10 femei muriseră”.
La Buchenwald, Lagerătteste Richter a inventat aşanumitul Bunker negru. O aripă a blocului numărul 3, care se învecina cu locul de adunare, a fost complet camuflată şi închisă; nu era niciodată încălzită. Aici, frecventele pedepse cu bătaia erau aplicate întotdeauna întregului efectiv. Raţiile de hrană
erau reduse la minimum. Ultimii supravieţuitori au ieşit din Bunkerul negru ca nişte schelete de culoare cadaverică. Unul dintre aceştia, cercetător al Bibliei, Otto Leischnigg a descris astfel viaţa din Bunker: „. În seara de 23
februarie, întregul grup de deţinuţi – 34 de oameni – a fost culcat pe Bock, pe
„capră„ Am căpătat fiecare între 10 şi 25 de lovituri de ciomag. La apelul/de seară din 24 februarie, Blockălteste mia înmânat un bilet s „Prezentarea dinaintea panoului numărul 2„. Din nou fusese pregătită „capra„ Ni sau administrat iar câte 25 de ciomege. În continuare am fost duşi în Bunkerul negru. Fiecare crăpătură sau fisură era lipită cu hârtie. Întrucât Bunkerul închis ermetic nu era deloc încălzit, pereţii erau umezi. Pe jos se formaseră
băltoace. Spre aceste locuri mam târât bâjbâind în întuneric, ca să mă aşed în ele şi să mai astâmpăr puţin jarul şezutului care parcă frigea şi al pielei întinse
dureros, întro noapte, trei camarazi: au şterso ca să procure ceva de mâncare, pentru că eram tot timpul flămânzi. Au fost prinşi şi aduşi înapoi. Din nou, întregul efectiv a fost culcat pe Bock, pe „capră” Nu ne puteam spăla decât o dată la douătrei zile, ne bărbieream doar la 14 zile şi, bineînţeles, în mare grabă. Încăperea era complet goală, având doar întrun colţ două hârdaie pentru nevoi. Până la ele trebuia să bâjbâim în întuneric. Fecalele făceau aerul sufocant, irespirabil. Dormeam lipiţi unul de altul, direct pe podeaua tare.
Ghetele, acoperite cu tichia de deţinut, serveau drept pernă, jacheta înlocuia pătura. În lungi şiruri zăceam strânşi unul întraltul, ca să nu îngheţăm. Nimeni nu putea săşi schimbe poziţia, totul se făcea la comandă; Rezistam aşa douătrei ore, după care eram complet îngheţaţi. Atunci mărşăluiam în cerc, până ce ne mai încălzeam cât de cât. Dacă vreunul leşina, era culcat întrun colţ. Dacă zăcea acolo două ziie, era scos; majoritatea sau prăpădit. Aşa sau scurs zile şi săptămâni. Morţii şi muribunzii erau azvârliţi afară. Durata pedepsei nu era fixată. Am rezistat 50 de zile şi nopţi în Bunlverul negru.”
Bunlcerul na lipsit din nici un lagăr nazist. Modul de schingiuire şi torturare a deţinuţilor a difent de la lagăi la lagăi, în funcţie de bestialitatea şi Fantezia Bunkertuhrer ^iţfui.
Şelul Sunhe'ulul.
Si
DOLMETSCHER
Milioanele de deţinuţi care au intrat pe porţile lagărului Birkenau
Auschwitz erau deportaţi din toate ţările Europei, în barăci şi pe Appellplafzuri puteai auzi toate limbile vorbite pe continent.
SSiştii ni se adresau însă direct, din prima clipă a sosirii pe peronul lagărului, numai în limba germană. De la acel AUe heraus I toţi afară! Răcnit în momentul în care uşile ferecate ale vagoanelor au fost date în lături şi până la acel einsteigen/. Los. Einsteigen! Urcaţi! Repede. Urcaţi! Când HäftlingH