Acei câţiva, puţini, dureros de puţini, au supravieţuit.
AM WALDSEE
La câteva săptămâni după ce ultimul tren cu evreii deportaţi din nordul Transilvaniei sa oprit pe rampa morţii de la Birkenau, pe Appellplatzi a apărut brusc Lagerschreiher 2ul. Pentru prima oară sa stat de vorbă cu noi fără să”
fim încolonaţi în rânduri de câte cinci.
— Conducerea lagărului, începu pe un ton blajin Lagerschreiberul, a aprobat să ţineţi corespondenţă cu cei din ţările voastre. Scrieţi prietenilor, cunoscuţilor, notabilităţilor din oraşele şi satele natale, oricui vreţi. De altfel, textul este gata tipărit. Trebuie numai să semnaţi şi sămi dictaţi adresa.
Răsturnă geanta cu cărţile poştale pe o masă improvizată, luă una din ele şi citi s Jch bin gesund und es geht mii gut, sunt bine şi sănătos.
— Astai tot. Data viitoare veţi putea scrie mai mult.
— Hai, începeţi! Interveni Broc/taJ/esfe, fără săşi întărească îndemnul cu câteva lovituri cU bâta Iui încovoiată, cum îi era obiceiul ' Platou pentru apel.
' Furierul lagărului;
Nu mS puteam hotărî. Minciuna era evidentă. Populaţia din nordui Transilvaniei întreba de soarta deportaţilor, iar autorităţile horthyste au apelat la Gestapo. Retras întrun colţ al AppeiJplatzului, revedeam mereu aceleaşi scene.
Întrunul din cele 50 de vagoane zăvorite ale trenului, care a pornit din Cluj spre necunoscut la 6 iunie 1944, se af; î înghesuită şi familia mea. Părinţii şi şase fraţi. Al şaptelea, Tiberiu. Lipseşte. Este concentrat întrun detaşament de muncă forţată. Când ne apropiem de Oradea, trenul încetineşte, linia ferată
nu este încă restabilită după bombardamentul din 2 iunie. Cineva priveşte afară prin unicul geam zăbreht al vagonului pentru vite: tineri cu banderolă
galbenă, tineri dintrun detaşament de muncă forţată înlătură dărâmătunle.
— Poatei şi Tiberiu printre ei 1 izbucneşte tata şi se repede la geam.
Ne înghesuim toţi lingă el. Ceilalţi ne fac loc. Fraţii mai mici se urcă pe geamantane. Tata strigă întruna:
— Lustig Tiberiu din Cluj nui printre voi? Nu1 cunoaşteţi pe Lustig Tiberiu?
— E în detaşamentul nostru t răspunde cineva.
Trenul mai merge câteva zeci de metri, apoi se opreşte.
Paralel cu noi staţionează un mărfar. Dincolo de el, un şanţ în care lucrează tineri cu banderolă galbenă.
— Anuhţaţi1 pe Lustig Tiberiu că familia lui e în tren!; Spuneţ3i să vină
aici! Strigă din nou tata.
— Vine îndată, e tocmai în celălalt capăt al şanţului.
Emoţia ne copleşeşte. Căutăm să ne aşezăm astfel încât să putem privi toţi pe geam. E imposibil. Geamul e prea mic, iar noi suntem opt. încap cinci capete. Cei trei fraţi mai mici plâng. Le promitem căi vom ridica şi pe ei la geam clnd va sosi Tiberiu.
Sunt stăpâniţi de emoţie. Şi cei din detaşament. Ca fu'. Gerui sa răspândit vestea că familia lui Lustig Tiberiu e m trenul cu deportaţi. Nil m<*i lucrează nimeni. Până şi bătrânul plutonier horthyst se lasă cuprins de emoţia generală şi se face că nu observă ce se tntâmplă în jur.
Tiberiu aleargă disperat dea lungul şanţului. Camarazii îl dirijează. Mai înainte, încă trei vagoane, gata, opreştete l> Fără să se oprească, sare şanţul şi se uită. Printre două vagoane, spre noi.
— Tiberiu. Suntem aici! Izbucnrm noi cu lacrimi In ochi.
Priveşte în sus. Ne zăreşte. Nu poate scoate nici un cult vânt. Se prăbuşeşte peste tampoanele celor două vagoane.
Plânge în hohote. Nu1 auzim, dar vedem cum i se scutura tot trupul. Îşi adună puterile şi se ridică:
— Sunteţi toţi la un loc? Undes gemenii? Undei Valentin?
— R Da, suntem toţi! Răspunde tata, şii ridică pe rârtd la geam.
Mama nu poate vorbi. Plânge. Plâng toate mamele din” vagon. Apoi trenul porneşte, Acum plânge tot vagonul.
Plâng şi tinerii cu banderolă galbenă înşiraţi dea lungul iniei ferate.
Trenul ia viteză. Tiberiu aleargă după noi, dfr rămâne tot mai în urmă.
Continuă totuşi să alerge şi să strige r
— Sămi scrieţi! Sămi scrieţi, neapărat! Numi uitaţi adresa: Detaşamentul 110/66 Oradea! 110/66 Oradea! 110.
Tocmai când să plece Logîrschreiberul, mam decis.
Mam îndreptat spre el şi iam cei ut o carte poştală goală. Iara sdus că
vreau so scriu cu. Mâna mea. A fost de acord. Mim dat un creion şi mia cerut să scriu la expeditor numele meu, data naşterii, iar ca localitate: Am Waldsee.
În seara când sa anunţat că Lustig Tiberiu are o carte poştală de la fratele său, tot detaşamentul sa năpustit în baracă.
— De unde scrie? Carei adresa?