📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Mişcarea nazistă s­a născut, s­a dezlănţuit şi a intrat în agonie obsedată

de ideea Ausrottung aller Juden, exterminarea tuturor evreilor. Încă în programul Partidului Naţional­Socialist, din februarie 1920, se spune: „Nu poate fi cetăţean decât acela care este conaţional, conaţional nu poaie fi decât cel de sânge german, independent de confesiune. Nici un evreu nu poate fi aşadar conaţional”.

În 1923, Hitler se plânge în cartea sa Mein Kampf: „De ce oare n­au fost gazaţi încă de la începutul războiului (1914J vreo douăsprezece­cineisprezece mii dintre pervertitorii ăştia ebraici ai neamului!” Iar la 30 ianuarie 1939, declară oe­ăcum fără echivoc în Reichstag că într­un nou război mondial

„rezultatul nu va fi nicidecum bolşevizarea pământului şi prin aceasta o victorie a evreismului, ci distrugerea casei evreieşti din Europa”.

Încă ­înainte de declanşarea acestui „nou” război mondial, în mai 1939, săptămânalul „Der Sturmer” scria: „împotriva evreilor din Rusia trebuie organizată o expediţie de pedeapsă; o expediţie de pedeapsă care să le

hărăzească soarta ce­i paşte pe toţi criminalii şi rău­făcătorii. Condamnarea la moarte, execuţia! Evreii din Rusia trebuie ucişi. Trebuie stârpiţi până la unul!”

Toţi şefii nazişti, toţi Gaufeifer­ii, toţi SS­iştii şi toţi Gesfapo­viştii au înţeles că Ausrottung aller Juden, exterminarea tuturor evreilor, nu se referă

doar la Germania, ci la toată Europa.

Arthur Seyss­Inquart, fost comisar al Reich­ului pentru Olanda, a scris în lucrarea sa „Patru ani în Olanda”: „Pentru noi, evreii nu sunt olandezi. Ei reprezintă pentru noi duşmanii cu care nu vom putea încheia nicicând nici armistiţiu şi nici pace. Îi vom lovi pe evrei oriunde îi vom întâlni, iar cei care se află de partea lor vor suporta consecinţele.

Fuhrer­ua declarat că rolul evreilor în Europa s­a încheiat, aşa că s­a terminat cu ei”.

Baldur von Schirach declara la 14 septembrie 1942: „Dacă mi s­ar reproşa vreodată că am expulzat din acest oraş (este vorba de Viena – n.n.), odinioară metropola evreismuiui european, zeci şi sute de mii de evrei, deportându­i în ghetoul din răsărit, am să răspund cu mândrie: „Văd în actul meu o contribuţie activă la cultura europeană„„.

Hans Frank, guvernator general, a spus în, 1941: „Ce o să facem cu evreii? Credeţi că o să­i colonizăm în Ostland? De ce toată această flecăreală?

Pe scurt, trebuie să­i li< hidăm cu propriile noastre mijloace. Trebuie să luăm măsuri pentru a­i extermina. În Guvernământul General trebuie să fie tot atât de puţin evrei ca şi în Reich”. Iar în faimosul său jurnal a notat: „Credeţi cumva că în Răsărit ei (evreii – n.n.) vor fi colonizaţi în sate? La Berlin ni s­a spus clar i Ce ne trebuie atâla bătaie de cap? N­avem ce face cu ei nici în răsărit, nici în Comisariatul Reich­ului, n­aveţi decât să­i lichidaţi voi înşivă!”

Cuvintele rostite de acelaşi Frank la 16 decembrie 1941, în faţa subalternilor săi, la sediul guvernamental din Cracovia aveau să devină fatale:

„Evreii sunt şi pentru noi doar nişte consumatori extrem de dăunători. În Guvernământul General avem, în momentul de faţă, aproximativ 2,5 milioane de evrei şi, socotindu­i pe cei înrudiţi cu evreii şi tot ce mai decurge de aici, sunt în total vreo 3,5 milioane. Pe aceşti 3,5 milioane de evrei n­avem cum să­i împuşcăm, uu­i putem nici otrăvi, suntem însă hotărâţi să re~iircrem la anumite procedee, care să ducă într­un fel Ia reuşita distrugerii lor”.

Procedeele găsite au zguduit şi continuă să zguduie conştiinţa întregii omeniri. Ele se numesc: Belzec, Sobibor, Treblinka, Maidanek, Birkenau­

Auschwitz.

AUSROTTUNG ALLER JUDEN (2)

Sălbaticele declaraţii ale lui Hitler şi Himmler, ale lui Rosenberg şi Frank privind destinul hărăzit de nazism evreifriii europene, departe de a fi fost simple ameninţări, s­au dovedit a fi sângeroase condamnări la moarte. Naziştii erau atât de nerăbdători în aplicarea Endlasung­ului, „soluţiei finale”*, încât n­au aşteptat să se stabilească gazul cel mai eficace pentru asfixierea în masă, nici să se construiască camere de gazare şi crematorii moderne, capabile să asigure asasinatul pe bandă rulantă, ci, concomitent cu experimentările necesare şi

construirea unei fabrici a morţii pe terenurile mlăştinoase de la Birkenau, au trecut la Ausrottung alier Juden, la nimicirea. Tuturor evreilor, în teritoriile pe care le cotropeau în Răsărit, ucigând cum se nimerea: împuşcând îrr ceată şi spânzurând, mitraliind şi incendiind, asfixiind în camere de gazare improvizate inclusiv în autodube folosind gazeie de eşapament. Ritmul exterminării era asigurat de Einsaâzgruppen, detaşamente de intervenţie, în fapt „detaşamente ale morţii”, care însoţeau grupurile de armată invadatoare.

Amploarea şi cruzimea acestor exterminări reies din înseşi documentele oficiale ale acestor detaşamente.

Ln 15 octombrie 1941, Einsatzgruppe A raporta: „Chiar de la început s­a presupus că în răsărit problema evreiască nu poate fi rezolvată numai prin pogromuri.

În conformitate cu directivele primite, epurarea efectuată ele poliţia de securitate trebuie să aibă drept scop Ausrottung ailer Judcn, exterminarea totală a evreilor. Detaşamente speciale, întărite cu unităţi de elită – în Lituania un detaşament format din voluntari, în Letonia unităţi ale poliţie: auxiliare letone – au aplicat pe scară largă aceste ordine la oraşe şi la sate. Acţiunile acestor detaşamente s­au desfăşurat fără incidente.

Numărul total a! Evreilor lichidaţi în Lituania se ridică ia? 1105 oameni.

În timpul pogromurilor din Kaunas au fost

30 exterminaţi 3800 de evrei, iar în orăşelele mai mâci circa 1200 de evrei.

În Letonia au fost exterminaţi până în prezent 30000 ae evrei. 5000 de evrei au fost ucişi în timpul pogromurilor din Riga”.

Cruzimea cu care se acţiona sub egida Ausrottung aller Juden, exterminarea tuturor evreilor, şoca până şi pe unii din ucigaşi. Mărturie stă

raportul capturat al comandantului oraşului Sluţk din 20 octombrie 1941, care descrie mai amănunţit evenimentele întâmplate. In acest raport se spune: Locotenentul­major a explicat că batalionul de poliţie a primit sarcina să

lichideze pe toţi evreii din oraşul Sluţk în decurs de două zile. L­am rugat atunci să arnâne această măsură cu o zi. El a refuzat însă, arătând că trebuie să efectueze această operaţie pretutindeni şi în toate oraşele şi că pentru Sluţk au fost prevăzute numai două zile. În aceste două zile, oraşul Sluţk trebuie curăţat de evrei prin orice mijloace. Toţi evreii, fără nici o excepţie, au fost ridicaţi din fabrici şi din magazine şi evacuaţi, contrar înţelegerii noastre; Ce­i drept, o parte din evrei au fost duşi într­un ghetou, unde i­am izolat şi i­am supus tratamentului corespunzător, dar o mare parte a fost pur şi simplu încărcată în autocamioane şi lichidată fără întârziere în afara oraşului. În ceea ce priveşte însăşi executarea acestei măsuri, trebuie să remorc cu profund regret că ea merge până la sadism. În timpul acestor acţiuni, oraşul oferea o privelişte îngrozitoare. Cu o „ruzime de nedescris din partea ofiţerilor poliţiei germane şi îndeosebi a voluntarilor lituanieni, evreii, ca şi bieloruşii au tos'

izgoniţi din case şi adunaţi laolaltă. În oraş se auzeau pretutindeni focuri de armă şi pe străzi zăceau în grămezi cadavrele evreilor împuşcaţi. Bieloruşii

încercau zadarnif să iasă din încercuire. Pe lângă faptul că evreii, printre care erau şi negustori, erau trataţi cu o cruzime îngrozitoare în prezenţa bieloruşilor, aceştia din urmă au fost de asemen.

— A bătuţi cu bastoane de cauciuc şi cu paturile armelor. Acestea nu au mai fost acţiuni îndreptate ex­clusiv împotriva evreilor. Aceasta semăna mai degrabă cu un cataclism.”

ARZTE

Cât timp am fost deţinut. În lagăre de concentrare naziste, nimic nu m­a impresionat atât de puternic ca atitudinea

Arzte­lor, a medicilor, a medicilor – Häftling­i. Curios este că atunci, acolo. Cuvântul impresionat era lipsit de conţinut. După primele zile, în care îţi fusese lichidată întreaga familie, după ce fuseseşi martor ocular la asasinarea prietenilor celor mai apropiaţi, după ce seară de seară împinseseşi căruţa cu cadavrele celor epuizaţi în timpul zilei, după ce tu însuţi trecuseşi o dată, de două ori, de zece ori în pielea goala prin faţa lui Mengele, care selecţiona loturile pentru camerele de gazare, ce te mai putea impresiona? Ce trebuia să

vezi, la ce trebuia să asişti ca să te impresioneze?

Şi totuşi, conduita Ăr. Zte­lor, a medicilor, a medicilor Häftling­i m­a tulburat şi mă tulbură şi azi. N­am putut să înţeleg nici atunci, cum nu­mi explic, nici acum de unde luau ei puteri să lupte pentru viaţa altora, când cei maf mulţi dintre noi refuzau să şi­o apere pe a lor, lăsându­se pradă

deznădejdii.

În lagăr, viaţa nu avea nici o valoare. Fiecare obiect, orice produs îşi avea preţul său. La bursa neagră toate erau cotate. Cu o singură excepţie: viaţa omenească. Ea n­avea nici un preţ. Häftling­ii erau gata să se sfâşie pentru o coajă de cartof. Un muc de ţigară era atât de preţios încât, nimeni nu­1 putea cumpăra întreg. Se vindea „cu fumul”. Duceai mucul spre buzele tremurânde, trăgeai o dată în pieot şi pentru asta dădeai un sfert din porţia de mâncare. Un obiect de îmbrăcăminte nu­ţi puteai procura decât pe pâine, iar pâinea numai pe aur. Viaţa însă era fără valoare, în schimbul ei nu puteai obţine nimic.