📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Nu mişcă nimeni. Nimeni nu clipeşte. Cei din rândurila prin dreptul cărora trece SS­istul nici de respirat nu respiră.

Fiecare e torturat de un singur qând: să nu­1 părăsea*^ putPrile tocmai acum. Să nu se prăbuşească

J Subofiţer în SS.

Numai cadavrele din flancul drept al fiecărui front, de pe fiecare platou stau liniştite. Nu se mai zbuciumă. Ele s­au prăbuşit cu câteva ore înainte.

Definitiv.

Lor nu le mai este frică de Appell.

ARBEIŢ MACHT EREI!

Cinismul, dus până la perversitate, a cunoscut în' lagărele de exterminare o asemenea varietate de ipostaze încât e imposibil să se facă o oarecare ierarhizare. Cine ar putea spune ce este mai cinic, mai pervers: să

denumeşti „Endlosung”, „soluţie finală” asasinarea unui întreg popor ori să

scrii „Bad”, „baie” pe uşa camerei de gazare, iar în anticameră să instalezi cuiere pentru haine? Să agăţi de, gâtul unui evadat prins, în timp ce­1 readuci în lagăr pentru a fi spânzurat, o tablă cu inscripţia „toate păsările se întorc la cuibul lor”, ori să­1 feliciţi pentru rezistenţă pe cel asupra căruia ai efectuat o experienţă medicală, ca apoi, peste câteva minute, să­1 ucizi?

Se poate spune, totuşi, că SS­iştii au atins ultima limită a cinismului lor, dus până la perversitate, când deasupra porţii celui mai mare lagăr de concentrare – Birkenau­Auschwifz – au scris cu litere uriaşe, din fier forjat:

„Arhr l macht hei”, „munca te face liber”.

Cât cinism amestecat cu perversitate, cât sadism, câtă ferocitate a fost nevoie să se adune la un loc pentru a naşte diabolica idee de a scrie „Arbeit macht hei”, „munca te face liber”, pe poarta lagărului în care 80 la sută din cei care au intrat mergeau direct spre crematoriu, pe poarta lagărului în care nu se fabrica altceva decât cadavre, pe poarta lagărului în care singura muncă consta în asigurarea bunei funcţionări a camerelor de gazare şi a crematoriilor?!

Da, pe poarta lagărului Birkenau­Auschwitz – prin care peste patru milioane de oameni au păşit direct spre camerele de gazare, iar alte două au fost duse, ulterior, în alte lagăre în care au fost lichidaţi printr­o muncă

epuizantă, insuportabilă, ucigătoare – SS­iştii, atingând ultima limită a cinismului lor pervers, au scris cu litere uriaşe, din fier forjat: „Arbeit macht trei”, „munca te face liber”.

Şi astăzi, pe poarta lagărului, devenit muzeu, se poate citi „Arbeit macht trei”, „munca te face liber”, iar la câteva

G­da 110 ooala 2 ze­i de metri mai încolo, într­una din săli se poate vedea, pe un postament de marmură neagră, un glob de sticlă cu cenuşă şi frânturi de oase. E tot ce a mai rămas din peste patru milioane de oameni care au intrat în lagăr repetând în gând inscripţia, în fier forjat, de deasupra porţii:

„Arbeit macht hei”, „munca te face liber”.

ASCHE

Pe rampa de la Birkenau­Auschwitz au sosit ani la rând, zi şi noapte, trenuri cu milioane de deportaţi din toate colţurile Europei. Din vagoanele desferecate coborau oameni frumoşi, sănătoşi, dornici de viaţă. Oameni care ştiau să zidească, să scrie poezii, să aline, să iubească.

Din clipa în care intrau pe poarta lagărului, toţi deveneau cadavre vii, sau Todeskandiăaten, candidaţi la moarte, cum erau denumiţi oficial. Apoi erau dnsi – imediat sau peste câteva săptămâni, ori luni – în camerele de gazare şi transformaţi în cadavre­cadavre. După aceea, împinşi pe cărucioare în cuptoarele crematoriilor, deveneau Asche, cenuşă.

Dfe A­sche, cenuşa, era folosită ca îngrăşământ. Cea mai mare parte însă

se arunca pur şi simplu în cel mai apropiat râu, Până acolo era cărată în căruţe

trase de oameni, de cadavre vii cărora încă nu le venise rândul să devină

cadavre­cadavre şi apoi să fie transformaţi şi ei în Asche. În cenuşă.

Deşi căratul cenuşii a fost organizat de către SS­işti cu a~eeaşi meticulozitate ca şi gazarea şi arderea, totuşi se înregistrau mereu rămâneri în urmă la cărat, grămezile de cenuşă din jurul crematoriilor creseând. Deseori, peste nivelul stabilit.

În ultimele zile ale lagărului, SS­iştii au avut încă timp să arunce în aer toate camerele de gazare, toate cele patru crematorii. N­au apucat să care însă

până la râu toate grămezile de cenuşă Le­a cărat şi împrăştiat vântul care a continuat, să izbească barăcile golite, ruinele crematoriilor, gardurile de sârmă

ghimpată. Dar şi astăzi, după peste 45 de ani, dacă te plimbi prin fostul lagăr Birkenau, mai înfâlneşti, ici­colo, pete, urme de cenuşă provenită din trupurile arse ale milioanelor de oameni care, inlrând pe poarta lagărumi.

Au devenit cadavre vii, apoi cadavre­cadavre, iar după aceea Asche, cenuşă.

AUFSEHERIN

Reprezentantele tipice ale criminalilor nazişti de sex feminin au fost, incontestabil, die Aufseherinen, gardienele din lagărele de concentrare.

Când fostele prostituate, vagaboande, slujnice alungate din case pentru furt, cu copii abandonaţi în parcuri, bucătărese dovedite a fi hoaţe de meserie.

Se vedeau îmbrăcate pentru prima oară în uniforma gri­verzuie, impecabil călcată, simţeau brusc cum în venele lor zvâcneşte sângele pur arian de Ubermensch, ca în trupul oricărui SS­ist din Totenkopfeinheilen, unităţi SS

cap­de­mort.

Isterice şi sadice, arogante şi neîndurătoare în cruzimea lor, die Auiseherinen, gardienele din lagărele de concentrare batiocoieau, torturau –

ucideau în bătaie pe deţinute. Traversau în lung şi în lat lagărul, lovmdu­şi ritmic carârnbii cizmelor noi cu cravaşa, iar în ochii lor tulburi se învălmăşeau ura, cinismul, dispreţul, setea turbată de tăzbunare. Pentru trecutul lor murdar, pentru tot ce­au ratat, pentru toate umilinţele pe care le­au îndurat trebuiau să plătească deţinutele din lagăr. Căutau cu ochi răi femeile slăbite, înspăimântate şi se năpusteau asupra lor. Unele, dimpotrivă, aţâţate de o invidie sălbatică, preferau să le calce în picioare pe cele care erau în putere, iar lagărul nu reuşise Să le anuleze întreaga frumuseţe. Sadismul şi ferocitatea nici unui SS­ist nu puteau egala cruzimea unei Aufsehetin, unei gärdiene, cruzime generată pur şi simplu de Schadenfreude, de bucuria răutăcioasă

prilejuită de nenorocirea altuia.

SS­istul care bătea un Häftling pentru a­şi potoli furia, după 20, după 40

de minute obosea şi se calma. Cel care lovea pentru a pedepsi, când vedea ţâşnind sângele victimei considera că scopul a fost atins. Die Autseherin, gardiană, care bătea o deţinută din Schadenfreude, dm bucuria răutăcioasă la nenorocirea altuia, nu cunoştea nici o limită. Nu putea trece pe lângă o deţinută să no înjure, să n­o izbească, să n­o umilească, să nu­i pricinuiască a durere care să­i menţină elixirul vieţii: die Schadenfnude.