📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

istoviţi, sleiţi de orice vlagă – unii după câteva săptămâni, alţii după luni sau chiar” ani de zile – erau înghesuiţi, sub ameninţarea cravaşelor şi automatelor, în dubele crematoriului, la Birkenau­Auschwitz nu se comanda decât în limba germană. Cel ce nu executa imediat ordinul unui SS­ist plătea pe loc, cu viaţa, necunoaşterea, limbii fJüermensch­ilor.

De­a lungul întregului meu calvar de Häftling, o singură dată, timp de 15­20 de minute, am văzui şi am auzit un Dolmetscher, un translator.

S­a întâmplat la 91 iunie 1944, în prima zi a sosirii mele) a Birkenau­

Auschwitz. Dintre bărbaţii unui transport de aproximativ 3000 de deportaţi din Cluj, am scăpat să fim trimişi direct în camerele de gazare: 465. După ce am fost deposedaţi de toate obiectele, de tot ce ne putea aminti de trecut, am fost introduşi, îmbrăcaţi în haine „vărgate, în lagărul E, baraca nr. 5. Era goală. Am aşteptat câteva minute până s­a adus de undeva o masă, care a fost aşezată în raţa noastră. Pe masă: cleşti, ciocane, foarfece, cuţite.

A sosit şi un grup de SS­işti. În urma lor, la un pas distanţă un civil.

Cel mai mare în grad dintre SS­işti îşi puse mina stingă în şold, cir dreapta ridică cravaşa ameninţător şi răcnii

— Dolmetscher, tradu I

Dolmetscher­ul, translatorul, înalt, obez, o matahală 7de om, făcu un pas înainte.

Se comandă Stillştand! Drepţi! Şi, în această poziţie, am ascultat, încremeniţi de groază, discursul SS­istului, pe care translatorul îl traducea pe un ton la fel de aspru şi înspăimântător:

— Ştiţi voi unde vă aflaţi acum? Tună prima întrebare, după care urmă o tăcere de mormânt. Vă aflaţi într­un lagăr de exterminare! Veni răspunsul rostit cu trufie şi sadică. Satisfacţie. Ştiţi voi ce înseamnă aceasta? Tună a doua întrebare şi iar se lăsă aceeaşi tăcere de mormânt. Aceasta înseamnă că, începând de azi, voi nu mai aveţi nici un drept, ci numai îndatoriri. Nici hainele de pe voi nu sunt ale voastre. Sunt ale statului german! N­aveţi voie să

raportaţi nimic, nimănui, ci numai să vă supuneţi şi să executaţi. Şeful lagărului şi şefii de barăci au drept de viaţă şi de moarte asupra voastră.

Pe SS­ist îl cuprinse tuşea din pricina răcnetelor. 'Tăcu până se calmă, apoi continuă pe un ton mieros:

— Printre voi poate mai sunt unii care n­au predat toate obiectele de valoare. Cei ce le­aţi ascuns în talpa de ia pantofi aveţi pe masă scule. Scoateţi tot ce­aţi ascuns. Cei care aţi înghiţit aur sau diamante ori le­aţi introdus în alte părţi ale corpului, să declaraţi imediat. Vă previn că, peste un sfert de oră, veţi fi controlaţi cu ajutorul unui aparat cu raze speciale. Cei la care vom găsi obiecte de valoare vor fi spânzuraţi pe loc. Cine nu crede, să iasă afară şi să

privească în lagărul vecin. Aia cinci, care atârnă în bătaia vuitului, au fost spânzuraţi ieri pentru că n­au. Declarat, de la început, ce şi unde au ascuns.

Nimeni n­a avut curajul să verifice spusele SS­istului.

Câţiva, speriaţi, năpădiţi de ti sudoare rece, s­au apropiat cu paşi şovăitori de masă. Au luat un cleşte, un cupt, s­au retras, s­au descălţat şi şiau smuls tocurile de la pantofi ori şi­au desfăcut pingelele t unii şi­au spintecat cureaua.

Şi astfel, până şi cei care au rezistat, în timpul arestării şi al detenţiunii în ghetou, la zeci de ameninţări şi schingiuiri, care au reuşit să nu cedeze când au fost percheziţionaţi, când li s­au scotocit bagajul şi trupul şi sufletul, da, până şi ei, acolo, în baraca nr. 5, s­au despărţit de medalionul sau ue inelul de logodnă de care­i legau atâtea amintiri, atâtea vise.

Curajul îi părăsise pentru o singură clipă. Şi­au dat seama imediat că nar fi trebuit să cedeze nici de data aceasta, căci fără amintiri, fără vise nu se poate trăi. Dar era prea tir/iu.

Pasul era făcut şi nu se mai putea da înapoi.”

DORRGEMUSE înghesuiţi anul în altul pe Appellplatz, privim cu ochii scoşi din orbite spre aleea din faţă. Dintr­o clipă în alta trebuie să apară

HSftlirtg­ii cu butoaiele. Mâncarea se aducea în butoaie. În fiecare zi acelaşi fel de mâncare. Se numeşte DorrgemUse. Un ghiveci făcut din tot felul de legume

deshidratate. Niciodată nu s­a întâmplat să se aducă altă mâncare. Zilnic, la aceeaşi oră, sosesc butoaiele cu Dorrgemuse.

În Klndeiblock nr. 21 suntem peste o mie de deţinuţi.

Când nimerim o zi bună, primim cinci şi chiar şase butoaie de cite 80100 de litri. Altă dată numai trei, după capriciile KUche­Kapo '­ului.

Aşteptând butoaiele, discutăm despre mâncare.

— Ce zi e azi, fraţilor?

— Marţi.

— Ştiţi voi ce se gătea la noi marţea?

Şi care mai de care începe să descrie, cu lux de amănunte, cele mai apetisante meniuri.

— Ia mai tăceţi odată cu prostiile voastre, se înfurie câte unul. O coajă de cartof ar face mai mult decât toate meniurile voastre imaginare la un loc.

Cineva zăreşte primul butoi, sare în picioare şi strigă cât îl ţine gura i

— Incolonareaaaa! Vine mâncareaaaa!

Adunându­ne puterile, ne ridicăm şi, repetând întruna „încolonareaaa!

Vine mâncareaaa!”, alergăm spre capul coloanei. Cei vlăguiţi şi bolnavi se îndreaptă resemnaţi, de la început, spre coadă.

Gata, în stânga platoului s­a format coloana. In capul AppelipJafz­ului stau aliniate butoaiele. Alături, o targa cu veselă. Vreo 20 de cratiţe şi vreo 15

oale de câte 3­4­5 litri. Lângă primul butoi, cu un polonic în mână, un puşti de 15­16 şni. E fiul şefului barăcii. Înseamnă că Lungăul, Blockălteste peste baraca nr. 21, nu s­a trezit încă din beţia de astă­noapte.

Şeful bucătăriei.

Puştiul pune câteva polonice de Dörrgemüse într­o cratiţă sau într­o oală

şi strigă câţi să iasă din coloană. Stabileşte porţiile la voia întâmplării. Fără să

umple o cratiţă de 3 litri, strigă: