EINSATZGRUPPEN
Dea lungul aplicării „soluţiei finale” şi lozincii „depopulării Răsăritului”
pentru crearea „spaţiului vital” nazist sau săvârşit atâtea crime şi de asemenea proporţii încât orice încercare de inventariere şi gradare este imposibilă. Totuşi, se poate afirma că cele săvârşite de neîndurătoarele Einsatzgruppen, detaşamente de intervenţie, în iapt „detaşamente ale morţii”, nau putut fi întrecute, ferocitatea membrilor lor – recrutaţi din efectivele SSului şi SDului
– este pur şi simplu inimaginabilă. „Omenirea nu va uita curând povestea îngrozitoare a acestor sângeroşi asasini, cărora li se întorcea lor înşişi stomacul pe dos în faţa groaznicei privelişti care li se înfăţişa atunci când deschideau uşile maşinilor morţii la marginea gropii. Aceştia erăju oamenii care stăteau cu ţigara în gură pe marginea gropilor antitanc. Şi împuşcaţi cu nepăsare în ceafă, cu automatul, victimele dezbrăcate. Aceştia erau oamenii care, potrivit propriilor ^pr calcule, au asasinat circa 2000000 de bărbaţi, femei şi copii.
Aceştia erau oamenii SDului„ l, Einsatzgruppen, detaşamente de intervenţie, în fapt „detaşamente ale morţii„, au fost alcătuite din câte 10002000 de SSişti şi agenţi ai Gesfapoului şi ai SDului înainte de atacarea Uniunii Sovietice şi ataşate, fiecare, câte unui grup de armate pornite să cureţe de evrei şi slavi Răsăritul şi săl subjuge. Instrucţiunile de acţiune prevedeau ca, în primul rând. Să fie „lichidaţi” evreii şi comisarii politici. Ordinul de luptă
a fost dat ia 19 iunie 1941. La 27 iulie 1941, Keitel, pe baza instrucţiunilor primite de la Hitler, îi încredinţează iui Himmler menţinerea ordinii în teritoriile din Răsărit ocupate,
1 Din declaraţia făcută la Nürnberg de unui dintre consilierii Statelor Unite ale Americil.
Acordânduise depline puteri In alegerea metodelor, totodată, se recomandă să se aplice „nu proceduri de acuzaţii legale”, ci „măsuri de teroare, singurele eficiente”.
Sau constituit, în total, patru Einsatzgruppen; A, B, G şi D. Fiecare component al acestor grupe şi toţi la un loc sau mânjit de sânge din cap până
în picioare, au exterminat bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni dea valma, au lăsat dea lungul itinerarelor străbătute imense gropi de cadavre pe care, uneori, nici nau avut răbdare să ie acopere cu pământ.
Otto Ohlendorf, comandantul Einsatzgruppe „D”, descrie astfel modul de acţiune al subordonaţilor săi: „Unitatea aleasă în acest scop pătrundea întrun sat sau întrun oraş şi le ordona fruntaşilor evrei de acolo săi adune la un loc pe toţi conaţionalii lor, pentru a fi strămutaţi în altă parte. Evreilor li se cerea apoi săi înmâneze şefului unităţii toate obiectele de valoare şi, chiar înaintea execuţiei, săşi scoată hainele, până Ia lenjeria de corp, şi să le predea. Apoi, bărbaţii, femeile şi copiii erau duşi la locul execuţiei, care se afla, de regulă, în preajma unui şanţ antitanc adâncit. Erau împuşcaţi, stând în picioare sau în genunchi, iar cadavrele erau aruncate în şanţ.”, Pentru ca cititorul săşi poată
imagina o astfel de execuţie, redăm declaraţia făcută, sub prestare de jurământ, de inginerul german Hermann Friedrich Grabe, care, din septembrie 1941 şi până în ianuarie 1944, a fost director al sucursalei din Ucraina a unei firme din Reich, declaraţie citită în faţa Tribunalului de la Nürnberg de către Sir Hartley Shawcross, acuzatorul britanic principal: „Am pornit însoţit de Mönnikes 1 spre şantier. În apropierea acestuia am văzut un val mare de pământ de circa treizeci de metri lungime şi înalt cam de doi metri. În faţa valului de pământ parcaseră câteva camioane pline cu oameni, păziţi de reprezentanţi înarmaţi ai miliţiei locale, în subordin ea unui SSist. Oamenii coborau din maşini sub supravegherea strictă a miliţienilor care însoţeau camioanele la venire şi la plecare. Toţi cei care sau dat jos din camioane purtau însemnele galbene, obligatorii pentru evrei, cusute pe faţa şi pe spatele hainelor, aşa că puteau fi recunoscuţi ca evrei.
Mam îndreptat împreună cu Mönnikes direct spre groapă. Nu nea oprit nimeni. Am auzit câteva focuri de armă, trase unul după altul în spatele valului de pământ. Un SSist cu un bici în mână lea ordonat oamenilor aduşi cu cami1 Hubert Mönnikes din Hamburg er” maistru pe şantierul sucursalei.
Oanele să se dezbrace şi săşi rânduiască cu grijă hainele de pe ei, pe categorii: pantofi, obiecte de îmbrăcăminte, rufărie. Am văzut un morman de pantofi de circa opt sute până la o mie de perechi, stive mari de rufărie, de îmbrăcăminte.
Oamenii aceia sau dezbrăcat întro linişte desăvârşită, fără ţipete, fără
plânsete; sau adunat grupurigrupuri, pe familii, se sărutau şişi luau rămas bun. Aşteptau semnalul din pârlea unui alt SSist, aflat în apropierea gropii, şi el cu un bici în mână. In sfertul de oră pe care lam petrecut lângă groapă nam auzit nici vaiete, nici implorări. Mă tot uitam îa o familie compusă din vreo opt persoane, un bărbat şi o femeie, ambii cam de cincizeci de ani, cu trei copii mai mici, cam de un an, de opt şi de zece ani, şi două fete mai mari, de douăzecidouăzeci şi patru de ani. O femeie în vârstă, ca părul complet alb, luase în braţe copilul cel mai mic, îngâna un cântec şi1 mângâia uşor. Copilul chiuia
de încântare. Soţul şi soţia se uitau la ei cu lacrimi în ochi. Tatăl îl ţinea de mână pe băieţelul mai mare, de vreo zece anişori, îi vorbea în şoaptă. Băieţelul se lupta cu lacrimile. Atunci, tatăl a arătat cu degetul spre cer, 1a mângâiat pe băiat uşor pe creştet şi părea căi explică ceva.
În clipa aceea, SSistul de lângă groapă ia strigat ceva camaradului său.
Acesta a separat de îndată vreo douăzeci de persoane din grup şi lea ordonat să treacă în spatele valului de pământ. Familia de care am vorbit se afla printre ele. Îmi mai amintesc foarte bine că o tânără, cu părul negru, lung şi foarte suplă, a trecut foarte aproape de mine, a arătat cu mâna spre sine. Şi a şoptit:
„23 de ani”.
Am ocolit şi eu valul de pământ şi mam trezit în fata unei gropi imense.
In groapă – evrei, înghesuiţi unul întraitui. Prăbuşiţi peste cadavrele celor ucişi înainte, astfel că nu n se mai vedeau decât capetele. Groapa era deja pe trei slertun plină. După aprecierea mea, zăceau în ea vreo mie de persoane. Lam căutat din ochi pe ţintaş: tot un SSist; stătea jos, pe pământ, pe marginea gropii, cu picioarele atârnândui în groapă, cu un pistolmitralieră pe genunchi, şi fuma liniştit o ţigară.
Oamenii, dezbrăcaţi la piele, au coborât în groapă, pe treptele săpate în peretele de lut al acesteia şi, împiedicânduse de capetele şi trupurile celor care, zăceau acolo, sau aliniat în locul pe care li 1a indicat SSistul. Se uitau la cei morţi, îi mângâiau pe cei care mai erau încă în viaţa şi la şopteau câte un cuvânt. Atunci a răsunat o rafală ele impuş53b caturi. Mam uitat în groapă şi am văzut trupurile zvâcnind, capete înclinânduse spre leşurile din groapă. Din trupurile dezgolite a început să
ţâşnească sânge. Mă surprindea faptul că nimeni nu ma gonit de acolo, am văzut însă că în apropiere se opriseră şi doi poştaşi în uniformă şi priveau spectacolul care li se oferea.
Soseşte şi următorul grup. Oamenii coboară în groapă, se aliniază în rând cu victimele dinainte şi sunt la rândul lor împuşcaţi. Am revenit în spatele valului de pământ şi am văzut că tocmai sosise un nou transport. De data aceasta se aflau printre victime şi bolnavi, şi infirmi. O femeie bătrână, foarte slabă şi cu nişte picioare îngrozitor de subţiri era dezbrăcată de alţii, ei deja goipuşcă, în timp ce alte două persoane o sprijineau. Era probabil paralizată.
Oamenii aceia goi au târâto până în spatele valului de pământ. Mam îndepărtat, împreună cu Monnikes, şi am plecat cu maşina înapoi ia Dubno”.
Despre ritmul în care ucideau Einsatzgmppen, detaşamentele de intervenţie, în fapt „detaşamente ale morţii”, vorbesc propriile lor rapoarte trimise Cartierului General. Iată unul expediat de Ohlendorf: „Detaşamentele au continuat să cureţe regiunea de evrei şi de elementele comuniste. In perioada la care se referă acest raport, adică între 16 şi 30 septembrie 1941, în special oraşele Nikolaev şi Herson au fost curăţate de evrei, iar persoanele oficiale care au mai fost lăsate acolo au fost tratate' în mod corespunzător.
Numărul total: 35782”.
În loc de concluzie, reproducem fragmente din interogatoriul luat la Nürnberg lui Otto Ohlendorf de către acuzatorul american, John Harían Amen: Amen: „Câte detaşamente au existat?”
Ohlendorf: „Patru. Detaşamentele de intervenţie A, li, C şi D.
Detaşamentul D nu era subordonat vreuneia din Grupurile de armate, ci era repartizat nemijlocit Armatei 11.”
Amen: „Dv. aţi avut vreo întrevedere cu Himmler? *
Ohlendorf: „Da. Către sfârşitul verii 1941. Himmler a venit la Nikolaev. Ia adunat pe şefii şi pe membrii comandoului de luptă şi lca repetat ordinul ce fusese emis privind execuţiile în masă, menţionând expres că nici şefii şi nici membrii detaşamentelor care participă la execuţii nu vor ii traşi în vreun fel la răspundere pentru executarea respectivului ordin. Întreaga răspundere ar purtao el şi Führerul”.
' Amen j „Ştiţi câte persoane au fost asasinate de Detaşamentul de intervenţie D, deci sub conducerea dv. V
Oblendorf; „Din iulie 1941 şi până în iulie 1942, comandourile de luptă
(din componenţa Detaşamentului D – n.n.) au raportat lichidarea a circa 90000
de persoane.”
Amen: „Cifra include bărbaţi, femei şi copii?”
Oblendorf: „Da.”
ENDLOSUNG