EXPERIMENTE (I)
Unul clin principalii acuzatori la procesul de la Nürnberg, arătând atrocităţile săvârşite în lagărele de concentrare, a spus: „Germania se transformase întro temniţă. Vaietele victimelor ei au fost auzite în lumea întreagă şi au făcut să se cutremure întreaga omenire civilizată.”
Da! In lunga noapte fascistă, ce părea fără de sfârşit, vaietele străpungeau zidurile groase ale Bun/terelor în care Gesfapoul îşi schingiuia victimele, răbufneau 'in vagoanele ferecate ce goneau cu deportaţi spre lagăreJe de concentrare, năvăleau din camerele de gazare în clipa în care, prin orificiile duşurilor, în loc de apă, peste victime lunecau, lent, cristalele Zyldon B, izbucneau din dübele care intrau în curtea crematoriilor.
Erau vaietele deznădăjduite ale milioanelor de oameni nevinovaţi, deportaţi şi închişi în lagărele de concentrare. Strigătele, plânsetele, blestemele, suspinele şi urletele lor se amestecau, toate, întrun singur şi neîntrerupt vuiet al durerii şi disperării, al revoltei şi neputinţei. Şi totuşi, în acest unic şi neîntrerupt vuiet al durerii şi disperării, al revoltei şi neputinţei, sau auzit, dea lungul întregii nopţi fasciste, nişte ţipete distincte, sfâşieloare, de o intensitate gregară.
La Dachau ţipau, urlau cu o intensitate gregară deţinuţii scufundaţi întro cadă de lemn plină cu apă, în care pluteau sloiuri de gheaţă, şi în care erau ţinuţi până îngheţau, mai precis, până inima lor înceta să mai bată.
La Buchenwald ţipau, urlau cu o intensitate gregară Häftlingn din baraca nr. 46 – legaţi cu lanţuri de scaunele lor – în momentul în care cutiile fixate cu cauciucuri, >e pulpele lor, între coapse, erau deschise de către un Kapo şi miile de păduchi infectaţi cu tifos exantematic le năpădeau trupurile.
„ I a – Auschwitz ţipau, urlau cu o intensitate gregară deţinut >e cărora, după injecţia de sterilizare, 'i se scoteau ovareie fără anestezie, bărbaţii supuşi
iradierii pentru a fi castraţi, perechile de gemeni forţctţi cu brutalitate să se împerecheze.
La Ravensbruck ţipau, urlau cu o intensitate gregară deţinutele cărora li se extrăgeau fragmente de oase în scopul transplan lärii t erau aduse direct de la lucru, erau legate strâns de masa de operaţie şi intervenţia chirurgicală
începea fără să li se scoată măcar saboţii.
La Dachau, la Buchenwald, la Auschwitz, la Ravensbruck., medicii SSişti făceau Experimente an lebendigen Menschen, experienţe pe oameni vii, iar victimele ţipau, urlau cu o intensitate gregară.
Se experimenta rezistenţa organismului uman la joasă presiune, la frig, la otrăvuri, la gloanţe trase din diferite unghiuri, în diferite puncte ale corpului.
Se făceau experienţe cu tifos exantematic, cu hormoni sexuali, cu friguri palustre, cu febră tifoidă, cu holeră, cu tuberculoză, cu difterie.
Se experimentau sterilizarea femeilor, castrarea bărbaţilor, înmulţirea gemenilor.
Se practicau transplantarea oaselor, infectarea rănilor deschise cu bacili de cangrenă gazoasă şi tétanos, provocarea de arsuri cu fosfor.
Începutul experienţelor an lebendigen Menschen a fost timid. Doctorul Rascher, unul din iniţiatori, adresânduse, la 15 mai 1941, Re/chsfii/irerul SS
Himmler şi explicând „lipsa de material uman” întrucât „aceste experienţe sunt foarte primejdioase şi nimeni nu li se supune de bunăvoie”, nu îndrăzneşte să
ceară decât 23 oameni. „Aceste experienţe, în cursul cărora persoanele. ar putea, bineînţeles, să moară – preciza, în continuare, Rascher – urmează să fie efectuate cu colaborarea mea”. În numai 7 zile soseşte aprobarea lui Himmler:
„. Deţinuţii vor fi puşi la dispoziţia dvs. cu plăcere.”
Asta a fost la început. Ulterior, Himmler nu aproba decât genul de experienţe, iar deţinuţii erau puşi la dispoziţia medicilor cu zecile, cu sutele, cu miile, de comandanţii iagărelor.
Die Experimente an lebendigen Menschen, experienţele pe oameni vii, deveniseră atât de banale în fiecare lagăr, încât nu numai medicii SSişti autorizaţi, ci fiecare Sturmann 1 şi Rottenführer care se plictisea iniţia pe cont propriu câte o experienţa, care era urmărită pe Häftling] de diferite vârste şi naţionalităţi. Cât rezistă un om întrun picior sau spânzurat deo mână până
să leşine? Câţi kilometri poate alerga cu
Soldat fruntuaş în SS.
Un bolovan de 30 sau de 40 kg în braţe până se prăbuşeşte? La câte lovituri de cravaşa ori de bocanc rezistă?
Râsetele SSiştilor care desfăşurau aceste experienţe în grup, întro mare veselie, prin observaţie directă, făcând concomitent şi pariuri, erau tulburate de ţipetele, de urletele gregare ale celor din barăcile izolate şi încercuite cu sârmă
ghimpată, a căror carne era arsă până la os de fosforul lichid, ale căror trupuri erau năpădite de păduchii infectaţi cu tifos exantematic sau cărora li se extirpau diferite organe.
Ţipetele şi urletele gregare ale victimelor făceau să încremenească întreg lagărul. Şi această încremenire speria sau, în orice caz, deranja pe medicii SSişti) ea se putea transforma întrun „gest colectiv necontrolat”. Nu întâmplător, doctorul Rascher îi scrie „mult stimatului său Reichsiiihrer” şii cere săi permită continuarea experienţelor de la Dachau, de congelare a oamenilor vii, la Auschwitz. Medicul SSist argumentează cu nostalgie că „dintre toate centrele de experienţe asemănătoare, Auschwirzul este mai convenabil decât Dacnauul în toate privinţele.” In primul rând, pentru că acolo, adică la Auschwitz, este mai frig, iar datorită dimensiunilor sale, ţipetele muribunzilor pot fi mult atenuate, dacă nu chiar absorbite de spaţiile incomparabil mai mari, căci, recunoaşte Rascher, „. Persoanele pe care se fac experienţele briillen, urlă
când îngheaţă”.
EXPERIMENTE (2)
Medici şi profesori universitari ai celui deal IIIlea Reich efectuau Experimente an lebendigen Menschen, experienţe pe oameni vii fără să le tremure nici mâna, nici conştiinţa. Ei sau complăcut în a considera că
deţinuţii lin KZun nu sunt oameni, ci suboameni, un fel de animate, nişte fiinţe lipsite de orice valoare.
Doctorul Kurt Heisşmeyer a declarat la proces: „Era limpede pentru mine că utilizarea pe oameni a culturii de bacili pe rare o aveam la dispoziţie nu ar fi putut fi justificată din cauza unor consecinţe probabile. Am fost de părere că, în lagărul de concentrare, pot justifica o asemenea activitate, deoarece, potrivit atitudinii mele de atunci, naţionalsocialistă, şi eu vedeam în deţinuţii lagărului de concentrare oameni de categoria a doua. Ştiam că deţinuţii şi copiii din lagărul de concentrare erau la cheremul SSului, dm care cauză nu trebuia săi întreb înainte dacă sunt sau nu dispuşi sămi servească pentru aceste teste medicale. În cazul unui rezultat negativ al experienţelor, nu aş fi avut de suportat vreo consecinţă penală. In afară de aceasta, experienţele au fost făcute întrun lagăr de concentrare, deoarece asemenea experimente, pentru care au fost folosiţi oameni oarecum în locul animalelor, nu erau destinate publicităţii”.
În cursul unui alt interogatoriu, Heissmeyer a mai adăugat: „Ca medic ştiam, fireşte, că, de fapt, nu aveam voie să fac asta şi cu greu miar fi fost posibil so fac în altă parte, în afara unui lagăr de concentrare. Aşa cum procedam, se crea, implicit, o primejdie pentru viaţa acestor persoane.
Miam efectuat testele întrun lagăr de concentrare, pentru a evita să
devină cunoscute asemenea urmări eventuale. Pe atunci, punctul meu de vedere era că deţinuţii din lagărul de concentrare nu aveau valoare ca oameni”.
Călăuziţi de astfel de concepţii, medici şi profesori universitari nazişti chinuiau şi asasinau deţinuţii cu sânge rece, cu brutalitate, cu o cruzime incredibilă.
Doctorului Heissmayer, (. Preocupat” de combaterea tuberculozei, i sa trimis de la Birkenau, la 27 noiembrie 1944, un lot de 20 de copii între 5 şi 12
ani. Copiii au sosit în KZ Neuengamme complet sănătoşi. Erau copii frumoşi, normali, deştepţi, aveau să declare martorii la proces. Au început imediat
experienţele, Copiilor li sau făcut mici incizii sub braţ şi pe piept, prin care leau fost introduşi bacili de tuberculoză, înainte de sfârşituj războiului, pentru a înlătura urmele experienţelor, toţi cei 20 de copii au fost spânzuraţi.
Profesorul SSist Karl Gebhardţ 1 a condus experienţe vizând vindecarea arsurilor prin gaze, arsuri cp apar după rănirea cu arme de foc. Pentru a se crea „condiţii existente pe front”, asupra Hăltlingilox selecţionaţi drept cobai se trăgea cu arme de foc din cele mai diverse unghiuri. În cele mai diferite părţi ale corpului. Echipa profesorului Gebhardţ se ocupa şi de vindecarea fracturilor care erau provocate artificial. Deţinute absolut sănătoase erau introduse în cabinet şi aşezate pe masa de operaţie. Cu un ciocan li se spărgeau gambele ori li se rupeau braţele. Erau preferate fete foarte tinere, liceene ori stridente ' A fost condamnat la moarte la 20 august 194? În „Procesul medicilor”, desfăşurat la Tribunalul militar american din Nurnberg, şi executat.