Instalau camere de gazare numai în lagărele mari, în care spaţiul permitea mascarea lor. Asasinarea prin schingiuiri se făcea în Bunkere izolate, deseori construite sub pământ. Lichidarea prin împuşcare era acoperită de o muzică
stridentă careţi spărgea timpanele.
O singură metodă se practica în văzul întregului lagăr, în cadrul unui ritual lugubru t exterminarea durch Erhăngungen, prin spânzurare.
În lagărele din Bavaria, aparţinând de centrul Dachau, plecam, iarna, la locurile de muncă pe întuneric şi tot pe întuneric ne întorceam. Leşinaţi de foame, cu trupurile vlăguite de orice putere, răzbite de ger, târşindune cu greu saboţi! Prin zăpezi, ajungeam mai mult morţi decât vii în lagăr.
În faţa porţii, ne aruncam privirile spre barăci, ca spre unica noastră
salvare. Erau săpate în pământ) numai acoperişurile lor, ca nişte morminte proaspăt acoperite de zăpadă, ieşeau afară.
Uneori însă, privirile ni se izbeau de un stâlp înalt, ridicat în mijlocul Appeifplarzului. Rândurile noastre începeau să se clatine. Unii se prăbuşeau.
Stâlpul ridicat în lipsa noastră însemna că înainte de a intra în baracă şi a ne primi mizera porţie de mâncare va trebui să asistăm, ore în şir, la un spectacol lugubru: lichidarea unui Häftling, în bătaia reflectoarelor, durch Erhăngungcn, prin spânzurare.
Motivele erau foarte diverse. În regulamentul pentru deţinuţii lagărului Dachau, elaborat de primul său comandant SSOberfuhrerul Eicke, se prevedea: „Cel care în lagăr, pe şantier, în barăci, în bucătării, ateliere, W. C.uri. Umblă încolo şi încoace, adună, primeşte, transmite, relatează altora, trece fraudulos în afara lagărului, pe căi secrete sau în alt mod, ştiri false sau adevărate. Cu privire la atrocităţile din lagărul de concentrare sau la instalaţiile sale, le dă în scris sau verbal unor deţinuţi eliberaţi sau transferaţi, le transmite ascunse în haine sau în alte obiecte, le aruncă cu ajutorul unor pietre etc. Peste zidul lagărului sau întocmeşte rapoarte cifrate; de asemenea,
cel care. Se caţără pe barăci, acoperişuri sau arbori, face semnale luminoase sau altele, ori caută să intre în legătură cu exteriorul sau incită pe altul ta evadare sau la comiterea „unui delict, îl îndeamnă la aceasta sau îl sprijină
wird gehängt, va fi spânzurat.”
Cel mai adesea însă, motivul invocat era mult mai simplu: lipsă de Respect faţă de un Rottenführer 1 sau Scharführer. Scopul: să fie stârpit până
şi gândul înfruntării unui SSist.
Stâlpul se ridica de fiecare dată când aVea loc o tentativă de evadare. În clipa în care se dădea alarma şi un detaşament de SSişti, însoţit de câinilup, începea goana de urmărire, un grup de Häftlingi, sub comanda unui Kapo, înălţa stâlpul. Pe el se fixau atâtea cârlige câţi deţinuţi lipseau la apel.' Şi spânzurătoarea nu se demonta până nu erau prinşi toţi.
Spânzurarea se făcea succesiv. Primul spânzurat era lăsat să atârne în ploaie şi vânt până se completau toate cârligele.
Häftlingii prinşi erau readuşi în lagăr, hăituiţi de câinilup şi loviţi, la fiecare pas, cu cravaşele de SSişti carei escortau. De gâtul victimelor atârnau tăblii uriaşe pe care scria cu litere deo şchioapă: „Toate păsările se întorc la cuibul lor”.
SSiştii savurau în mod deosebit lichidarea durch Erhăngungen, prin spânzurare. Poate tocmai pentru că se petrecea mai rar. Exterminările prin gazare şi împuşcare, care aveau loc zilnic, îi plictiseau. Unii, neavând răbdare să aştepte ordonarea unei spânzurări oficiale, treceau Sa acţiune pe cont propriu, pentru propria lor plăcere. Închideau câte un Häftling întro încăpere şi1 forţau să se spânzure, în timp ce ei ÎJ urmăreau prin geam ori prin crăpătura uşii.
Wilhelm Schubert, şef de bloc în lagărul de concentrare de la Sachsenhaasen, a declarat la procesul care a avut loc în 1947, la Berlin: „. Am ordonat unui deţinut sich autzuhängen, să se spânzure. Iam dat o funie, un ciocan şi un cui, lam închis întro încăpere mică şi iam spus că, dacă nu se va spânzura, îl voi supune unor torturi groaznice”
Procurorul: Sa spânzurat?
Schubert: In următoarea jumătate de oră er liat sich erhängt, sa spânzurat.
* Caporal In SS.
ERMORDEN
Miile de lagăre* de concentrare ce împânzeau Reichul nazist şi ţările pe care le cotropise erau de diverse dimensiuni şi categorii, K se fixaseră felurite destinaţii. Toate funcţionau, insă, sub aceeaşi egidă: ermorden, a ucide.
Se ucidea peste tot. In lagărul cel mai mic, pierdut prin pădurile Bavariei
– Kaufering nr. 9, la fel ca în cel mai mare – Birkenau.
SSiştii ucideau din sadism, din răzbunare, din convingere, din plăcere, din plictiseală. Ucideau meticulos, calculat, perseverent, dar şi neglijent, isteric, haotic.
Ermorden, a ucide, era verbul care subsuma profesia lor de credinţă, vocaţia, menirea lor.
În lagărele de concentrare, deţinuţii au fost ucişi cu zecile, cu sutele, cu miile. Prin Vergasung, prin gazare.
— Prin Genickschuss, prin împuşcare în ceafă; prin Injection, prin injecţii cu fenol j prin Erhăngungen, prin spânzurare. Dar aceste asasinate în masă nui satisfăceau pe toţi SSiştii din Totenkapfeinheiten, din unităţile capdemort. Mulţi dintre ei se agitau, erau nerăbdători, nervoşi. Se linişteau doar când ucideau cu mâna lor sau când puteau urmări nemijlocit cum se zbate victima In chinurile morţii. De aceea inventau mereu noi modalităţi de a ucide pe care le aplicau ei înşişi ori ordonau să fie executate în faţa lor. Pentru ilustrare ne vom opri asupra unui singur exemplu: SSHauptscharíührer Sommer, şef de Bunker la Buchenwald. Potrivit relatărilor foştilor îngrijitori ai Bunkerului reluate în cartea sa de Eugen Kogon, cea mai „simplă” metodă de ucidere, dintre cele alese de Sommer, era de ai pune victimei o frânghie în jurul gâtului, spânzurândo apoi cu mâna lui de corpul de încălzit sau de cerceveaua ferestruicii. Dar mulţi deţinuţi au fost omorâţi de Sommer fiind loviţi pur şi simplu cu un fier de profil triunghiular. Se cunoaşte şi un caz în care el a fixat pe tâmpleie victimei câte o clemă de fier, înşurubândule apoi până ce ţeasta presată a fost zdrobită. Întro zi, Sommer. A apărut în celulă cu o cană de tinichea, a omorâl cu ea doi deţinuţi, apoi a smuls o bucată de fier din corpul de încălzit, cu care ia omorât şi pe ceilalţi. Din cel puţin 100 de evrei aduşi în Bunker în 19401941, niciunul nu 1a părăsit viu.
Odată, Sommer a atârnat în celulele lor şapte tineri deţinuţi polonezi, legândui cu lanţuri de priciuri. Drept mâncarenu li sau dat decât castraveţi în saramură, iar de băut – apă sărată, până ce sau prăpădit cu toţii, îngrijitorul Gritz mai relatează: „întro dimineaţă, sub o chiuvetă din spălător se afla o ladă acoperită cu un cearşaf alb. Când lam ridicat, am văzut cadavrul unui bărbat cu braţele şi picioarele tăiate de pe trunchi. Odată am fost pus să
sortez în podul Bunkerului îmbrăcămintea celor ucişi. Erau piese de îmbrăcăminte de la mulţi deţinuţi”.
Anumite schingiuiri la care se deda Sommer nu erau altceva decât manifestări ale sadismului său. Se delecta sugrumând cu mâna sa deţinuţii, li făcea o plăcere deosebită săi mine pe toţi deţinuţii Bun/cerului în coridorul lat cam de 1,20 m, săi pună să facă genoflexiuni şi sărituri până ce cădeau jos epuizaţi şi apoi să calce peste ei cu tocurile cizmelor până ce le ţâşnea sângele pe nas şi urechi şi măcar câţiva dintre ei mureau. Odată a înghesuit întro celulă cincisprezece deţinuţi şi lea dat doar o oală de noapte de copil, nepermiţând să fie deşertată timp de zece zile. Podeaua celulei înota în fecale; şi atunci, Sommer ia ucis pe toţi cincisprezece.
În încăperea pe care o avea la dispoziţie, Sommer ţinea un cap de mort luminat pe dinăuntru. Seara îşi aducea uneori câte o victimă din celule şi o
„lichida” cu seninătate chiar acolo, în camera lui. Apoi aşeza cadavrul sub patul
pe care moţăia satisfăcut. Dimineaţa, cioclii erau chemaţi la „poartă”, pentru a lua în primire cadavrul şi a1 duce la crematoriu.
În lagărele de concentrare, SSiştii au ucis mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de Hăitlingi. Dar dimensiunile creseânde ale asasinatelor nu iau satisfăcut. Blazaţi, plictisi ţi de asasinarea individuală şi în masă a milioanelor de oameni nevinovaţi, iei ar fi vrut să ucidă viaţa însăşi, să no lase să se mai nască. Şi au început să ucidă” fără excepţie, toate deţinutele gravide. În unele lagăre, în care era nevoie acută de braţe de muncă, sau admis avorturile, dar fetuşii au fost arşi în cazanele caloriferelor. În lagărele mai mici, în care nu se puteau practica avorturile, noiinăscuţi erau sugrumaţi, striviţi ori înecaţi în prezenţa mamelor.
La Ravensbriick – cel mai mare lagăr de concentrare pentru femei – SSiştii au găsit, în sfârşit, metoda care să le dea senzaţia că sunt în stare să
oprească viaţa, so ucidă.
Deportatelor care trebuiau să nască li se legau strâns picioaCda 110
coala 7 rele, ' apoi erau aruncate în colţul barăcii şi lăsate să moară în chinuri groaznice.