📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Suflare sau zdrobindu­le ţeasta cu automatul fără să tresară.

Nici când au fost împroşcaţi pe cizmele lor butucănoase, impecabil lustruite, cu stropi de sânge şi infime zdrenţe de creier n­au tresărit.

La Birkenau­Auschwitz, la Kauiering şi Landsberg, în toate lagărele prin care am fost purtat, de jur­împrejur, ia aceleaşi distanţe, se înălţau gherete tip, pe platforma cărora stăteau zi şi noapte, cu cravaşa în mână, automatul la piept, degetul pe trăgaci – SS­iştii.

Aşteptam cu înfrigurare nopţile să închid ochii, să adorm, să nu­i mai văd. Zadarnic. Noaptea, în somn, evadam din lagăr şi o luam la fugă, bezmetic, străbătând kilometri cu viteza gândului. Dar pe toate drumurile Europei, pe toate cărările şi pe potecile din munţi, la toate răspântiile vieţii se înălţau, la distanţe egale una de alta, gherete tip pe platforma cărora stăteau trupuri lipsite de sânge şi fibre nervoase, incapabile să vibreze, sprijinite pe două

picioare totdeauna egal distanţate – suporturi pentru cravaşe, automate şi căşti cu cap­de­mort pe ele. Erau SS­iştii. Apăsau pe trăgaci şi­ţi zdrobeau inima dacă încercai să evadezi chiar şi în somn.

SS (2)

Celui care nu i­a văzut cu câtă voluptate apăsau pe trăgaci de pe platformele gheretelor ce împrejmuiau lagărele A, B, C, D, E, F, de la Birkenau, orice portret individual ori global despre SS­işti i s­ar părea exagerat. Cine nu i­

a văzut cum le sticleau ochii, cum rânjeau când ţâşnea sângele din trupurile celor schingiuiţi, când pocneau oasele celor torturaţi, când se zvârcoleau în ţărână cei împuşcaţi, cine nu le­a auzit bancurile porcoase în timp ce însoţeau trenuri pline cu llăitling­] în care, după 3­4 zile, cadavrele erau mult mai numeroase decât cei în viaţă şi nu i­a văzut nici cu câtă indiferenţă, cu plictiseală chiar, împingeau zeci de mii de oameni – femei şi bărbaţi, bătrâni şi copii – în camerele de gazare, ar putea aprecia drept pătimaşă descrierea unor SS­işti de către un fost llăitling.

Totuşi, tinerii de azi şi de mâine trebuie să ştie cine au fost SS­iştii din unităţile Totenkonf, cap­de­mort. Zbirii lagărelor de concentrare. Prezentarea pe care le­au făcut­o şi le­o fac rudele şi prietenii nu poate fi acceptată, Ludwig Ramdohr, om al Qesfapo­ului, şeful secţiei politice în comandatura lagărului de femei Ravensbruck, a fost spaima şi teroarea deţinutelor. Toate interogatoriile le lua personal şi toate erau cumplite. Deţinutele care nu­i ofereau informaţiile dorite erau ucise în bătăi. Cele care supravieţuiau părăseau Bunker­ul pe jumătate nebune din pricina torturilor.

Când în 1947, la Hamburg, Ludwig Ramdohr a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare, multe dintre rude şi mulţi prieteni s­au adresat tribunalului arătând că „. Bunul Ludwig n­a fost niciodată în stare să facă rău vreunui animal.”, că era un om „. Care găsea desfătare în natură. Un protector al celor săraci şi oprimaţi. Când se plimba la tară făcea câteodată mici sărituri nostime pentru a se feri să strivească cu piciorul un şarpe sau o şopârlă.”, iar atunci când a îngropat canarul soacrei sale „. A pus delicata păsărică într­o cutiuţă, a acoperit­o cu un trandafir şi a îngropat­o lângă un tufiş de trandafiri.”

Desigur, rudele şi prietenii lui Ramdohr n­au fost la Ravensbriic/c şi nau văzut cum „bunul lor Ludwig”, cu aceleaşi mâini cu care cândva, acasă, a mângâiat canari şi trandafiri, înşfăca de păr deţinutele şi le izbea cu capetele de pereţi, le zdrobea buzele şi dinţii cu tocul pistolului, le smulgea unghiile, le călca în picioare până îşi dădeau duhul.

Şi totuşi, tinerii de azi şi de mâine trebuie să ştie care a fost adevăratul chip al SS­iştilor din unitâţăile Totenkopt, capde­mort. Pentru a fi mai convingător, îi las pe SS­işti să şi­1 zugrăvească ei înşişi.

Joseph Kxamer, fost comandant de lagăr la Birkenau, Naizweiler­Struthof şi Bergen­Belsen: „Mă numesc Joseph Kramer, SS Hauptsturmtuhrer, 39 de ani. La începutul lui august 1943 am primit cei 80 de deţinuţi; într­o anumită

seară, am condus la camera de gazare, pe la orele nouă, 15 temei într­o camionetă. Le­am spus că se duceau la camera de dezinfectare. Ajutat de câţiva SS­işti, le­am dezbrăcat de tot şi, când au fost complet goale, le­am împins în camera de gazare.

Când am închis uşa, au început să urle. După ce am închis uşa, am pus o cantitate din acea sare într­o pâlnie plasată sub fereastra de observare prin care urmăream ce se întâmpla înăuntrul camerei. Femeile au continuat să

respire jumătate de minut şi au căzut pe podea; când am deschis uşa. După ce

am pus în funcţiune ventilaţia, zăceau pe jos fără viaţă şi pline de excremente (.)

N­am simţit nici un fel de emoţie făcând aceste lucruri, deoarece primisem ordinul de a­i executa pe aceşti 80 de deţinuţi în felul pe care vi l­am expus, oricum, aşa am fost crescut”.

Blockfuhrcr­uWilhelm Schubert: „Am împuşcat cu propria mea mână

636 de prizonieri de război ruşi. În august 1941 am executat personal 2

deţinuţi, şi anume i­am închis într­un spălător, am lăsat bazinul să se umple cu apă şi apoi i­am înecat câte unul”.

Gustav Sorge, ajuns datorită cruzimii lui din Blockfuhrer Lggertuhter: „El (deţinutul – n.n.) a fost îngropat până la gât. S­a săpat o groapă şi el trebuia să

stea scufundat până la gât. Apoi, groapa a fost umplută. Ceilalţi deţinuţi erau siliţi să­şi facă nevoile pe capul lui”.

SS­Standarlenfuhiei­u [Franz Ziereis, comandantul lagărului Mauthausen. – „Un transport de 2500 de deţinuţi a sosit de la Auschwitz la Mauthausen şi, potrivit unui ordin de la Berlin, deţinuţii au fost adunaţi pe platforma unde se făcea de obicei apelul şi, în toiul iernii, au fost stropiţi cu apă rece.

I­am trimis la Gusen, cale de cinci kilometri, îmbrăcaţi numai în indispensabili. Asemenea cazuri s­au repetat de nenumărate ori. Nu ştiu unde se află SS­Oherschatttihret­ul Ientsch, care la Gusen l a asasinat 700 de deţinuţi lăsându­i să stea pe un ger de ­12 grade în pielea goală şi stropindu­i cu apă rece ca gheaţa timp de o oră sau chiar mai multe ore în şir. Doctorul Richter, care a operat fără nici un motiv câteva sule de deţinuţi şi le­a scos parţial creierul sau le­a lăcut operaţii la stomac, rinichi ori ficat, a fost trimis de mine în lagărul de internare Gunskirchen, cu ordinul de a lua sub îngrijirea sa deţinuţii aflaţi acolo”.

Johan Krutis a fost la Mauthausen servitorul lui Schulz şi secretar la Serviciul politic. Sarcina lui era să completeze registrul de decese. Iată cum îşi descrie el şeful „Omul cu cea mai mare putere la Mauthausen era, după Ziereis, Schulz.

Odată l­am auzit spunându­i unui Kapo i „Nu este deloc nevoie ca aceşti deţinuţi să se întoarcă”. Acea frază însemna o condamnare la moarte.

Schulz trăia ca un mic rege, Eu trebuia să­i curăţ unghiile de la picioare şi de la mâini.

Programul de lucru la baraca Serviciului politic îneepea la 6 dimineaţa şi ţinea până la amiază; după o oră reîncepea şi dura până la 6 d.a. Schulz îi interoga pe deportaţi. După interogatoriu trebuia să curăţ podeaua de sângele celor torturaţi şi să aerisesc birourile”.

Iată cum îl descrie pe SS­Ilauptslurmâuhrei Georg Bachmayer, fost cizmar, ajuns primul comandant al detaşamentului de pază de la Mauthausen, servitorul său Karl Olivia: „Bachmayer căuta să pară om de lume. Era nebun după femei, îşi dădea aere de mare domn.

A intrat de tânăr în SS, devenind căpitan, comandant al detaşamentului de pază a deţinuţilor la Mauthausen.

Părea să nu cunoască legile morale. Se comporta ca un delincvent perfect. Era crud şi brutal. Dar eu am avut ocazia să­1 văd după ce i s­a făcut o operaţie, când s­a rănit uşor la un călcâi în timpul unei partide de vânătoare: delira sub efectul narcozei şi încerca să se justifice. Repeta întruna: am făcut totul din ordin. După aceea a plâns şi a cerut să vină copiii.

Da, tocmai Bachmayer care a ucis cu sânge rece mii de persoane.

Bachmayer venea adesea acasă ca să­şi schimbe uniforma pătată de sânge. Eu o duceam pe cea murdară la spălătorie. Îşi iubea nebuneşte soţia, copiii, dar era şi mai nebun după felele de la bordel. Îşi petrecea în bordel tot timpul pe care i­l lăsa liber munca lui de zbir. Uniformele lui impecabile de pe care era curăţată orice urmă de sânge, îi slujeau ca să zăpăcească

prostituatele.

Cu puţin înainte de prăbuşire şi­a dus familia în apropiere de Schwertburg, unde aceasta a locuit împreună cu lamilia căpitanului Zoilor.

Cu două zile înainte de eliberare, Bachmayer a părăsit lagărul, şi­a ucis copiii, soţia şi s­a sinucis”.

SS­Seharfuhrer­a] Josef Niedermayer, care la 18 ani a intrat voluntar în SS, iar la 22 de ani a devenit şeful BunIter­ului de la Mauthausen, a declarat în faţa tribunalului: „I­am bătut pe deţinuţi cu o bâta, cu mâinile şi cu pumnii în celulele Bunker­ului”, a descris amănunţit participarea lui la gazarea Häftling­

şi i­a zugrăvit pe principalii zbin ai lagărului, apoi a spus: „Toate cele arătate nu le­am deciarat pentru a­i învinui pe alţii sau pentru a micşora răspunderea ce­mi revine mie. În realitate, toţi omorau de fiecare dată când se ivea prilejul”.

STERBEN