📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Este semnificativă, în acest sens, următoarea secvenţă din procesulverbal al dezbaterilor în procesul lagărului de concentrare Saschsenhausen, ce a avut loc în 1947:

Procurorul: Este adevărat ca condiţiile din carceră erau atât de inumane încât deţinuţii se sinucicleau, deoarece nu puteau suporta pedepsele?

Eccarius: Da, 20 sau 25 de oameni s­au sinucis în carceră.

Da, în lagăr, de cele mai multe ori, era imposibil „să distingi asasinatul de sinucidere. Când, dimineaţa, un HaitUng era găsit mort, era greu să

stabileşti cine i­a înfundat gura cu zdrenţe; el sau vecinul pentru a­i fura porţia de pâine pe care o ţinea ascunsă sub cămaşă. Când un altul îşi frângea gâtul, căzând de pe schelă, era imposibil să determini dacă şi­a dat drumul din proprie voinţă ori şi­a pierdut echilibrul izbit cu bâta de Kapo. Când al treilea cădea secerat de glonţul SS­istului de pază, nimeni nu ştia ce­a căutat HăftUng­ul în zona interzisă; a dorit să­şi pună capăt zilelor ori un Kommandotühiei i­a aruncat die Mütze, şapca, dincolo de perimetrul admis şi, apoi, i­*a ordonat să alerge după ea?

În lagăr erau cu certitudine Selbstmörder, sinucigaşi, cei care, nemaiputând suporta viaţa, „intrau în sârmă”, adică atingeau gardul de sârmă

ghimpată prin care, toţi ştiam, trecea curent de înalită tensiune, curent aducător de moarte.

SELEKTION

O mie cincizeci şi doi de Hăitling­i, tineri între 14 şi 20 de ani, stăm aliniaţi în rânduri de câte cinci, pe platoul din faţa barăcii numărul 21 din

lagărul E. Stăm dezbrăcaţi în pielea goală, în poziţie de drepţi. In faţa noastră, căpitanul doctor SS Mengele şi suita sa. Începe die Selektion, seleoţio, narea pentru crematoriu.

Din noi au dispărut amintiri, gânduri, dorinţe. Din noi a dispărut tot ce­i viaţă.

N­a mai rămas decât frica de moarte.

Sin* cel mai slab şi cel mai mic de statură din rând. Tremur nu numai pentru mine, ci şi pentru ceilalţi patru. Dacă rândul nostru va fi selecţionat, ei vor pieri din cauza mea.

Dacă luau un altul, mai în puteri, ar fi fost în afara primejdiei. Eu n­am vrut să stau cu ei. Am şi pornit spre cei ia fel de slăbuţi ca mine. Dar ei nu mau lăsat. M­au prins de mână şi m­au adus înapoi în rândul lor. In faţa mea s­a aşezat cel mai lat în piept. El este paravanul trupului meu numai oase şi piele.

Mengele aruncă o privire foarte superficială asupra noastră. De regulă, dacă

primul din rând e voinic înalt, scapă tot rândul. Un singur lucru mă îngrozeşte.

Sunt prea mic de statură. Asta se observă uşor.

S­a comandat stillstand I, drepţi! Orice mişcare se pedepseşte cu moartea. Eu n­am ce pierde. Trupul îmi esle încremenit, dar cu degetele de la picioare încerc să adun „sub tălpi nisip. Să mă înalţ. Cât de puţin. Dar trebuie să mă înalţ. Altfel sunt pierdut. Şi­i voi trage după mine, în moarte, şi pe ceilalţi patru. Ultimii mei prieteni.

Mengele s­a răzgândit. Nu va mai trece prin faţa frontului. S­a oprit în mijlocul platoului şi a ordonat să defilăm prin faţa lui, în pielea goală, prin.

Flanc câte unul.

În dreapta şi stânga lui Mengele, SS­iştii au făcut un cordon. Cinci sunt în afara cordonului. Urmăresc arătătorul de la mâna dreaptă a lui Mengele. O

mică tresărire a degetului înseamnă că cel care trece în clipa aceea prin faţa lui este selecţionat. Cei cinci SS­işti sar spre el, îl înşfacă şi­1 aruncă în spatele cordonului. Soarta îi este pecetluită.

Şansele mele s­au spulberat. Nu mai există! Sunt hotărât totuşi să nu mă

dau bătut. Voi păşi pe vârfuri. Îmi voi aduna ultimii stropi de energie şi voi pluti prin faţa lui ca un balerin. Totul e să mă ridic. Cât de puţin, dar să mă ridic.

Dacă nu reuşesc să mă înalţ, cât de cât, sunt mort. Dar de unde puteri să

păşesc pe vârfuri, când eu abia mă ţin pe picioare? Am aşteptat comisia, în poziţie de drepţi, în pielea goală, aproape trei ore. Tremur ca scuturat de friguri.

De oboseală? De frică? Nici eu nu ştiu. Înaintez în neştire.

Mă apropii de Mengele. În faţa mea, doi fraţi. Primul e Avram. Înalt, bine legat, trece ţeapăn prin faţa lui Mengele.

A. scăpat. Groaza abia acum îl cuprinde. Îşi opreşte respiraţia, îşi încordează auzul. Vrea să desluşească în urma lui pasul fratelui său. Vrea să

se întoarcă. Nu îndrăzneşte. În clipa aceea se cutremură. Mii de' bubuituri îi sparg timpanele. Era tropotul celor cinci SS­işti care s­au repezit să­i înşface fratele.

Avram, se întoarce şi vrea să se repeadă spre cei din spatele cordonului.

Nu­şi poate lăsa frăţiorul singur în drum spre moarte. Acesta îi sesizează

intenţia şi urlă din toate puterile:

— Nuuu! Rămâi acolo! Trebuie să trăieşti! Barem unul din toată familia trebuie să supravieţuiască;

Mengele, surprins de îndrăzneala Hdffiing­ului, se întoarce spre unul din SS­işti şi ordonă scurt:

— Schlag ihn tot! Omoară­1!

În clipa aceea eu trec prin faţa lui. Mai fac trei paşi şi mă prăbuşesc. De emoţie? De bucurie? Sleit de puteri? Cine poate stabili? Cei ce vin după mine ma prind şi mă Irag după ei în baracă.

Am scăpat!

Până când? Până la viitoarea selecţionare. Care va fi poimâine sau chiar mâine. Ori poate peste câteva ore, spre seară. Imediat după Appell.

Poimâine, mâine ori peste câteva ore vom sta din nou aliniaţi în rânduri de câte cinci, în poziţie de drepţi, în pielea goală. În faţa frontului va apărea iarăşi Mengele cu suita lui.