— Schneller! Schneller 1. SchnellerMai repede!
Mai repede! Mai repede!
Răcnetul schneller era însoţit, în toate lagărele, de lovituri aplicate cu aceleaşi bâte încovoiate. Sau cu cravaşele. Sau cu patul puştii. Ori cu toate deodată.
Neam convins din primele zile că oricât de repede se executa un ordin –
puteai să alergi cu bolovanii aceia uriaşi, cu buştenii ori sacii de ciment pe umeri?!
— Răcnetele schneller schneller! Schneller! Mai repede! Mai repede!
Mai repede! Şi loviturile ce le însoţeau tot nu încetau. Nici măcar nu slăbeau din intensitate. Mai târziu neam dat seama că acel schneller 1, acel mai repede! Nu se referea atât la execuţia nemijlocită a comenzii imediate, cât la îndeplinirea unui imperativ general, valabil pentru toţi şi în toate lagărele: muriţi! Dispăreţi. Mai repede! Mai repede! Mai repede!
Acest sens al comenzii schneller 1 devenea întru totul evident atunci când răsuna în vestiarul camerei de gazare.
Aici, oamenii erau puşi să se dezbrace. Cât timp se dezbrăcau încercau să spere că, întradevăr, urmează să se îmbăieze. Văzânduse toţi în pielea goală, îi fulgera un fior rece v. de gheaţă. Când uşa masivă de metal de Ia sala alăturată se xdădea la o parte, tot ce auziseră despre camerele de gazare devenea o realitate. Cu o ultimă tresărire mai aruncau o privire spre uşa prin care intraseră. Era blocată de SSişti cu automatele îndreptate spre ei, cu degetele pe trăgaci. Totul devenea o groaznică certitudine. Acum nu mai aveau decât o singură dorinţă: să fie lăsaţi o secundă, o frântură de clipă în linişte, să
mai revadă o dată cu ochii minţii casa din care au fost smulşi, sau să. Măi audă în urechi o şoaptă dea iubitei, sau murmurul unicului copil, să mai rostească o rugăciune, sau şă1 blesteme pe acel Dumnezeu care urmărea din ceruri cum nu li se mai acorda nici o secundă, nici o frântură de clipă, căci SSiştii strigau, urlau, răcneau:
— Schneller! Schneller! Schneller! Mai repede!
Mai repede! Mai repede!
SCHNELLER (2)
Da, încă în lagăr am intuit că acel schneller l. schneller! Schneller! Mai repede! Mai repede! Mai repede! Răcnit fără întrerupere de către toţi Kapo şi Blockălterii din toate lagărele de concentrare, de toţi SSiştii, indiferent de grad şi funcţie, cu care veneam în contact, urmat invariabil de lovituri de bâtă, cu
cravaşa, cu patul puştii nu se referea, de fapt, nemijlocit la execuţia comenzii date, ci, mai ales, la îndeplinirea unui imperativ general valabil pentru toţi Hafiiingii din toate lagărele: muriţi! Dispăreţi!
Schneller l. schneller! Schneller! Mai repede! Mai repede! Mai repede!
Această intuiţie a devenit certitudine abia după eliberare când, pe măsură ce au fost publicate, am început să citesc documente oficiale privind holocaustul. Aşa mîa căzut sub ochi raportul SSGţuppenliihrer *ului Kurt Gerstein despre întrevederea pe care a avuto cu SSGruppenftihrerul Globocnik pe la jumătatea anului 1942, Ia Lublin. Gerstein relatează concis şi precis ce sarcini „strict secrete” i sau trasat cu acel prilej reproducând cuvintele lui Globocnik j „. O a doua sarcină a dv., mult mai importantă, continuă Globocnik, constă întro reorganizare a camerelor noastre de gazare, care lucrează în prezent cu gaze de evacuare Diesel t adică să vă gândiţi la ceva mai bun şi mai rapid. Mă gândesc în special ia acidul cianhidric. Alaltăieri au fost aici Fuhrerul şi Himmler. La indicaţia lor, urmează să vă duc personal acolo (în lagărele în care funcţionau la acea dată camere de gazare, n.n.) nam voie să dau nimănui nici un fel de permise de intrare scrise.
La care SSObersturmbannâilhrerul Pfannenstiel a întrebat; „Dar cea spus, în fond, Fuhrerul?”
Globocnik: „Schneller! Mai repede „ a spus. „Terminaţi întreaga acţiune schneller, mai repede!”„
Acţiunea care din ordinul Fiihrerului trebuia terminată schneller! Mai repede! Se referea la exterminarea prin gazare a evreilor.
SCHWEIGEN
Strigătele şi ţipetele deznădăjduite ale celor ce aşteptau în faţa gropilor comune să fie exterminaţi erau atât de puternice încât împuşcăturile în ceafă
abia se mai auzeau. Răcnetele celor înghesuiţi în dubele crematoriilor ne blocau timpanele, încremeneam când lagărul era zguduit de urletele Hdff/ingilor supuşi vivisecţiilor.
1 Ganerallocotenent Iii SS.
Im
Ţipetele de spaimă, blestemele disperate, urletele de durere învălmăşeau, mai ales noaptea, întrun vacarm copleşitor.
Şi totuşi, nu acest teribil vacarm era lucrul cel mai greu de suportat. Die Schweigen, tăcerile, dureau mai tare, erau mult mai cumplite.
Prima tăcere a fost scurtă, de câteva secunde.
Sergentulmajor din jandarmeria horthystă Gybrffy, după ce ne adunase pe toţi în aceeaşi încăpere, decretase:
— Dârî această clipă, în numele legii, vă declar pe toţi arestaţi. Unul să
nu îndrăznească să se îndepărteze un pas, că1 împuşc imediat. Ca pe un câine îl împuşc. Maţi înţeles?
Sa lăsat ein Schweigen, o tăcere grea, de mormânt., Nici să respirăm nu îndrăzneam. Eram uluiţi, şocaţi, paralizaţi.
Tăcerea a durat doar câteva secunde, căci sergentulmajor a continuat grăbit;
— Hai, mişcaţivă, navem timp de pierdut. Strângeţivă catrafusele! Aici nu vă mai întoarceţi.
Năucit, atunci, în acele câteva secunde de tăcere, nam înţeles nimic, nam simţit nimic. Ele, acele clipe de tăcere, mau durut mult mai târziu şi tot mai profund. Căci dea lungul calvarului pe care lam străbătut, ori de câte ori încercam să rememorez ce sa întâmplat, sămi explic cum a fost posibil, în sufletul meu se lăsa mereu şi mereu aceeaşi tăcere de atunci.
Ulterior, durerea tăcerilor am simţito instantaneu. Când carele cu familiile arestate din Şoimeni, Fodora şi Vultureni sau oprit în faţa porţii fabricii de cărămidă din Cluj, transformată adhoc în ghetou, am tresărit. Cu un scrâşnet lugubru poarta sa deschis. Sa lăsat din nou ein Schweigen, o tăcere grea, de mormânt. Era noapte. Cerul – negru ca smoala. Mă mir şi acum că inima nu mi sa oprit definitiv în acele clipe de tăcere de după scrâşnetul porţii şi până când, loviţi de patul puştii, bivolii au urnit carele, trăgândule în bezna ghetoului.
Au urmat înfiorătoarele Schweigen, tăceri, din lagărele de exterminare.
Tăcerile din timpul schingiuirilor şi execuţiilor. Tăcerile selecţionării. Tăcerile de după lichidarea Unor barăci. Tăcerile din dubele crematoriilor.
Adunaţi în careu, asistam la aplicarea pedepselor. Între sacadatele plesnituri de bici sau între bufniturile seci ale funiei împletite din fire de sârmă
se lăsa, de fiecare dată, o tăcere mai insuportabilă decât răcnetele victimelor în momentul loviturii. Tăcerile din clipa în care se comanda stillsiand, drepţi, şi până se auzeau pocnetele pistoalelor sau se trăgea scaunul de sub picioarele celor ce atârnau în ştreang generau o tensiune mai greu de îndurat decât prăbuşirea împuşcaţilor sau bălăbănirea spânzuraţilor.