În baraca numărul 2! Ca de altfel în toate barăcile din Birkenau, pe patru din grinzile de susţinere transversale scria, cu litere deo şchioapă, Ruhe im Block! Linişte în baracă!
Ziua, pe ploaie, pe vânt, pe arşiţă, stăteam afară, pe Appellplatz. Naveam voie să intrăm în baracă decât seara.
Când se dădea semnalul stingerii, năvăleam spre uşă îmbrâncindune, călcândune în picioare, strigândune unii altora: „Ţinemi şi mie uri loc!”
În babacă ne aştepta Blockălteste, cu cei doi Vcrtreteri.
Luândune în primire cu bâfele lor încovoiate, urlau întruna i RUHE IM BLOCK!
Ruhe im Biockl, Ruhe, vciiluchte Hunde I Linişte în bloc! Linişte, câini blestemaţi! Fără să ne gândim la loviturile primite, toţi cei peste 1000 de tineri între 14 şi 20 de ani, ai barăcii numărul 21, supranumită Kinderbiock, baraca copiilor, ne zbăteam să intrăm primii, să ocupăm locuri lângă unul dm pereţi.
Cei care reuşeau se întindeau repede unu! Lângă altul, pe cimentul gol. Îşi aşezau capetele lângă peretele de scândură şi îşi întindeau picioarele spre peretele opus, Culcaţi pe o dungă, pe un metru ne înghesuiam trei. Bara a având o lungime de 40 de metri, în primul rând încăpeau 120. Dar nuşi puteau permite să rămână cu picioarele întinse. Până la culoarul ce împărţea baraca în două ar ti fost loc pentru trei rânduri. Or, ca să ne putem culca toţi trebuia să formăm câte cinci rânduri deo parte şi de cealaltă a culoarului, în consecinţă, cei intraţi în, primul rând erau nevoiţi să se ghemuiască. Şi se ghemuiau. Coapsele lor serveau drept pernă pentru cei din rândul al doilea şi aşa, în continuare, până la rândul al cincilea. Häftlingii care nu apucau să
intre în nici un rând se culcau la fel de îngrămădiţi pe culoarul din mijloc.
Se ocupa fiecare centimetru pătrat de ciment. Nu rămânea loc gol nici pentru un ac. Nici pentru saboţi nu era loc.
Dormeam încălţaţi. Se descălţau numai cei din primul rând.
Ei îşi puneau saboţii sub cap. Oricum, demnul era mai moale decât cimentul.
Treceau ore întregi până ne aşezam cu toţii întrun fel sau altul. Oboseau şi Blockălteste şi Verireferii lui de atâtea urlete şi izbituri. Mai răcneau o dată
Ruhe im Blpch, vertluchte Hunde l Linişte în baracă, câini blestemaţii şi se retrăgeau în încăperile lor din capătul barăcii.
Dacă te ridicai în picioare şi priveai în jur (becul ardea toată noaptea) aveai impresia stranie că baraca e parchetată cu trupuri omeneşti. Hainele vărgate de pe trupurile încolăcite uniform îţi întăreau această impresie.
Dic Ruhe, liniştea, în baraca noastră numărul 21 dura puţin. Câle un Häftling îşi trăgea anevoios picioarele de sub trupul vecinului şi se ridica disperat. Ciuberele pentru necesităţi se aflau lângă uşă. Cum să ajungi până
acolo? Încet, cu grijă, îşi strecura piciorul printre două trupuri. La al doilea sau al treilea pas simţea o lovitură în genunchi.
Careva încerca săşi dezmorţească piciorul. Hăitlingul, pierzânduşi echilibrul, se prăbuşea peste trupurile celor din faţa lui. ' '
— Au! Capul!
— Mâna, îmi rupeţi mâna!
— Aţi înnebunit, cei cu voi?
Unii treziţi, alţii pe jumătate dormind ţipau şi loveau cu picioarele, fără
să se uite în cine şi unde nimeresc. Pe o rază de câţiva metri se trezeau toţi: ţipau, se îmbrânceau, se luau la bătaie.
Blockălteste şi cei doi Verrreferi, treziţi din somn sau deranjaţi dintrun chef prelungit, năvăleau furioşi peste noi, cu bâtele lor încovoiate, călcând peste trupuri, se repezeau la locul scandalului şi începeau să lovească
năprasnic, la nimereală, ca întro ciurdă de animale, urlând întruna 3 Ruhe!
Ruhe jm Block, vertluchte Hunde! Linişte! Linişte în baracă, câini blestemaţi!
Liniştea se restabilea cu greu. Istoviţi, Blockălteste şi cei doi VerLre*eri se retrăgeau eu bâtele la subsuoară. Acalmia dura 3040 de minute. Apoi se auzea un ţipăt ascuţit.
Un hohot de plâns ce se termina brusc, aşa cum a început.
Suspine prelungite. Strigăte desperate: Mamă! Mamă, nu mă lăsa! Mie frică, ajutor. Ajutooor! Nu, nu încă! O zi, numai una! Mamăă! Mamă, unde eşti!
Copiiiffâffl/ngi din baraca numărul 21 visau. Visele lor erau însă prea zgomotoase şi SSiştilor le era frică de zgomote, mai ales noaptea, când ei doreau ca totul să fie mort, încremenit, să nu se audă decât paşii santinelelor şi cravaşele lovind ritmic carâmbii cizmelor.
Blockălteste şi Vertreterii ştiau acest lucru şi când ţipetele de mamă!
Sau ajutor! Erau prea puternice şii trezeau se repezeau din nou în baracă, turbaţi de mânie. De daU aceasta nu mai scăpa nimeni de arsura bâtelor lor încovoiaie.
Până la revărsatul zorilor ţinea acea nemaipomenită învălmăşeală de ţipete de durere şi răcnete gregare. Ruhe 1 Ruhe im Block, vertluchte Hunde 1
Linişte! Linişte în baracă, câini bles, iernaţi!
SCHEITERHAUFEN
SSiştii îşi făceau meseria de ucigaşi fără greş. Mai ales asasinatele în masă le organizau cu o precizie şi o meticulozitate înspăimântătoare. Mândria lor, culmea atinsă în organizarea exterminării, era, incontestabil, fabrica morţii de la Birkenau. Întradevăr, acolo, moartea se producea fără perturbări, pe bandă rulantă.
O singură desincronizare nu puteau preveni „îngerii morţii”, cum erau denumiţi şefii SSişti de la Birkenau. Ea era provocată de decalajul dintre capacitatea de ardere a crematoriilor şi numărul celor sosiţi pe rampa morţii
din cele mai diferite colţuri ale Europei. Când toate crematoriile erau în funcţiune, în cele 46 de cuptoare puteau fi arse, în 24 de ore, 9000 de cadavre.
Acest lucru se ştia şi la Bcrlm. Totuşi, în unele zile şi nopţi, mai ales în vara lui 1944, pe rampa morţii se opreau din goana lor nebună câte 34 trenuri, aducând la moarte, în vagoanele lor zăvorite, peste 10000 de oameni.
Dar la Birkenau nu erau prevăzute condiţii să trăiască nici măcar o zi în plus cei sortiţi exterminării. Ei trebuiau să meargă din vagoane direct în camerele de gazare. Alt loc pentru ei nu exista. Nici pe peron nu puteau rămâne, deoarece a doua zi soseau alte trenuri cu alte mii de victime.
„îngerii morţii” de la Birkenau însă, stăpâni pe meseria lor de ucigaşi, au inventat repede o supapă aptă să regleze desincronizarea provocată de cei de la Berlin: den Scheiterhaufen, rugul. Toţi cei care nu puteau fi arşi în crematorii erau arşi pe rug. Moartea lor era incomparabil mai cumplită decât a celor din camerele de gazare.