📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

slavii sunt o rasă inferioară, că evreii nici măcar nu sunt oameni, fireşte că se ajunge până la urmă la o ­”emenea explozie”.

REVIER (1)

Ln toate lagărele morţii, inclusiv la Birkenau­Auschwitz, în apropierea crematoriilor şi Bunfcer­elor ori la câteva sute ele metri depărtare, existau Revier­uri, infirmerii. Tratamentul îl asigurau medici­Hâfiling­i.

A te hotărî să mergi la Revier, la infirmerie, era o problemă de viaţă şi de moarte.

Întâi, pentru că prezentându­te la vizita medicală cu inima vlăguită, cu plăroânii măcinaţi ori cu rinichii blocaţi, dar fără răni exterioare, puteai fi considerat simulant de către Lagerălteste şi, în loc de tratament, să fii bătut, călcat în picioare acolo, pe loc, în faţa Rev/er­ului, a infirmeriei.

În al doilea rând, pentru că, de cele mai multe ori, e păşi în Revier însemna a păşi în moarte.

Cel puţin o dată pe săptămână, ziua nu se ştia dinainte niciodată, bolnavii erau vizitaţi de medicul SS­ist al lagărului. Celor declaraţi grav bolnavi sau incurabili li se făcea o injecţie cu fenol în inimă. Dacă erau puţini. Dacă

erau mai mulţi, erau trimişi în camera de gazare a lagărului sau a celui mai apropiat lagăr care dispunea de o asemenea instalaţie.

Şi totuşi, Häftling­ii, secătuiţi de puteri, chinuiţi de boli, se prezentau la Revier să se odihnească măcar o zi, să­şi aline cât de cât durerile pe care nu le mai puteau suporta.

Aspectul Revier­elor, infirmeriilor, diferea de la lagăr la lagăr. Cele de la Mauthausen erau nişte barăci fără pardoseală, fără ferestre, fără W. C.­uri.

Arătau ca nişte grajduri părăsite. La Kauiering şi Landsberg nu existau nici paturi în Revier. În schimb, cele de la Birkenau erau dotate inclusiv cu aparatură pentru intervenţii chirurgicale complicate.

Faimosul Lagerarzt de la Birkenau­Auschwitz, căpitanul SS dr. Josef Mengele, inspecta personal Revzer­ul. În faţa ooinavilor îi făcea albie de porci pe medicii Häftling­i dacă descoperea cea mai mică neglijenţă. Mima o profundă

indignare până şi pentru o sutură insuficient de estetică.

— Dumneavoastră sunteţi cârpaci ori medici? Ce­i aici? Revier sau măcelărie? In Reich­ul german, domnilor, totul se face precis, temeinic, fără

cusur. Dacă s­a hotărât să se instaleze un Revier, apoi acela trebuie să fie Revier, chiar dacă funcţionează într­un lagăr de concentrare.

Bolnavii, auzindu­1, se forţau să­şi ridice capetele să­1 vadă. In ochii lor obosiţi, ascunşi în fundul capului, se aprindea o rază de speranţă.

Mengele părăsea Revier­ul, infirmeria, şi găsind că sunt prea mulţi bolnavi ordona ca, încă în aceeaşi zi, o treime, o jumătate sau trei sferturi să fie lichidaţi.

Cel mai trist spectacol în toate Revier­urile, infirmeriile, din toate lagărele de concentrare îl reprezenta zbaterea bolnavilor să pară vindecaţi în clipa când intra comisia de triere pentru gazare a celor grav bolnavi sau incurabili.

Vestea sosea la Revier, la infirmerie, cu câteva ore sau cu câteva minute.

Înainte. Deţinutele, procurându­şi din vreme praf de cărămidă, îşi frecau obrajii şi buzele să pară mai pline de viaţă. Cele care nu mai aveau puteri în mâini îşi implorau vecinele să le pălmuiască pentru a le alunga paloarea de moarte de pe feţele lor. Häftling­ri cu răni grave pe mâini, pe picioare, strigau la tovarăşii lor să vină repede, să le sucească cum or şti pătura zdrenţuită, numai să le acopere rănile. Bolnavi cu piatră la rinichi care urlau de durere şi­o înfrânau cu o forţă supraomenească şi, în clipa când comisia trecea prin dreptul lor, încercau să zâmbească.

Unii, simţind că nu­şi mai pot înăbuşi urletul, îşi astupau gura cu ce apucau şi, până să sosească comisia, mureau sufocaţi.

Medicii SS­işti treceau impasibili prin dreptul bolnavilor. Un semn abia perceptibil însemna o condamnare la moarte. Uneori, după ce terminau trierea, se răzgândeau şi decretau: E pericol de infecţie. Să fie lichidaţi toţi!

Urmarea unor astfel de „răzgândiri” cu prilejui trierii Rev/er­elor, infirmeriilor, de la Birkenau­Auschwitz este zguduitor redată în documentele Tribunalului militar internaţional de la Nurnberg: „Deţinuţii grav bolnavi de' la secţia chirurgicală, cu rănile încă pansate, şi şiruri întregi de bolnavi istoviţi şi slăbiţi în mod îngrozitor, chiar şi cei pe cale de însănătoşire, erau încărcaţi în autocamioane. Toţi erau în pielea goală şi acest spectacol era mai mult decât înfiorător: camioanele staţionau la intrarea în Revier, şi nenorocitele victime erau pur şi simplu azvârlite în camion sau încărcate de către sanitari. Deseori, câte 100 de oameni erau îngrămădiţi într­un singur camion mic. Toţi ştiau ce soartă îi aşteaptă. În jurul camioanelor, SS­iştii alergau ca turbaţi şi împingeau înapoi mulţimea care ţipa şi încerca să sară din camion. Un deţinut dintr­una din secţii ucisese pe propriul său frate pentru a­1 împiedica să facă acest drum îngrozitor cu camionul.”

REVIER (2)

Lagărele de concentrare naziste – deşi numărul lor s­a ridicat la câteva mii – toate au fost construite după acelaşi calapod. Barăcile semănau ca două

picături de apă şi erau împrejmuite cu acelaşi tip de sârmă ghimpată prin care trecea curent de înaltă tensiune. SS­iştii din turnurile de pază vegheau, peste tot, acelaşi sistem de exterminare. Doar ritmul morţii diferea de la un lagăr la altul. Dispreţul total faţă de om, dezumanizarea, bestialitatea, ferocitatea, crima dominau însă viaţa fiecărui lagăr şi erau prezente în fiecare moment.

Nicăieri nu erau însă atât de violent pregnante ca în Rev/er­un, infirmerii, unde te­ai fi putut aştepta la ceva cât de cât uman, la o tresărire de compasiune, la o urmă de milă, de îndurare. Dar aceste noţiuni erau necunoscute pentru SSişti şi cu desăvârşire excluse din viaţa de lagăr, inclusiv dfn Revâer­ele, infirmeriile lor. Redăm câteva mărturii din cele mai cunoscute lagăre: În volumul „Fabrica morţii”, prima infirmerie de la Birkenau este astfel descrisă: Infirmeria căreia în ţoale lagărele de concentrare i se spunea „Revier”

se afla iniţia! În blocul nr. 7 din lagărul Blb.

Nu era uşor să ajungi la infirmerie. De obicei numai o temperatură

ridicată decidea asupra acestui lucru.

Dar a ajunge la infirmerie însemna moarte aproape sigură.

Prin poarta lagărului Birkenau au intrat zeci de mii de deţinuţi. Cei mai mulţi dintre cei care au trecut prin blocul ru. 7 au ajuns la crematoriu.

Blocul nr. 7 era o baracă clin zidărie, fără duşumea, cu ferestre mici care nu se deschideau. De aceea în bloc era un miros insuportabil.

Lângă pereţi şi în mijlocul blocului erau nişte „paturi” zidite, pline de păduchi. ^ Saltelele de paie erau îmbibate cu excremente. Pe aceste saltele erau atâţia bolnavi câţi încăpeau înghesuiţi, aşa încât cu greu se puteau întoarce de pe o parte pe alta. Nimeni nu ştia dacă vecinul n­are cumva vreo boală

molipsitoare şi de altfel nimănui nu­i păsa de asta, Bolnavii stăteau împreună

cu muribunzii şi cu morţii. A sta în această vizuină laolaltă cu toate epavele omeneşti însemna o suferinţă cruntă înainte de moarte. Aceste chinuri nu şi le poate închipui cineva care nu a trecut prin ele.

Îngrijire medicală nu exista. Nu existau nici medicamente, nici spălător, nici apă, nici săpun şi nici prosop.„ „Nici un fel de pardoseală 1. Nici o fereastră. Nici un pic de apă. Nici un closet. Păreau nişte grajduri părăsite.

Erau barăcile spitalului de la Mauthausen, ale infirmeriei inaugurate la 14 aprilie 1943.

Fiecare baracă avea, pentru necesităţile fiziologice ale celor care o ocupau, trei bidoane, care răspândeau o duhoare de nesuportat Bolnavul se târa cu mare greutate până Ia marginea bidonului şi se aşeza în echilibru deasupra lui.

O ameţeală, un moment de slăbiciune şi aluneca înăuntru.