📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Dreptul de a­i maltrata pe ceilalţi, a­i ucide chiar, fără a fi tras la răspundere, îi îmbăta pe cei cu banderolă.

Portretul făcut în. Fabrica morţii„ lui Danisch, unul din Lagerâlfesfe­rii de la Birkenau, este tipic: „In lagărul de concentrare hitlerist i s­a împlinit visul.

Devenise boier mare.

Ajunsese stăpân peste mii de oameni. El poruncea, iar ei executau. 11

salutau la fel ca pe SS­işti: îşi scoteau şapca când îl întâlneau. Era un om temut şi asta îi producea o adevărată voluptate. Se îmbătase de marea putere pe care o dobândise cu atâta uşurinţă şi într­un timp atât de scurt. Trecea prin cea mai fericită perioadă a vieţii lui. Avea mâncare şi băutură mai multă decât

îi trebuia, era voinic şi sănătos. A spus să i se coasă haine pe măsură, născocind o uniformă, potrivită pentru proeminenta sa funcţie.

Avea un veston cu croială militară din stofă neagră şi pantaloni de călărie băgaţi în cizme cu carâmbi înalţi, întotdeauna lustruite oglindă. De aici şi porecla „Măria cea neagră.”

Secretul pretinselor sale talente organizatorice consta în brutalitatea fără

seamăn şi lipsa de omenie. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru el. Le spunea din proprie iniţiativă ofiţerilor SS că lagărul e aglomerat, că o parte din deţinuţi trebuie să fie trimişi în camerele de gazare. Se lăuda în gura mare că

nu recunoaşte decât două feluri de deţinuţi s sănătoşi şi morţi. De câte ori SSiştii făceau trieri pentru a­i ucide pe deţinuţii slabi sau bolnavi, era şi el de faţă.

A asa: nat mii de deţinuţi.”

Şi mai cumplit se purtau femeile cu banderolă. „Deţinutele însemnate cu ecuson verde (criminalele) erau o categorie deosebită. Ele îi depăşeau de departe pe omologii lor bărbaţi aflaţi în funcţii de conducere, în ceea ce priveşte duritatea, mârşăvia, brutalitatea şi infamia. Cele mai multe erau prostituate care aveau de ispăşii pedepse mari. Multe erau hidoase la înfăţişare. Faptul că

aceste bestii le tratau după bunul lor plac pe deţinutele pe care le aveau în subordine era un lucru subînţeles şi nu putea ti împiedicat. Reîchsfuhrer­ul SS

Himmler le considera foarte potrivite pentru a tî numite şefele deţinutelor evreice; şi­a exprimat această părere cu ocazia vizitei făcute la Auschwitz în 1942. N­au murit prea multe dintre ele, decât în urma unor epidemii. Sufleteşte nu erau deloc afectate. Am încă în faţa ochilor măceIul de la Budy. Nu cred că

bărbaţii ar pufea dovedi atâta bestialitate, cita au arătat şeiele „verzi„, care au masacrat, au sfâşiat, uu căsăpit cu topoarele, au sugrumat evreicele din Iranţa

– pur şi simplu îngrozitor.” (Rudolf Hoss).

SS­iştii preocupaţi de strivirea moralului deţinuţilor ştiau că asupra acestora brutalităţile şi torturile practicate de înşişi semenii lor au un efect deosebit de distrugător. Rudolf Hoss a arătat în depoziţia sa că: „Nici o mârşăvie, nici un comportament mizerabil din partea gardienilor nu­i loveşte atât de tare (pe Häftling­i, n.n.), nu le zdruncină atât de tare psihicul, ca purtarea dură a camarazilor de captivitate. Chiar şi simplul fapt că trebuie să

asiste, lipsiţi de apărare şi putere, la torturarea unor tovarăşi de suferinţă de către un deţinut cu funcţie de şef, recrutat dintre ei, îşi pune amprenta distrugătoare pe psihicul deţinuţilor. Vai de deţinutul care înecau ă să se apere sau care sare în ajutorul celui torturat.”

Acelaşi Hoss a sesizat exact şi mobilul care a determinat comportamentul celor care alcătuiau categoria die Prominenten. Ei se poartă astfel „pentru că

vor să se arate într­o lumină favorabilă în faţa gardienilor şi supraveghetorilor SS care au acelaşi comportament, pentru că vor să arate cât sunt de zeloşi.

Pentru că astfel să poată obţine avantaje şi să­şi facă mai uşoară perioada de detenţie. Şi fac acest lucru totdeauna pe spinarea celorlalţi deţinuţi.

Posibilitatea unei astfel de atitudini le­o oferă gardianul, supraveghetorul SS, tei re priveşte cu indiferenţă asemenea fapte, ori este prea comod să le

împiedice, ori le favorizează el însuşi dintr­o pornire de răutate, ba chiar le pune la cale procurându­şi bucurii satanice când reuşeşte să­i „instige„ pe deţinuţi unii împotriva altora. Există însă şi printre deţinuţii recrutaţi ca şeii, creaturi şi caractere josnice, brutale, mârşave, cu înclinai i criminale care îşi torturează camarazii de detenţie atât! I/. K cât şi psihic şi îi chinuie până la moarte din pur sadism.”

Desigur, au existat nu puţine excepţii. În multe lagăre, deţinuţii politici au reuşit să se infiltreze printre Prominenten şi s­au folosit de funcţiile dobândite pentru a­i ajuta pe cei suferinzi, pentru a frâna abuzurile şi excesele şi, deseori, pentru a organiza lupta de rezistenţă. Dar, abstracţie făcând de asemenea excepţii, în memoria tuturor supravieţuitorilor lagărelor de concentrare diex Prominenten au rămas nişte brute care s­au degradat până la autoexcluderea din specia umana.

C­dc 110 coafa 16

24 i

RASCHER

SS­iştii an fost, indiferent de grad, nişte ucigaşi profesionişti, selecţionaţi cu grijă şi bine plătiţi. S­au detaşat prin proporţiile şi sălbăticia crimelor comise cei care au condus şi au păzit lagărele de concentrare. Dintre aceştia, pe treapta cea mai de jos a bestialităţii s­au situat medicii SS, care au efectuat experienţe pe oameni vii. Şirul lung al acestor „medici blestemaţi” 1­a deschis SS­Hauptsturmiilhrer­Sigmund Rascher.

Hitlerist până în măduva oaselor, ambiţios şi lipsit de > orice scrupule, la 30 de ani, în 1939, şi­a denunţat propriul tată Gesfapo­ului. Peste doi ani s­a căsătorit cu Nini Diels cu care trăia de mult. Femeia, cu 15 ani mai în vârstă

decât el, avea un mare avantaj: era protejata atotputernicului Reichsfuhrer SS

Heinrich Himmler.

Rascher a fost cel care. A făcut primul pas spre trecerea organizată la experienţe pe oameni vii. La 15 mai 1941 i s­a adresat oficial în acest sens lui Himmler, solicitând oameni pentru cercetări în cursul cărora victimele –

„obiectul experienţei, cuni s­a exprimat ştiinţific Rascher, şi­ar putea găsi moartea.” într­o săptămână cererea i­a fost aprobată „cu plăcere”.

Instalmdu­se la Dachau, Rascher s­a pus pe treabă. A început cu cercetarea rezistenţei oamenilor la mari altitudini, folosind în acest scop camere de presiune scăzută. Un medic, fost deţinut, care a reuşit să evadeze, a descris aceste experienţe: „.ca ajutor al lui Rascher am avut eu însumi ocazia să văd prin fereastra de observaţie a camerei cum, în interior, deţinuţii erau ţinuţi în vid până când le plesneau plămânii. Anumite experienţe provocau o asemenea presiune în capul oamenilor, încât aceştia înnebuneau, îşi smulgeau părul în încercările lor de a înlătura presiunea.

În nebunia lor, ei îşi sfâşiau cu unghiile capul şi obrazul, automutilânduse. Se dădeau cu capul de pereţi, loveau cu pumnii şi urlau, încercând să

slăbească presiunea care le apăsa timpanele.”

Rascher a trecut apoi la experienţe de îngheţare a oamenilor. Rezultatele le raporta cu meticulozitate protectorului său, ReichsMhrer­ul SS Himmler: „.

În general, moartea are loc când temperatura scade între 24,2° şi 25,7°.” întruna din scrisorile sale exclamă patetic: „Domnul să fie lăudat1 A venit iar gerul la Dachau.” De obicei îşi congela victimele în apă rece, dar experimenta şi

„îngheţarea pe usca 1”.

— Obligând victimele să stea afară, în pielea goală, pe cele mai cumplite geruri, câte 10­14 ore. >