În timpul zilei vorbeam deseori despre mmcărurile de acasă. Fiecare descria cu lux de amănunte felurile ce se serveau la sărbători, la petreceri, la
nunţi. Ne ascultam reciproc, dar gustul mâncărurilor înşirate nu1 mai simţeam.
La Kauiering şi Landsberg, o dată pe săptămână, ni şe dădeau Perlkartoiieln, cartofiperlă. *
Când am sosit la Kauiering numărul 4 şi am primit pentru prima oară
Perlkartoifeln, cartofiperlă, am rămas înmărmuriţi. Nu ne venea să credem propriilor noştri ochi. Am dus cartofii spre gură cu mâinile tremurânde, siguri fiind că muşcând din ei ne vom convinge că am greşit. Nu, nu greşisem.
Erau cartofi adevăraţi.
La Kauiering şi Landsberg, ca de altfel în toate lagărele de concentrare din Bavaria, cartofii se aruncau în apa din cazan aşa cum erau scoşi din pământ. Trecând prin faţa bucătăriei, cartofii din cazan ni se puneau în bonete.
Gamele nu existau. Cartofii aveau pe ei dâre de noroi, pietricele, fire de paie. Şi totuşi muşcam din ei cu atâta lăcomie, însemna” pentru noi o asemenea bucurie, încât nimeni nu le spunea cartofi fierţi, ci, în toate lagărele de concentrare, li se zicea Perlkartoiieln, cartofiperlă.
Cartoful a devenit valuta forte în lagăr. Unitatea de măsură – cartoful de mărimea unui ou de găină, de care continuam să ne amintim cu toţii deşi nu mai văzusem o asemenea minune din clipa sosirii la Birkenau. Cartoful cât un ou eclnvala cu trei cartofi de mărimea unei nuci.
Eram în lagărul Kauiering numărul 4, când fratele meu Emihan, unicul din cei 7 cu care rămăsesem împreună, sa îmbolnăvit. Il părăsiseră puterile.
Am luat atunci împrumut, de mai multe ori, câte un cartof de la câţiva prieteni cu care Stătusem împreună toată vara în umbra crematoriilor de la Biikenau.
Cu greu, Emili an sa pus din nou pe picioare. Când primeam Perlkartoiieln, cartofiperlă, mâncam am îndoi o porţie şi din cealaltă plăteam datoria.
Întro zi, în iama lui '44, când mam întors de la muncă, toţi cei care rămăseseră în barăci nu mai erau acolo, au fost duşi în alt lagăr. Am continuat să plătesc de unul singur datoria.
A înapoia un cartof împrumutat era o obligaţie sfântă, după cum furtul unui cartof din mâna unui bolnav sau a unui muribund reprezenta cea mai josnică decădere.
La Kautering şi Landsberg sau dat, iniţial, Perlkartoffeln, cartofiperlă, o dată pe săptămână. Apoi la două săptămâni o dată. Ulterior, doar din trei în trei săptămâni. Spre sfârşitul iernii nu sau mai dat deloc.
Cei care rămăseseră datori cu doitrei cartofi au trebuit săi plătească în pâine. Porţia de pâine scăzuse sub 100 grame pe zi. Asta însemna să dai pentru fiecare Perlkartofleln, cartofperlă, o bucăţică din viaţa ta.
PRÄZISION în Re/chul nazist se făcea multă paradă de spiritul de prevedere, precizia şi meticulozitatea SSului. Mai ales când se puneau la cale asasinate în masă. În asemenea împrejurări nu se admitea nici o greşeală, nici o întârzrere. Asasinatele proiectate trebuiau planificate, aprobate, organizate până ia amănunt, fără omisiuni sau perturbări. Mit Präzision! Cu precizie!
Reichsstadthalter 1ul Greiser era ocupat încă cu exterminarea a 100000
de evrei din provincia din Răsărit pe care o guverna, când sa gândit la pregătirea lichidării tuturor polonezilor bolnavi de tuberculoză. Sa adresat direct lui Himmler: „Reichsführer! Acţiunea aprobată de dv. privitoare la aplicarea tratamentului special (adică a exterminării – n.n.) a unui număr de circa 100000 de evrei din provincia noastră va putea fi încheiată în următoarele 23 luni. Vă rpg să mă autorizaţi ca după încheierea acţiunii împotriva evreilor să eliberez provincia, cu ajutorul Sonderkommandoului existent şi deprins cu această muncă, de o primejdie. În provincie există circa 230000 de tuberculoşi depistaţi, de naţionalitate poloneză. Vă rog să vă daţi cât mai curând avizul dv.
principial, ca sa putem face de pe acum, în timpul acţiunii împotriva evreilor, pregătirile necesare în vederea începerii ulterioare a acţiunii împotriva polonezilor.”
1 Guvernator.
Când asasinatele nu se desfăşurau mit Präzision, cu precizie, în ritmul şi condiţiile stabilite, forurile superioare erau informate imediat, cu meticulozitate, până la detaliu. La începutul nopţii fasciste, când exterminările prin asfixiere se făceau încă primitiv – deţinuţii erau înghesuiţi în dube în care erau introduse gazele de la eşapament – un ofiţer SSist, şi pe deasupra medic, SSU ntersturmtührernl dr. Becker, meticulos şi perseverent, mândru de zelul pe care1 depunea în „buna desfăşurare” a asasinatelor, raporta eşaloanelor superioare cu lux de amănunte: „Otrăvirea cu gaze nu se face întotdeauna în modul cuvenit. Pentru a termina cât mai repede operaţia, şoferii apasă pe accelerator până la refuz; din această cauză, persoanele executate mor înăbuşite în loc sä adoarmă, aşa cum prevăd instrucţiunile. Indicaţiile date de mine au avut drept rezultat că, printro corectă fixare a pedalei, moartea survine mai repede, iar deţinuţii adorm liniştiţi. Nu sau mai observat feţe schimonosite şi excremente, aşa cum se observa înainte.”
După asasinarea unui deţinut politic, rudele acestuia primeau o „notă de plată” în care cheltuielile reclamate erau formulate mit Präzision, cu precizie: taxa de timbru la sentinţa de condamnare la moarte i cheltuieli de întreţinere în arest; costul aducerii la îndeplinire a sentinţei (călăul primea 30 de mărci pentru fiecare execuţie), cheltuieli poştale pentru trimiterea notei de plată.
Mit Präzision, cu precizie SSistă au fost întocmite listele bunurilor jefuite dea lungul şi dea latul Europei. Spicuiesc clin una dintre „Listele materialelor textile şi ale altor obiecte uzate expediate din lagărele Auschwitz şi Lublin” în Reich „ îmbrăcăminte bărbătească uzată – 97000 garnituri lenjerie de mătase pentru femei – 89000 garnituri, puf pentru perne – 130 vagoane; păr de femeie
– 1 vagon; încălţăminte pentru copii – 22000 de perechi j indispensabili – 3800ö buc, furouri – 60000 buc.; prosoape – 100000 buc. î sutiene – 25000 buc.
jupoane, basmale, batiste, fuste, şervete, fulare, chiloţi, paltoane, pijamale, pulovere. Total general – 825 de vagoane.
Mit Präzision, cu precizie SSistă se stabileau categoriile celor ce trebuiau să fie executaţi sau deportaţi. Întro circulară pentru un district din Polonia în
care se transmiteau dispoziţiile lui Himmler – arătânduse că, în toate cazurile de atentate sau încercări de atentate, cei prinşi asupra faptului trebuie executaţi împreună cu toate rudele lor de se„ masculin – se preciza, pentru a înlătura orice dubiu: „Printre rudele de sex masculin trebuie să se numere: tatMl. Fiii (peste 16 ani), fraţii, cumnaţii, verii şi unchii făptaşului.”
Întro singură împrejurare, precizia şi meticulozitatea SSistâ nu pot fi depistate. Nau existat. În ţinerea evidenţei celor exterminaţi. Nu sa putut stabili şi nu se va putea stabili niciodată numărul exact al celor ucişi, nici măcar întrun singur lagăr de concentrare nazistă.
PROMINENTEN
După SSişti, cei mai detestaţi în lagărele de concentrare erau die Prominenten. Ura împotriva unora dintre ei era chiar mai mare.
Prominenten înseamnă, potrivit dicţionarului, persoane distinse.
Deţinuţii care alcătuiau această categorie în KZuri se distingeau prin brutalitate, sadism şi bestialitate, prin lipsa oricărei trăsături umane.
Stratul de sus, cel mai sălbatic, lipsit de orice scrupule, era format din
„armata” celor ce purtau pe braţ mult râvnâta banderolă cu inscripţia Kapo, sau Blockălteste, sau Lagerălteste, sau Verirefer. Acestor zbiri temuţi li se adăugau toţi cei care, aveau o funcţie în interiorul lagărului: curierii şi copiştn.
Cărăuşii de cadavre şi îngrijitorii de barăci, meseriaşii din ateliere, medicii şi sanitarii din Reviere, lucrătorii din depozite, bucătării şi spălătorii.
Marea lor majoritate erau recrutaţi din rândul deţinuţilor cu ecuson verde i adică dintre hoţi şi tâlhari, dintre asasinii şi criminalii de profesie.
Obţinerea unei funcţii de conducere în administraţia interioară a lagărului echivala cu şansa supravieţuirii. Iar „verzilor” puţin le păsa că această
supravieţuire se realiza pe seama decimării celorlalţi. Pentru aşi păstra funcţia, poziţia de stăpâni atotputernici, căutau să se dovedească cât mai zeloşi, total neîndurători faţă de masa deţinuţilor, depăşindui pe SSişti în cruzime şi bestialitate.
Cu cât acest post era mai sigur, cu atât era mai căutat şi mai viu disputat. In această luptă, nu mai conta nimic – totul era pus în joc. Nu era ocolit nici un mijloc, oricât de condamnabil, pentru a obţine un asemenea post sau pentru a1 păstra. De obicei câştigau cei care erau mai lipsiţi de scrupule.
