📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

ajungă acasă. Peste câteva zile a primit o nouă citaţie din partea comisiei de cercetări. Îngrozită, s­a prezentat voluntar să fie trimisă cu primul tren ce avea s­o ducă la Auschwitz.

Faţă de femei, sadismul zbirilor n­a cunoscut margini, luând forme de­a dreptul bolnăvicioase. Dezbrăcate în pielea goală, ele erau biciuite până când ciungi roşii le brăzdau întreg corpul. Apoi erau întrebate dinnou. Dacă tot nu mărturiseau, erau apucate de păr şi izbite cu capul de pereţi.

Soţiei lui Weiss Nandor, proprietar de moară, după ce minute în şir au plesnit­o când cu cravaşa, când cu nuiaua, i­au strâns sânii cu uşa până a leşinat şi s­a prăbuşit.

Pe soţia avocatului Gellert Mikşa au biciuit­o în faţa co­piilor care plângeau în hohote. Când biciul s­a înfăşurat la jurul gâtului victimei, femeia sa prăbuşit pe ciment, sufocându­se. Copiii, ţipâncl, s­au repezit spre mamă.

Jandarmii, izbind cu bocancii în copii, i­au îndepărtat şi au continuat s­o mal trateze pe mamă.

Se întâmpla ca soţul, auzind de afară ţipetele înnebunitoare ale soţiei, să

se năpustească înăuntru strigând: „Opriţi­vă, declar eu totul.”

În câte o zi, când anchetarea celor denunţaţi ori suspectaţi se termina mai repede, zbirii luau la întâmplare fete între 16 şi 20 de ani. Le cereau să se dezbrace în pielea goală. Dacă şovăiau, rupeau ei rochia şi lenjeria de pe ele.

Apoi le întrebau unde au ascuns părinţii lucrurile de valoare. Speriate, fetele spuneau tot ce ştiau. Care n­avea ce mărturisi era bătută la. V. ie.

La Cluj, das Miinzkammer, monetari a, se afla dincolo de gardul ce împrejmuia ghetoul. Din încăperi se auzeau continuu urlete ce­ţi îngheţau sângele în vene. Rudele, prietenii, cu feţele palide, speriaţi de moarte, aşteptau întoarcerea celor chemaţi la interogatoriu. Printr­un curier special a fost convocat Mihai Geller. Trei zbiri aduşi din Kosice au tăbărât pe el. L­au supus unor torturi şi schingiuiri ieşite din comun, pentru a mărturisi locul unde şi­a ascuns obiectele de valoare. A fost dezbrăcat până la piele, legat la mâini şi la picioare şi bătut de către unul din jandarmi cu vâna de bou, izbit cu piciorul de altul, iar al treilea îl încălecase şi­1 lovea cu pumnii. Omul a îndurat până şi­a pierdut cunoştinţa. A fost lăsat doar câteva clipe. Apoi s­au aruncat găleţi de apă peste ei. Până şi­a revenit şi totul a fost luat de la început. De trei ori la rând s­a repetat ­aceeaşi tortură. Când victima a fost complet desfigurată, a fost purtată prin curtea ghetoului şi arătată tuturor: „Uitaţi­vă, acesta a fost Mihai Geller 1 A fost, pentru că acum este o zdreanţă. Învăţaţi din cazul lui!

Toţi cei care vor tăinui adevărul şi nu vor mărturisi unde şi­au ascuns lucrurile vor păţi la fel!”

Sintetizkid, cunoscutul istoric american al holocaustului, Randolph L.

Braham, va zugrăvi astfel ororile săvârşite de horthyşti în căutarea avutului evreilor ghetoizaţi: „O clădire specială în ghetou servea drept „monetărie” – locul în care erau torturaţi să mărturisească unde şi­au ascuns lucrurile de valoare.

Bărbaţii erau adesea torturaţi în văzul soţiilor şi copiilor lor, femeile erau adesea bătute în faţa soţilor lor.

— Procedeele folosite erau crude şi neobişnuit de barbarevictimele erau bătute la tălpi cu vergi sau bastoane de cauciuc, erau pălmuite şi lovite cu picioarele până îşi pierdeau cunoştinţa. Bărbaţii erau bătuţi peste testicule; femeile, uneori chiar tinerele fete, erau controlate vagi nai de colaboratoarele voluntare şi moaşe, care nu se sfiau deloc, în prezenţa anchetatorilor bărbaţi.

Unii 'intre aceştia, deosebit de sadici, utilizau dispozitive electrice pentru a le C­cJq 110 coala determina pe victime să mărturisească. Introduceau un capăt al unui astfel de dispozitiv în gura victimei şi celălalt în vagin, respectiv îl aplicau pe testicule. Aceste torturi inumane i­au făcut pe mulţi evrei să­şi piardă minţile sau să se­sinucidă.”

NACHTSCHICHT

Cei care am intrat pe porţiie lagărului de concentrare Landsberg, aduşi de la Birkenau­Auschwitz, credeam că nimic nu ne mai poate înspăimânta.

După ce luni în şir ochii ne­au fost pârjoliţi de flăcările şi fumul crematoriilor în care ne­au fost arşi părinţii şi fraţii, după ce luni în şir am privit, neputincioşi

cum ne sunt călcaţi în picioare, torturaţi şi ucişi camarazii şi prietenii cei mai apropiaţi, după ce luni în şir, noi înşine am trecut de zeci de ori, în pielea goală, prin fata temutului căpitan SS dr. Mengele la marile selecţionări pentru camerele de gazare, ce ne mai putea îngrozi la Lăndsberg?

Şi totuşi, când eram anunţaţi că, peste o zi, Kommando­ul din care făceam parte intră în Nachtschicht, în tură de noapte, ne îngheţa sângele în vine.

În iarna lui '44, aproape toţi cei 4000 de Hăitling­i din Landsberg numărul 1, ca şi cei din Kaufering numărul 3 şi numărul 4 lucram în pădurea Mohl, la construirea unei fabrici subterane.

Apelul, cu nesfârşitele lui bătăi, se desfăşura pe înserate.

Drumul, pe un ger cumplit, printr­o zăpadă în care ne afundam până la genunchi, dura câteva ore. Ajungeam în pădure storşi de orice vlagă, tremurând de frig, de foame, de epuizare. Or, calvarul abia începea. Lucram în aer liber aproape fără lumină. Oamenii cădeau de pe schele, îngheţau în zăpadă, se prăbuşeau în prăpăstii neobservaţi. Erau căutaţi doar spre ziuă, când, la apelul pentru întoarcerea în lagăr, li sa constata lipsa. Atunci începea o goană disperată. Şi în loc ca unul dintre noi să verse o lacrimă ori să le închine un gând bun, izbucneam cu toţii în ţipete şi blesteme, căci trebuia să

scotocim, în pas alergător toată pădurea, să găsim cadavrele, şi vântul ne trântea la pământ cu o forţă năprasnică, iar zăpada se aş. ^za' *n straturi fot mai groase, acoperind orice urmă. 8

Munca cea mai istovitoare o reprezenta căratul cimentului. Halta era departe şi cimentul se ducea pe spate. Sute de oameni, înşiruiţi prin flanc câte unul, încovoiaţi aproape până la pământ sub povara sacilor, căram, fără oprire, cimentul spre betoniere. Ne opream numai o clipă când ne prăbuşeam. Drumul era lunecos, iar picioarele călcau nesigur. Cei mai mulţi cădeam fără să

lunecăm, de oboseală. Sacii se rostogoleau peste noi. Cimentul se împrăştia peste trupuri. Zăpada îl înmuia. Apoi, vântul îl întărea. Se întărea pe hainele noastre, în părul şi bărbile noastre. Unii luam sacii goi de la betonieră şi­i trăgeam peste noi să ne apere de frig. Spre ziuă., arătam ca nişte momii.

Când la ieşirea din pădure eram zăriţi de coloana de Hăltling­i care înainta prin zăpadă din lagăr spre locul de muncă, aceasta se oprea înspăimântată. Oamenii erau tentaţi să creadă că au vedenii, că dintre brazi ies cârduri de stafii.

— Hai, mişcaţi­vă, ce v­aţi oprit? Izbucnea câte unul.

Este Nachtschicht­ul, tura de noapte, din pădurea Mohl.

NACHT UND NEBEL

Mii, zeci de mii de „deportaţi s­au trezit în lagărele de concentrare naziste fără să ştie de ce şi cum au ajuns acolo.

Ridicaţi noaptea, pe furiş, din paturi sau smulşi ziua în amiaza mare de lângă cei dragi, arestaţi în plină stradă, în fabrică, în birou sau în spital, oamenii – bărbaţi şi femei deopotrivă – erau duşi mai întâi în Bunker­ele Gesfapo­ului.

Cei care supravieţuiau cumplitelor interogatorii, fără să fie judecaţi, erau îmbarcaţi în vagoane şi trimişi – din Relaia sau Olanda, din Polonia sau U. R. S.

S., din Grecia ori Cehoţ.

Slovacia – direct le Dachau sau Buchenwald, la Mauthausen ori Bergen­

Bclsen. Pe fişele lor cu dale personale întocmite de Gestapo erau imprimate iniţialele N. N. Când Gestapo­vistul nu era prea grăbii, scria întreg consemnul Nacht und Nebei. Noapte şi negură; Mai apropiat de sensul consemnului s­ar putea traduce prin noapte şi beznă.

Alături de cele şase milioane de evrei care au intrat pe porţile lagărelor de concentrare fără nici un act de acuzare, fără nici o fişă de însoţire, doar cu Judenstern, cu steaua galbenă pe piept, ori în spate, ori pe braţul stâng, categoria cea arai numeroasă a deţinuţilor din KZ­uri au constituit­o deţinuţii ce păşiseră în lagăre însoţiţi de o fişă cu însemnele NN, Nacht und Nebel, noapte şi negură.

Nacht und Nebel, noapte şi negură, era denumirea faimosului decret emis de Hitler la 7 decembrie 1941, care prevedea explicit că în teritoriile ocupate, adică aproape în toată Europa,. Pentru persoanele civile care săvârşesc acţiuni împotriva fâe/cfr­ului sau autorităţilor de ocupaţie „. Este în principiu indicată pedeapsa cu moartea. Persoanele învinuite, se specifica în continuare, vor fi judecate pe loc. numai dacă există probabilitatea că cei vinovaţi. Vor fi condamnaţi la moarte şi dacă procedura de executare a sentinţei de condamnare la moarte poate decurge foarte repede.” In caz contrar, persoanele în cauză trebuiau să fie trimise în Germania.

Peste cinci zile, la 12 decembrie 1941; Keitel, şeful statului­majbr al Comandamentului suprem al forţelor armate hitleriste, explica printr­o circulară sensul decretului. „Este voinţa bine chibzuită a Fuhrer­ului, arăta Keitel, de a se folosi împotriva persoanelor ostile Reich­ului alte metode decât cele aplicate până atunci.”