stârneşte un asemenea interes, încât, pentru elaborarea ei, medicul SS al Rcichului îi propune lui Himmler, la 29.05.1941, să se creeze un institut special, iar pentru experienţe, sugerează nu să i se transfere câteva zeci sau sute de deţinute, ci pur şi simplu să se anexeze institutului un 'ântreg lagăr de concentrare pentru femei.
După doi ani de zile, la 7 iulie 1943, prof. Dr. medic C. Clauberg raporta, plin de satisfacţie, direct lui Flimmler: „Mult stimate Rcichsfuhrer. Metoda descoperită de mine, de a obţine sterilizarea organismului feminin fără operaţie, poate fi considerată complet elaborată. Sterilizarea se face printro singură
injecţie în colul uterin şi poate fi efectuată cu prilejul examenului ginecologic obişnuit. Un medic cu o practică corespunzătoare, având la dispoziţie o instalaţie corespunzătoare. Va putea, după toate probabilităţile, să sterilizeze, zilnic, câteva sute de femei, dacă nu chiar o mie”.
Doctorul Treite Studia sterilizarea pe fetiţe i prefera ţigăncuţe care nu aveau nici 10 ani. Înainte de tratament, eie erau deflorate de SSişti.
Zvârcolirile lor pe podelele Revierului de la Raverlsbruck îl lăsau rece; „Trebuie să le sterilizăm foarte tinere, căci sunt în stare să aibă copii la 13 ani.”
Treite, Wirts, Clauberg, zeci şi sute de medici SSişti, medici blestemaţi, maimarii lor, până la Himmler şi Flitler, când nu ucideau, visau. Visau la întinsele pământuri din Răsărit, populate de „arbori sterpi”. Visau la ţări întregi fără copii, ţări supuse lor, în care milioane de bărbaţi castraţi şi milioane de femei steriliza le muncesc, zi şi noapte, pentru proslăvirea fJbermen. S'chilor nazişti.
STRAFEN
Pentru SSiştii care conduceau, păzeau şi asigurau funcţionarea lagărelor de concentrare nu exista nimic sfânt. Totul – deţinuţii, ideile lor, bunurile care le mai aveau – toţii! Trebuia distrus, ars, nimicit. Nu respectau nici un principiu mi.an, nu recunoşteau nici o regulă în interiorul lagărului. Nutreau însă un adevărat cult faţă de Strafen, faţă de pedepse. Se aplicau, de obicei, în public j iar deţinuţii trebuiau să asiste, în poziţie de drepţi, descoperiţi.
Pedepsele erau grupate pe categorii, aceleaşi în toate lagărele de concentrare.
Născute din sadismul şi fantezia bolnăvicioasă a unor Lagerfiihreri, simpli SSişti sau Kapo, feluritele Straten, pedepse, erau generalizate prin ordine şi instrucţiuni, iar aplicarea lor cât mai originală asigura faima lagărului.
SSOberführer1 Eike, primul comandant al primului lagăr de concentrare, Dachau, stipula în preambulul faimosului său regulament, devenit regulamentghid pentru toate lagărele naziste, „Toleranţa înseamnă
slăbiciune. Prin urmare, pedepsele vor fi aplicate fără cruţare.”
Spicuiesc din inventarul celor mai frecvente pedepse: Biciuirea în public: 25, 50 ori 100 de lovituri. Victimele trebuiau să
numere loviturile. Dacă greşeau, pedeapsa se relua de la început. Dacă în timpul aplicării loviturilor, deţinutul leşina, era readus în simţiri, după care
executarea pedepsei continua. Direcţia centrală a lagărelor de concentrare a trimis – la 4 aprilie 1942 – o adresă către toţi comandanţii lagărelor în care se arăta: „Reichsfiihrerul SS şi şeful poliţiei germane a dat dispoziţie ca ia aplicarea pedepselor cu bătaia, ordonate de el (atât la bărbaţi cât şi la femei), atunci când există menţiunea de severitate sporită, pedeapsa se va aplica pe şezutul gol”. Semnează: şeful direcţiei centrale, SSObersturmbannführer 2
Liebenbenschel.
Spânzurarea de un stâlp., Deţinutului i se legau mâinUe la spate, braţele i se ridicau sus şi astfel era atârnat de un cârlig timp de 30 de minute până la 2
ore. SSiştii care vroiau să se amuze, împingeau victima cu cravaşele până
aceasta începea să se balanseze, alţii se distrau lovinoo peste părţile cele mai sensibile.
Arestul. Dura de la câteva zile până la patruzeci. Sau „până la noi ordine”. În funcţie de lagăr şi, mai ales, de bestialitatea comandantului acestuia, arestul pul ea însemna să stai izolat întro carceră în care puteai să te întinzi pe ciment ori întruna în care să nu poţi sta decât în picioare, iar dacă
erai mai înalt, doar ghemuit. După cum mâncarea ţi se da întro gamelă ori ţi se arunca pe jos ca so lingi de pe ciment. Potrivit faimosului regulament al SSistului Eicke de la Dachau, pentru nesalutarea unui membru SS pedeapsa consta din 8 zile arest sever care începeau şi se terminau cu 25 de lovituri cu vâna de bou peste şezutul gol.
Trimiterea în detaşamentul de pedeapsă. Executarea orcărei pedepse se putea termina cu moartea Hăttlingului. Niciodată nu se va şti câţi au murit în miile de lagăre naziste în timp ce erau biciuiţi pe Bock, pe „capră” sau se bălăbăneau atârnaţi de Baum, de copac, stând în picioare în faţa porţii lagărului în capul gol în arşiţa soarelui de august ori noaptea, în pielea goală, în gerurile lui februarie. Totuşi, Hăfflingxi mergeau spre locul executării pedepsei cu speranţa că vor rezista.
Trimiterea în detaşamentul de pedeapsă echivala ah ovo cu trimiterea în moarte. În cele mai multe lagăre, comandantului detaşamentului de pedeapsă i se stabilea, dimineaţa, la ieşirea din lagăr, cu câte cadavre trebuie să se întoarcă.
Lichidarea. Se făcea prin împuşcare 'ân ceafă. Sau prin spânzurare.
Spânzurarca. Se executa în public, în faţa întregului lagăr. Uneon.
Alteori, deţinutul era închis întro încăpere. I se oferea o frânghie sau o curea şii se. Dădea o jumătate de oră la dispoziţie să se spânzure.
În afara pedepselor de mai sus, care aveau un caracter oficial, executarea lor fiind reglementată prin ordine şi instrucţiuni, în lagăre se practica o gamă
infinită de alte St/aien, pedepse, rod al unei ciudate îmbinări a sadismului cu inventivi tal ea. A bestialităţii cu fantezia. Sadismul şi bestialitatea erau prezente în ţoale manifestările fiecărui SSist, Inventivitatea şi fantezia însă
lipseau. În lagărele de concentrare, totu era şablon. Aceeaşi sârmă ghimpată, aceleaşi turnuri de pază, aceiaşi SSişti, Blockălteste şi Kapo, aceleaşi Appellvr Komniandonri şi Sele/ih'onări, aceeaşi bandă rulantă a morţii. A existat o
singură excepţie; a existat uri singur domeniu în care SSiştii sau dovedit inventivi, au manifestat fantezie: în lărgirea la nesfârşit, pe cont propriu a gam
i pedepselor şi a modalităţilor de aplicare a acestora. Să exemplificăm.
Exerciţiile de gimnastică. In multe lagăre, după biciuire, Hultlingul care, mai mult mort decât viu, se rostogolea ca un bolovan de pe Boclc, de pe
„capră”, trebuia să se ridice în picioare şi să execute, stimulat de cravaşele SSiştilor, zeci de genuflexiuni „pentru aşi întări musculatura” slăbită de cele 25.
50 sau 75 de lovituri cu vâna de bou, bâta ori biciul de sârmă. Exerciţiile de gimnastică constituiau modalitatea cea mai la îndemână pentru a umili şi chinui Häftlingii, deoarece ea putea fi aplicată la orice oră, ziua sau noaptea şi în orice loc: în baracă, în incinla lagărului şi în afara lui.
„. Baraca sa liniştit. Häftlingii întinşi pe paie, speriaţi, bătuţi, epuizaţi, încearcă să adoarmă. În uşă apar SSistul şi un Kapo. Achtung I Häftlingii sar în picioare. Dar nu toţi deodată.
— Verfluchte Bande! Ihr Drecksăcke! 1 – urlă Kapo.
Liniştit, SSistul îşi scoate încet pipa din gură.
Porunceşte în şoaptă, aproape cu blândeţe: Hinlegen! (culcat!). Häftlingii istoviţi se trântesc la pământ nesincronizat. Noul ordin e ceva mai energic: Aut!
(sus!). Häftlingu sar în picioare. Unul întârzie. SSistul se face că nu observă, îşi scutură liniştit scrumul din pipă, lovindo cadenţat de tocul uşii. Deodată
urlă cu putere: „Hinlegen 1” – Cădem. – „Aut! Hinlegen 1 Aut I Hinlegen I Aut!