Hărmălaia a amuţit brusc. Hăftllngn se dădeau la o parte privind buimăciţi cum ţarina înghiţea ultimii stropi de ceai.
Câţiva copii sau trântit la pământ şi au muşcat din ţarina dulce, în timp ce Blockălteste, însoţit de cei doi Verireieri, agitânduşi bâtele încovoiate şi izbind în dreapta şi stânga, la întâmplare, urlau:
— Antreten zum Appell! Încolonarea pentru apel!
Nici atunci, nici după aceea, în lungile nopţi de nesomn din preajma crematoriului, nici acum, după atâţia ani, nam putut şi nu pot răspunde la întrebarea: am avut eu dreptul să îndemn la răsturnarea butoiului cu der Tee, cu ceai. Îndulcit î
THERESIENSTADT
La BirkenauAuschwitz, toţi copiii sub 14 ani au fost duşi din tren direct în camerele de gazare. La Theresienstadt (lângă Praga) – nu. Cei internaţi aici au fost lăsaţi în viaţă.
Până în 1944. In vara acelui an, lagărul a fost lichidat şi toţi deţinuţii – în marea lor majoritate copii – deportaţi la BirkenauAuschwitz.
La peste un deceniu de la Eliberare, pe teritoriul fostului lagăr Theresienstadt sau găsit, ascunse în pământ, câteva caiete de desen, însemnări şi frânturi de poezii ale copiilormartiri. Din tot ce a putut fi scos la suprafaţă sa organizat, în 1957, întruna din sălile muzeului Dimitrov din Leipzig, o expoziţie.
La intrare, pe un perete, în câteva cuvinte, scrise cu litere de o şchioapă, era condensată întreaga istorie a lagărului: „Theresienstadt a fost un lagăr de tranziţie pentru 15000 de copii sub cincisprezece ani. Numai aproximativ o sută au supravieţuit”.
Mam oprit la primul desen. la al doilea. la al zecelea.
La al douăzecilea. Toate aveau jos, în dreapta, aceleaşi date: numele autorului, data naşterii, a deportării şi cea a gazării. Privesc imaginile şi citesc
cu lacrimi în ochi: „Vazd cu flori”, lana Polak, născută: 29.08.1932, deportată
26.01.1943, gazată 1944, la Auschwitz.
„Fotbal”. Jiri Bentler, născut: 9.03.1932, deportaţi 18.09.1942. Gazat 78.05.1944, la Auschwitz.
„Theresienstadt”. A. Weisskopf, născut: 1.01.1932, deportat 26.06.1942, gazat 8.10.1944, la Auschwitz.
Lectura continuă întro monotonie la fel de zguduitoare până la ultimul desen: născut., deportat. Gazat la Auschwitz. *
Desenele erau stângace, aşa cum desenează copiii le optzecedotsprezece ani. Florile din „Vazd cu flori” – triste, aproape negre. Terenul de fotbal al lui Jiri Bentler – pustiu; în jur, nici un pic de verdeaţă. „Theresienstadt' – sumbru.
Barăci şi paturi de scândură. Nici un pom, nici o floare, nici un om pe stradă.
Totul era lipsii de viaţă, încremenit, pustiu în acele desene Curn putea lana Polak săşi coloreze florile dacă la. Vvrsta de zece ani, ia fost interzis să
alerge.ne câmp, să culeagă flori? Chiciurileei, ca şi ale celorlalţi copii din Theresienstadt, au fost impresionant redate de Mirosiav Kosek şi sora sa, asfixiaţi în aceeaşi cameră de gazare ca şi lana Polak: tnsetare, mâini încătuşate Şi durere iară siârşit.
Deznădejde, visuri siărâmate.
Lumea doar atât nea oferit.
A. Weisskopf nu putea să deseneze în culori mai vii Theresiensfadful, deoarece sârmele ghimpate lau despărţit de lume. Din splendoarea Pragăi de aur, el na rămas decât cu imaginea SSiştilor care iau arestat familia şi a convoaielor nesfârşite ce se îndreptau pe străzile oraşului spre ghetou.
Imaginile şi zgomotele acestora torturau fără milă copiii Theresiensfad/ului.
Iar noaptea deveneau coşmaruri insuportabile. Mărturie stau următoarele versuri găsite pe o filă de caiet: întrezăresc prin vis Theresienstadt, Văd străzilei cernite, oameni trişti.
Spre minen miezul nopţilor răzbat, tn zgomot surd, paşi grei de SSişti.
Aşa lentrezăresc, aşa miapar Aicea, în ghetountunecat, Unde, răpuse, visele dispar tn jalea kilometrului pătrat.
Cel mai zguduitor lucru este însă că aceşti copii cunoşteau sfârşitul tragic carei aştepta. Şi Eva Pickova, în vârstă de doisprezece ani, a ştiut că va urma, implacabil, soarta prietenelor sale. Faptul că a supravieţuit câteva zile sau câteva săptămâni celei mai bune prietene nui putea aduce nici o bucurie.
Ea a notat în caietul său: îmi curge încă sângele prin vine, Prietena mea însă sa sfârşit.
Eu nu ştiu dacă nar fi fost mai bine în ziua aceea chiar so ti însoţit.11, 1 Versurile au fost traduse din limba germană de Constantin Avram.
TOD
În lagărele de concentrare totul era greu, dureros de greu. Şi să
flămânzeşti ani de zile, şi să fii schingiuit zilnic, şi să nai unde şi cu ce te spăla, şi să porţi saboţi în picioarele goale, pline de răni, şi să nu mai ştii nimic
de ai tăi, şi să munceşti ca un sclav, şi să fii cobai pentru experienţe. Era enorm de greu să trăieşti şi aproape imposibil să supravieţuieşti.
Uşor era un singur lucru; să mori.
Moartea, der Tod, era la ea acasă.
În lagărele de concentrare totul era îngrozitor de uniform. Mereu şi peste tot aceleaşi garduri de sârmă ghimpată, aceiaşi stâlpi de susţinere încovoiaţi spre interior, aceleaşi turnuri de pază cu aceiaşi SSişti; aceleaşi barăci, aceiaşi Kupo, Blockşi Lagerdl/esieri, aceleaşi comenzi, aceleaşi înjurături şi aceleaşi pedepse i aceleaşi mizere porţii de mâncare, aceleaşi boli, aceleaşi gemete şi blesteme.
Numai der Tod, moartea, era inimaginabil de variată.
În lagărele de concentrare puteai să mori i rupt în bătăi, călcat în picioare sau izbit cu capul de zidul Bun/cerului.
Puteai să mori aruncat în prăpastie în timp ce cărai bolovani peo creastă, aruncat de pe zid ori de pe schelă sau aruncat peste firele de sârmă