📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

I­am trimis la Gusen îmbrăcaţi numai în indispensabili. Asemenea cazuri s­au repetat de nenumărate ori.

1 Gei care lucrau în detaşamente speciale.

C­da 110 coala 20

Tn prezenţa gauleiterului Rainer, a domnilor dr. ÎJberreiter, dr. Jury, Baldur von Schirach şi a altora, am primit de la Himmler următorul ordin: evreii din sectorul „Sud­Est” trebuie să îie puşi în mişcare, în coloane de marş, din toate localităţile. Destinaţia: Mauthausen. In conformitate cu aceasta, la Mauthausen trebuiau să sosească 60000 de evreu In realitate nu au sosit decât foarte puţini. Drept exemplu voi indica un transport care a pornit cu 4500 de evrei şi a sosit la Mauthausen cu 180 de persoane. Localitatea din care a pornit acest transport nu­mi este cunoscută. Femeile şi copiii erau fără încălţăminte, înveliţi în zdrenţe şi plini de păduchi.

În acest transport erau şi familii întregi, dintre care foarte multe au fost împuşcate pe drum din cauza totalei lor istoviri”.

Nu se ştie şi nu se va şti niciodată câţi au fost asasinaţi în trenurile şi convoaiele morţii. Cert este că numărul lor rivalizează cu al celor împuşcaţi în ceafă sau ucişi prin injecţii cu fenol, urmând imediat după al celor exterminaţi în camerele de gazare.

TRÄNE

În primele zile ale sosirii la B'rkenau­AuscfiwRz am văzut atâtea Tränen, lacrimi, încât uneori cred că, adunate, ar fi fost suficiente pentru a stinge focurile crematoriilor.

Pe măsură ce se apropia de camerele de gazare, chiar fără să ştie, presimţind doar dezastrul, coloana din stânga rampei, alcătuită din bătrâni şi bolnavi, mame şi copii, înoia în Tränen, în lacrimi.

Tinerii din Kinderblock numărul 21, lagărul E am privit zile şi săptămâni la rând – cu ochii înecaţi în Tränen, în lacrimi – flăcările şi fumul crematoriilor In care au fost mistuite trupurile părinţilor şi fraţilor noştri.

Tot privind zile şi nopţi, săptămâni şi luni coşurile crematoriilor, flăcările şi rotocoalele de fum negru­vânăt ce izbucneau ne­au zvântat lacrimile, ni le­au stors, ni le­au uscat. Stăteam şi priveam mai departe coşurile crematoriilor, sufletele noastre plângeau, dar noi nu mai aveam Tränen, lacrimi. Nici când eram călcaţi în picioare, schingiuiţi şi toriuraţi nu mai aveam lacrimi de plâns.

Copiii din Kinderblork numărul 21, lagărul E ne strigam mamele în vis, dorul le ţară şi casă fără să plângem. Flăcările şi rotocoalele de fum negru­vânăt ce izbucneau zi şi noapte pe coşurile crematoriilor ne storseseră, ne secaseră

lacrimile.

Târziu, spre toamnă, am zărit din nou, pe obrajii unui Häftling, ai micului Gabi, zwei Tränen, două lacrimi, pe care nu le­am uitat şi nu le voi uita niciodată.

Începuse lichidarea lagărului E. Se ordonau tot mai des selecţionări, nu pentru alcătuirea unor detaşamente care să fie trimise în alte lagăre, ci pentru camerele de gazare.

În rânduri de câte cinci, în pielea goală, îl aşteptam pe căpitanul SS dr.

Mengele. Micul Gabi, cum îi spuneam, era cel mai tânăr dintre noi, nu împlinise 16 ani (se nimerise primul în rândul 63. Era aşa de mic de statură

încât n­avea aproape nici o şansă de scăpare. Ceilalţi patru din spatele lui erau la tel de mici. Pe feţele lor se întipărise renunţarea.

Gabi însă nu s­a dat bătut. Sfidând groaza şi disperarea, cu o energie uimitoare, a început să zgârie pămânlul cu mâinile şi să adune ţărână.

Parnântul era tare ca piatra.

Degetele­i sângerau, dar el continua să zgârie. Se încuraja. „Dacă mai întârzie comisia cel puţin o jumătate de oră, adun atâta ţărână sub picioare încât am să devin mai înalt cu 3­4 centimetri. Poate scap. Poate salvez întreg rândul.”

— Stillstand!

Am încremenit cu toţii în poziţia de drepţi. Şi Gabi părea nemişcat. In realitate, el continua să adune ţărână cu degetele de la picioare.

Mengele a spus ceva unui ofiţer din suită şi pe Appellplatz a răsunat comanda:

— Prin flanc câte unul, prin faţa comisiei.

Gabi a tresărit, dar a continuat să zgârie pământul. Au trebuit să treacă

câteva secundo până să pătrundă sensul comenzii. S­a oprit brusc zvâcnind din tot trupul. S­a dat puţin la o parte. În ochi i­au izvorât zwei Tränen, două

lacrimi. S­au prelins încet pe obrajii lui subţiri, pe bărbie, apoi au picurat pe muşuroiul de ţărână.

Fără să­şi ridice privirea, Gabi s­a urnit din loc şi, cu paşi împleticiţi, s­a îndreptat direct, fără să mai treacă prin faţa lui Mengele, spre grupul de Häftling­i selecţionaţi pentru crematoriu.

U. W. (UNERWÜNSCHTE WIEDERKEHR)

Puzderia de lagăre ce împânzeau Germania nazistă primeau Häftling­ii de la Birkenau­Auschwitz. Ei soseau cu miile la Mauthausen sau Dachau, la Buchenwald, Neuengamme sau Sachsenhausen fără nici un act de identitate.

La Birkenau nu exista evidenţă nominală. Milioane de Häftling­i fără nume, fără identitate alcătuiau marea majoritate. Soseau însă şi deţinuţi trimişi în grupuri mici de Gestapo, din întreaga Europă. Cei mai mulţi erau deţinuţi politici. Fiecare era însoţit de o fişă în care se specifica delictul şi condamnarea.

În ultimii ani se trecea numai delictul. Pe fişa unora însă nu era trecut nici măcar delictul. De sus, din colţul stâng al acestor fişe săreau în ochi două

litere scrise cu tuş negru i U. W.

Iniţialele cuvintelor Unerwünschte Wiederkehr. Întoarcerea nedorită.

Pretutindeni în lume se cunosc cazuri când un condamnat la moarte a fost graţiat. Rar, foarte rar, dar s­a întâmplat ca victima să fie urcată pe un scaun pentru a fi spânzurată sau să i se pună capul pe butuc pentru a i se tăia şi, în ultima clipă, să i se redea viaţa.

Nu se cunoaşte însă nici un caz în care un deţinut să fi ieşit viu dintr­un lagăr de concentrare în care a intrat însoţit de o fişă pe care era scris cu tuş

negru U. W., adică Unerwünschte Wiederkehr. Întoarcerea nedorită.

UNNUT7E F. SSER

Direcţia de acţiune cea mai consecventă a fascismului nazist a constituito înrobirea popoarelor şi indivizilor; lichidarea oricăror libertăţi. Se cunoaşte o singură „abatere” de la această preocupare constantă, lntr­o singură