― Ne pare rău, spuse Trevize, însă eşti sigură că hrana ne-Gaiană, sau anumite feluri de hrană ne-Gaiană, nu ţi-ar putea face rău?

― Nu, spuse Bliss. Ceea ce este comestibil pentru voi este comestibil şi pentru mine. Eu am în plus problema metabolizării hranei. Aceasta reprezintă o barieră psihologică şi îmi cam strică pofta de mâncare. De aceea mănânc mai încet, dar am să depăşesc neplăcerea, cu timpul.

― Dar dacă te infectezi? spuse Pelorat alarmat şi cu o voce stridentă. Nu înţeleg de ce nu m-am gândit mai devreme la asta. Bliss! Orice lume pe care vei ateriza este posibil să posede microorganisme împotriva cărora nu ai nici un fel de apărare şi vei muri dintr-o banală boală infecţioasă. Trevize, trebuie să ne întoarcem.

― Nu intra în panică, Pel dragă, spuse Bliss zâmbind. Microorganismele sunt şi ele asimilate în Gaia, când le mănânc sau când intră în corpul meu pe o altă cale. Dacă sunt susceptibile să îmi provoace vreun rău, atunci vor fi asimilate cu atât mai repede, şi odată devenite Gaia, nu vor mai fi deloc periculoase.

Dejunul se apropia de sfârşit, şi Pelorat îşi sorbea sucul de fructe, aromat şi încălzit.

― Dragul de mine, spuse el lingându-şi buzele, cred că este cazul să schimb din nou subiectul. Am impresia că singura mea ocupaţie la bordul acestei nave este aceea de a schimba subiectul discuţiilor. Oare care să fie cauza?

Trevize spuse cu seriozitate:

― Deoarece atunci când discutăm, Bliss şi cu mine ţinem foarte mult la propriile noastre puncte de vedere, şi suntem dispuşi să le susţinem până în pânzele albe. Depindem de tine, Janov, pentru a reveni la o judecată sănătoasă. La ce subiect ai vrea să te opreşti, bătrâne prieten?

― Am parcurs materialul care se referă la Comporellon, şi întreg sectorul din care acesta face parte este bogat în legende străvechi. Bazele coloniei lor au fost puse cu multă vreme în urmă, în primul mileniu al călătoriilor hiperspaţiale. Comporellienii vorbesc chiar despre un fondator legendar pe nume Benbally, deşi nu se spune de unde a venit. Ei susţin că numele original al planetei era “Lumea lui Benbally”.

― Şi după părerea ta, Janov, cât adevăr este în această afirmaţie?

― Cât un sâmbure, probabil, dar cine poate ghici cât de mare este acest sâmbure?

― În istoria oficială n-am auzit de nimeni cu numele de Benbally. Tu ai auzit?

― Nu, dar ştii că spre sfârşitul erei Imperiale a avut loc o ştergere deliberată a istroriei pre-Imperiale. Împăraţii, în ultimele secole turbulente ale Imperiului, erau foarte preocupaţi să atenueze patriotismul local, considerând-l ― pe bună dreptate ― un factor cu influentă dezintegratoare. În consecinţă, în aproape toate sectoarele Galaxiei, istoria oficială ― cu documente complete şi cronologic precisă ― începe doar cu zilele în care s-a făcut simţită influenţa Trantorului şi sectorul respectiv s-a aliat de bună voie Imperiului, sau a fost anexat.

― N-aş fi crezut că istoria poate fi ştearsă cu atâta uşurinţă, spuse Trevize.

― Din multe puncte de vedere nici nu este, spuse Pelorat, dar un guvern hotărât şi puternic o poate estompa în mare măsură. Dacă este suficient de mult estompată, istoria străveche ajunge să depindă de materiale risipite pe ici-colo şi tinde să degenereze în basme populare. În mod invariabil, asemenea basme populare vor include din ce în ce mai multe exagerări şi vor prezenta sectorul ca fiind mai vechi şi mai puternic decât în realitate. Şi oricât de idioată ar fi o anumită legendă, sau oricât de imposibilă ar părea, localnicii o cred, închipuindu-şi că astfel dau dovadă de patriotism. Vă pot arăta poveşti din fiecare colţişor al Galaxiei care spun că, la origine, colonizarea sa a avut ca punct de plecare chiar Pământul, deşi nu acesta este întotdeauna numele pe care îl dau planetei-mamă.

― Şi cum îi mai spun?

― Îi mai spun în tot felul. Uneori o numesc Singura; uneori, Cea Mai Veche. Sau îi mai spun Lumea cu Lună, ceea ce, după unele autorităţi în materie, se referă la satelitul său gigantic, Luna. Alţii îi mai spun Lumea Pierdută, sau Lumea Părăsită.

Trevize interveni:

― Janov, opreşte-te! O să continui la nesfârşit cu autorităţile şi contra-autorităţile tale. Spui că legendele astea sunt pretutindeni?

― O, da, bunul meu prieten. Pretutindeni. Nu trebuie decât să treci prin ele pentru a te acomoda cu această meteahnă omenească de a începe cu o sămânţă de adevăr şi de a aşterne apoi peste ea neadevăruri, strat după strat... după modelul scoicilor de Rhampora, care îşi construiesc perlele plecând de la un grăunte de nisip. Am dat odată chiar peste această metaforă, când...

― Janov, opreşte-te, iar începi? Spune-mi, există ceva în legendele din Comporellon care diferă de celelalte?

― Oh!

Pelorat se uită un moment la Trevize, cu o privire pierdută.

― Care diferă? spuse el. Ei bine, ei pretind că Pământul este relativ aproape. Iată ceva neobişnuit. Pe majoritatea lumilor în care se vorbeşte de Pământ, oricare ar fi numele pe care i-l atribuie, exista tendinţa ca localizarea să fie vagă... este plasat, undeva, foarte departe, sau undeva într-un ţinut fantastic.

― Da, spuse Trevize, aşa cum unii de pe Sayshell ne-au spus că Gaia este plasată undeva în hiperspaţiu.

Bliss râse.

Trevize îi aruncă o privire rapidă:

― Este adevărat. Aşa ni s-a spus.

― Te cred. Este amuzant, atâta tot. Bineînţeles, asta şi vrem să se creadă. În acest moment nu cerem decât să fim lăsaţi în pace, şi unde am putea fi mai liniştiţi şi mai în siguranţă decât în hiperspaţiu? Chiar dacă nu suntem acolo, dacă oamenii cred că acolo ne aflăm, e ca şi cum am fi.

― Da, spuse sec Trevize, şi în mod asemănător există ceva care îi face pe oameni să creadă că Pământul nu există, sau că este foarte departe, sau că are o crustă radioactivă.

― Numai că, spuse Pelorat, cei de pe Comporellon cred că este relativ aproape de ei.

― Însă oricum, are o crustă radioactivă. Într-un fel sau altul, fiecare popor care are legende despre Pământ consideră că acesta este inabordabil.

― O concepţie mai mult sau mai puţin corectă, spuse Pelorat.

― Mulţi Sayshellieni cred că Gaia este pe undeva prin apropiere, spuse Trevize. Unii chiar îi identificau soarele cu precizie; şi totuşi, cu toţii consideră că Gaia este inaccesibilă. Ar putea exista unii pe Comporellon care să creadă că Pământul este radioactiv, mort, dar care i-ar putea identifica soarele. Atunci ne vom apropia de el, aşa inaccesibil cum l-ar putea considera unii. Vom face exact ca în cazul Gaiei.

― Trevize, Gaia a vrut să vă primească, spuse Bliss. Eraţi neajutoraţi în mâinile noastre, dar noi nu aveam de gând să vă pricinuim vreun rău. Dacă Pământul este puternic, însă nu şi binevoitor? Atunci ce se va întâmpla?

― În orice caz, trebuie să ajung pe Pământ, şi voi accepta consecinţele. Însă asta este misiunea mea. Odată ce voi localiza Pământul şi mă voi îndrepta spre el, vă puteţi despărţi de mine. Vă voi duce pe cea mai apropiată lume a Fundaţiei, sau înapoi pe Gaia, dacă insistaţi, apoi voi merge singur spre Pământ.

― Dragul meu prieten, făcu Pelorat o figură suferindă, nu mai spune astfel de lucruri. Nici prin gând nu-mi trece să te abandonez.

― Şi nici mie să îl abandonez pe Pel, spuse Bliss întinzând o mână şi mângâind obrazul lui Pelorat.

― Foarte bine, atunci. În scurtă vreme vom fi gata să facem Saltul spre Comporellon şi după aceea, să sperăm, ne vom îndrepta... spre Pământ.

PARTEA A DOUA

COMPORELLON

CAPITOLUL 3

La staţia de intrare

9

BLISS INTRĂ ÎN CAMERĂ ŞI SPUSE:

― Ţi-a spus Trevize că dintr-un moment într-altul vom face Saltul prin hiperspaţiu?

Pelorat, aplecat asupra video-discului, ridică privirea şi spuse:

― Ca să spun drept, a băgat doar capul pe uşă şi mi-a spus: “Într-o jumătate de oră.”

― Gândul la Salt mă nelinişteşte, Pel. Nu mi-a plăcut niciodată. Am aşa un sentiment ciudat, de parcă mă întorc pe dos.