Desigur, strămoşii noştri vânători-culegători se îmbolnăveau şi ei. Este imposibil să obţinem numere precise, dar unii oameni de ştiinţă estimează că aproape un om din cinci murea din cauza infecţiilor cu patogeni.
Dar bolile de atunci nu erau aceleaşi cu bolile de azi. Pe de o parte, paraziţii animali erau o problemă mult mai mare decât în ziua de azi. Păduchii de cap şi de corp, căpuşele şi în special viermii erau peste tot. Infestarea cu viermi nu este o problemă care să îngrijoreze azi majoritatea oamenilor din ţările dezvoltate, dar în trecut e posibil să fi fost atât de frecventă şi de inevitabilă, încât sistemul nostru imunitar a trebuit, de voie de nevoie, să găsească un mod de a coexista cu aceştia. Dar am discutat deja despre acest lucru în capitolul precedent aşa că, fii liniştit, am terminat cu paraziţii! Dar sistemul nostru imunitar n-a trebuit să aibă de-a face doar cu viermii, ci a fost nevoit să convieţuiască şi cu anumite specii de virusuri precum cel al hepatitei A sau cu bacterii cum ar fi Helicobacter pylori, pe care pur şi simplu nu le putea eradica.
Pe lângă asta, cele mai multe boli care ne afectează în ziua de azi erau practic absente în comunităţile de vânători-culegători: boli infecţioase precum rujeola, gripa sau chiar răceala obişnuită. Iar asta pentru că majoritatea patogenilor virali sau bacterieni care provoacă boli infecţioase şi care ne fac viaţa mizerabilă în actuala lume modernă sunt relativ recenţi pentru specia noastră, în termeni evolutivi.
În lumea de acum sute de mii de ani în care a evoluat sistemul nostru imunitar, bolile infecţioase nu puteau deveni o problemă majoră deoarece, cu câteva excepţii, atunci când supravieţuieşti unei astfel de afecţiuni nu o vei mai contracta vreodată. Fie te ucide, fie rămâi imun pentru tot restul vieţii. În cea mai mare parte a istoriei omenirii, specia noastră a trăit în triburi de dimensiuni mici, aflate la distanţe mari şi practic izolate unele de altele. O boală infecţioasă pur şi simplu nu putea deveni un pericol şi nu se putea instala în mod eficient în comunităţile strămoşilor noştri. Dacă infecta un trib, atunci ar fi îmbolnăvit rapid toate persoanele susceptibile şi apoi ar fi dispărut pentru că n-ar fi avut unde să se răspândească mai departe. Prin urmare, evoluţia noastră n-a avut prea mult de-a face cu astfel de patogeni.
Dar pe măsură ce am devenit fermieri şi locuitori ai oraşelor, stilul nostru de viaţă s-a schimbat definitiv – şi la fel s-a întâmplat şi cu bolile care ne-au luat ca ţintă. Traiul într-o densitate mare de populaţie a constituit un mediu perfect de înmulţire pentru bolile infecţioase. La scara de timp a evoluţiei, într-o singură clipă au apărut brusc sute şi chiar mii de victime potenţiale care putea fi infectate. Din moment ce strămoşii noştri nu aveau vreo idee despre natura microorganismelor şi nici despre măsurile elementare de igienă, şi nici nu aveau la îndemână instrumente precum săpunul sau canalizarea, ei nu puteau face mare lucru – dimpotrivă, lipsa lor de înţelegere a înrăutăţit situaţia.
Iar atunci când au început să domesticească animalele şi să trăiască în vecinătatea acestora, adesea dormind în aceleaşi camere, anumiţi patogeni au sărit de la o specie la alta. Noul nostru stil de viaţă s-a dovedit a fi mediul perfect în care patogenii prietenilor noştri recenţi, animalele, s-au putut adapta la oameni şi viceversa. În consecinţă, practic toate bolile infecţioase pe care le cunoaştem azi au apărut în ultimii 10.000 de ani. De la holeră, variolă, rujeolă, gripă şi răceala obişnuită şi până la varicelă.
Iar aici ne întâlnim din nou cu igiena. Igiena este deosebit de importantă şi ne protejează de toate aceste boli. În ultimele două sute de ani, pe măsură ce am descoperit microcosmosul cu miile de miliarde de locuitori ai săi, am început să ne spălăm pe mâini şi să curăţăm apa potabilă, separând-o de locurile unde defecăm. Am început să împachetăm hrana în materiale sterile şi s-o păstrăm în locuri reci, astfel încât patogenii să n-o poată folosi ca pe un vehicul cu care să ajungă în intestinele noastre. Am început să dezinfectăm instrumentele chirurgicale şi să curăţăm ca lumea lucrurile cu ajutorul cărora ne pregătim mâncarea. Igiena este adesea confundată cu curăţenia, dar de fapt ar trebui s-o consideri ca pe o strategie ţintită de a înlătura patogenii potenţial periculoşi din locurile şi situaţiile critice în care ne-ar putea îmbolnăvi.
Igiena este o idee grozavă, care aduce beneficii reale sănătăţii speciei noastre. Acest mesaj este atât de important încât merită să-l repetăm: microorganismele care provoacă bolile infecţioase sunt relativ recente în biologia noastră. Corpurile şi sistemele noastre imunitare nu au avut la dispoziţie sute de mii de ani pentru a evolua alături de ele. Să supravieţuieşti rujeolei nu te face mai puternic ci doar te chinuie vreo două săptămâni. Iar dacă sistemul tău imunitar nu este într-o formă prea bună, te poate chiar ucide. Patogenii periculoşi sunt periculoşi şi cu asta, basta!
Apa curată a salvat literalmente sute de milioane de vieţi. Igiena, de la spălarea frecventă pe mâini la păstrarea hranei în condiţii adecvate, este incredibil de importantă – la fel de importantă ca vaccinurile, poate chiar mai importantă. Igiena este şi o linie esenţială de apărare, care ne protejează de contractarea unor infecţii periculoase, cum se întâmplă, de pildă, în cazul pandemiilor globale. Să tuşeşti în încheietura cotului, să te speli aşa cum trebuie şi în mod regulat pe mâini şi să porţi mască, toate acestea ne fac să câştigăm timp pentru introducerea unor măsuri pe scară largă, cum ar fi vaccinurile sau medicamentele. Igiena reduce din necesitatea de a prescrie antibiotice, ceea ce are drept rezultat direct combaterea rezistenţei bacteriilor la această clasă de medicamente. Ea îi protejează pe membrii mai slabi ai societăţii, cum ar fi copiii mici şi bătrânii, pe cei imunocompromişi, pe cei cărora li se administrează chimioterapie sau care suferă de anumite defecte genetice.
Şi totuşi cuvintele contează, iar igiena şi curăţenia nu sunt chiar acelaşi lucru. De exemplu, ideea că am curăţat toată casa în aşa fel încât am îndepărtat toate microorganismele şi că trăim într-o lume sterilă. Nimic nu este mai departe de adevăr. După ce ai terminat de frecat podelele şi după ce ai curăţat cu grijă bucătăria şi baia, întreaga ta casă se va umple imediat din nou de microbi – chiar dacă ai folosit produşi de curăţenie antimicrobieni. Microbii stăpânesc această lume şi îţi stăpânesc şi casa.
Bine, bine, am înţeles. Igiena este bună. Dar dacă nu putem da vina pe igienă, care este cauza acestei creşteri bruşte a problemelor legate de imunitate din ultimii 50 de ani? Ei bine, aici lucrurile s-ar putea să devină complicate, pentru că toate acestea au legătură cu microbii, dar într-un mod diferit. Se pare că pentru a-ţi antrena sistemul imunitar, trebuie să ai de-a face cu prietenii inofensivi. Sistemul tău imunitar are nevoie de prieteni de joacă drăguţi pentru a învăţa când trebuie să fie blând şi iertător. Acest mod mai nuanţat de a vedea interacţiunile cu microbii din jurul nostru a primit mai multe nume, dar cel mai simpatic pare să fie „Ipoteza prietenilor vechi“, concentrată în mare măsură pe evoluţia noastră.
Timp de milioane de ani corpurile şi sistemele noastre imunitare au evoluat alături de şi împreună cu organisme care trăiesc în noroiul, praful şi plantele din jurul nostru. Pe la începutul acestei cărţi, am menţionat faptul că eşti o biosferă, înconjurată de organisme care vor să te invadeze. Dar eşti mult mai mult decât atât. Eşti şi un ecosistem unde alături de tine trăiesc tot felul de microorganisme. De unele dintre acestea corpul tău ar dori să scape, dar nu poate s-o facă, aşa că a învăţat să coexiste cu ele, în timp ce altele sunt neutre, iar un grup imens este benefic în mod direct sănătăţii tale. Aceste comunităţi de microorganisme comensale sunt la fel de esenţiale pentru supravieţuirea şi sănătatea ta pe cât sunt propriile tale organe. Iar una dintre cele mai importante misiuni ale lor este aceea de a-ţi antrena imunitatea.
Când abia te-ai născut, sistemul tău imunitar este asemenea unui computer. Are atât hardware cât şi software, şi în principiu poate face o mulţime de lucruri. Dar nu are multe date. Trebuie să înveţe ce fel de programe să utilizeze şi când anume. Trebuie să afle cine este duşman şi pe cine poate să tolereze. Prin urmare, în primii câţiva ani ai vieţii tale, el culege informaţii din mediu. Strânge date de la microorganismele pe care le întâlneşte.
El face acest lucru procesând informaţia pe care o colectează în urma interacţiunilor cu microbii. Dacă nu primeşte suficiente date microbiene şi nu învăţă suficient, va creşte riscul ca, în timp, să devină mai agresiv şi să atace substanţe inofensive precum alunele sau polenul plantelor.
Un studiu faimos a pus în evidenţă felul în care mediul din copilăria timpurie îţi modelează sistemul imunitar. Cercetarea a urmărit două grupuri de fermieri din Statele Unite, grupul Amish din Indiana şi Hutteriţii din Dakota de Sud. Ambele populaţii derivă din minorităţi religioase care au emigrat în Statele Unite din Europa Centrală în anii 1700 şi 1800. De atunci, cele două grupuri nu s-au amestecat cu alte populaţii şi au rămas izolate din punct de vedere genetic, trăindu-şi vieţile pe baza unor convingeri religioase puternice şi similare. Aceste două grupuri sunt interesant de studiat şi de comparat, deoarece sunt apropiate din punct de vedere genetic, iar asta înseamnă că putem ignora fondul genetic şi ne putem concentra asupra diferenţelor legate de stilul de viaţă.
Iar între amish şi hutteriţi există o distincţie uriaşă: în timp ce amish practică un stil tradiţional de păstorit, în care o familie posedă propria fermă, unde creşte vaci de lapte şi foloseşte caii pentru munca la câmp şi transport, evitând tehnologia modernă, hutteriţii trăiesc în ferme comune mari şi industrializate, dotate cu maşinării şi cu multe dintre avantajele modernităţii. În consecinţă, cercetătorii au descoperit mult mai mulţi microbi şi cantităţi mai mari de toxine microbiene în casele amish, comparativ cu cele ale hutteriţilor. Incidenţa de astm şi de alte afecţiuni de tip alergic este însă de patru ori mai mare la hutteriţi decât la amish. Prin urmare, se pare că o copilărie petrecută într-un mediu mai puţin urban oferă o anumită protecţie împotriva afecţiunilor de tip alergic.
În plus, trebuie să concluzionăm că puţin noroi nu-ţi dăunează, dimpotrivă, s-ar putea să-ţi facă bine.
Din nefericire (sau din fericire, tu trebuie să decizi), majoritatea oamenilor nu mai trăiesc la ferme. Azi nu mai suntem înconjuraţi de ecosistemele cu diversitate microbiană mare, alături de care am evoluat. Ne izolăm de tot felul de medii naturale. Situaţia noastră nu este rezultatul unui factor unic, ci al unei mulţimi de factori diferiţi care colaborează.
Urbanizarea lumii s-a accelerat dramatic în ultimul secol şi în multe ţări dezvoltate majoritatea populaţiei trăieşte în oraşe. Şi chiar dacă nu toate sunt adevărate jungle de beton, distanţa faţă de orice seamănă a natură, cu toate gângăniile sale, reprezintă o diferenţă majoră faţă de stilul nostru precedent de viaţă, din punct de vedere microbian. Aceste schimbări sunt relativ noi la scara de timp a evoluţiei, deoarece până pe la începutul anilor 1800 cea mai mare parte a populaţiei trăia în mediul rural. Această schimbare a coincis cu faptul că în ultimele decenii ne-am obişnuit treptat să petrecem din ce în ce mai mult timp în interior, ca urmare a apariţiei divertismentului şi a tehnologiei informaţiei, de la TV la internet.
În ţările dezvoltate, „interior“ înseamnă un mediu artificial construit din materiale procesate care, chiar dacă nu sunt sterile, găzduiesc un ecosistem alcătuit din microorganisme complet diferite de cele la care s-au adaptat strămoşii noştri.
Aşa cum am menţionat, până foarte recent în istoria speciei, oamenii trăiau în case construite din materiale naturale, de exemplu din lemn, pământ şi stuf, toate acestea fiind pline de microbi cu care sistemul nostru imunitar era familiar.
Alţi factori importanţi ţin de ceea ce introducem în corpurile noastre. Strămoşii noştri n-au avut de-a face cu uzul şi abuzul de antibiotice, pentru că acestea nici nu existau. Asta nu înseamnă că antibioticele sunt un lucru rău – ele au produs pentru noi o lume în care am uitat cât de grave pot fi o mulţime de leziuni şi de infecţii, pentru că e suficient să înghiţim câteva pastile pentru a supravieţui. Dar antibioticele nu se pricep prea bine să distingă între bacteriile nocive şi cele prietenoase. Prin urmare ele ucid şi bacteriile comensale, vechii tăi prieteni. Pe lângă problema rezistenţei la antibiotice în rândul bacteriilor patogene pe care dorim să le ucidem, prescrierea excesivă de antibiotice reprezintă o uriaşă problemă şi pentru microbiomul sănătos.
S-ar putea ca problema să înceapă mai devreme, chiar la debutul vieţii: în ziua de azi un procent considerabil de bebeluşi se nasc prin cezariană. Acest lucru nu este ideal, pentru că în timpul naşterii normale micul omuleţ intră într-un contact direct şi intens cu microbiomul vaginal şi adesea chiar şi cu cel fecal al mamei. Prin urmare, naşterea este o etapă importantă în amorsarea microbiană a corpului şi a sistemului tău imunitar. Microbiomul bebeluşilor diferă substanţial în funcţie de modul în care s-au născut.
O altă piesă de puzzle care se adaugă în copilăria timpurie constă în faptul că, în prezent, mai puţine mame îşi alăptează copiii. Pielea sânului şi laptele matern conţin o mare diversitate de substanţe care hrănesc microbiomul bebeluşului şi susţin diversitatea bacteriană. Evoluţia s-a asigurat că nou-născuţii au contact direct, faţă în faţă, cu vechiul şi testatul microbiom. Atât cezariana cât şi lipsa alăptatului sunt corelate cu o incidenţă crescută de afecţiuni imune, ca de pildă alergiile.
Una dintre cele mai importante diferenţe faţă de trecutul nostru evolutiv este probabil aceea că dieta noastră conţine o cantitate mult mai mică de fibre decât înainte. Fibrele constituie o sursă de hrană importantă pentru o mulţime de bacterii comensale, utile şi prietenoase, iar faptul că mâncăm din ce în ce mai puţină fibră înseamnă că nu mai putem susţine aceşti minusculi amici bacterieni în numărul în care ne-ar putea fi de folos.
Pfui, bine, a fost cam mult. Din nefericire nu există un răspuns unic, clar şi satisfăcător. Sistemul imunitar este destul de complicat.
Toate aceste schimbări în stilul de viaţă al omenirii nu şi-au făcut simţite efectele peste noapte. Tranziţia către actualul mediu microbian şi către microbiomul nostru ciuntit a fost probabil una treptată şi care a avut loc în special în ultima sută de ani. Pe măsură ce fiecare generaţie s-a îndepărtat de mediul natural, microbiomul a devenit din ce în ce mai puţin diversificat, iar copiii au moştenit acest microbiom. În timp, diversitatea medie a microbiomului în ţările dezvoltate pare să fi scăzut considerabil, în special în comparaţie cu cel al oamenilor care continuă să ducă un stil de viaţă mai tradiţional şi mai rural.
Probabil că toţi aceşti factori au contribuit la situaţia nu prea grozavă cu care ne confruntăm azi. Dar atunci când oamenii cresc având acces la microorganisme din rândul acelor prieteni vechi, sistemul nostru imunitar ar trebui s-o ducă mai bine şi există, într-adevăr, o mulţime de observaţii care susţin această idee.
Chiar şi în ţările dezvoltate, multe studii au arătat că acei copii care cresc la ţară şi în special la ferme, înconjuraţi de animale şi fiind expuşi la mediul extern, suferă de semnificativ mai puţine afecţiuni imune. Prin urmare, chiar dacă nu prea contează dacă o casă este sau nu curată, este important să fie înconjurată de vaci, copaci, arbuşti şi câini liberi să alerge prin jur.
Aşadar, ce mesaj ar trebui să reţinem din acest capitol? Spală-te pe mâini de fiecare dată când mergi la toaletă, curăţă-ţi apartamentul, dar nu încerca să-l sterilizezi şi curăţă cum trebuie instrumentele cu care îţi prepari mâncarea.
Însă lasă-ţi totuşi copiii să se joace în pădure.
71. Legat de aceste apeluri la naturism, ideea că ceva natural este neapărat şi bun este în general problematică. Naturii nu-i pasă deloc de tine sau de vreun alt individ. Creierul, corpul şi sistemul tău imunitar sunt construite pe grămada de oase ale unor miliarde de posibili strămoşi care n-au fost destul de rapizi ca să scape de un leu, au fost ucişi de vreo infecţie minoră sau n-au fost suficient de performanţi în a extrage nutrienţii din hrană. Natura ne-a oferit boli fermecătoare cum ar fi variola, cancerul, turbarea şi viermii paraziţi care se hrănesc cu ochii copiilor. Natura este crudă, şi nu-i pasă deloc de tine. Strămoşii noştri au luptat pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi construi o altfel de lume, o lume lipsită de aceste suferinţe, de durere şi de oroare. Prin urmare, ar trebui să ne bucurăm şi să ne minunăm de enormul progres pe care l-am realizat ca specie. Deşi, în mod clar, mai avem mult de parcurs, şi lumea modernă are destule dezavantaje, noţiunea că „ce e natural e mai bun“ n-ar putea să aparţină decât celor care nu trăiesc în natură, sau celor care au uitat de ce s-au străduit din greu strămoşii noştri să scape de ea.
42. Cum să-ţi stimulezi sistemul imunitar
Sper că de acum sistemul imunitar şi-a mai pierdut pentru tine câte ceva din aspectele sale neclare şi mistice. El nu este o forţă magică, ca un scut energetic sau o armă laser care pot fi încărcate, ci rezultă dintr-un dans complex al milioanelor de componente din care este alcătuit. O trupă de balet care, pentru a funcţiona armonios, trebuie să urmeze o coregrafie strictă. Orice abatere poate face ca răspunsul imun să fie prea slab sau prea puternic, şi nici una dintre aceste variante nu-ţi favorizează bunăstarea şi abilitatea de a supravieţui. Dacă ai ajuns până aici cu lectura, ştii deja mai multe lucruri despre imunologie decât 99% din populaţie. Aşadar, gândeşte-te: dacă ai putea, ce parte a sistemului tău imunitar ţi-ar plăcea să stimulezi?
Ţi-ai dori să ai macrofage sau neutrofile mai agresive şi mai puternice? Ei bine, asta ar însemna inflamaţie mai multă şi mai intensă, febră mai mare, stare de rău şi oboseală mai pronunţate, chiar şi atunci când ai de-a face cu o infecţie minoră. Sau poate celule ucigaşe naturale superputernice, care să ucidă mai multe celule infectate şi canceroase? Bine, dar ele ar putea să fie atât de motivate încât să înceapă să înghită celulele sănătoase care le stau în cale!
Vrei poate să-ţi stimulezi celulele dendritice, astfel încât să activeze cu mai mult spor sistemul imunitar adaptativ? Acest lucru ar consuma şi ar epuiza resursele sistemului imunitar, chiar şi în faţa unor pericole minore, lăsându-te lipsit de apărare şi vulnerabil atunci când se produce o infecţie periculoasă.
Sau poate ai vrea să-ţi stimulezi celulele T şi B, făcându-le să se poată activa mult mai uşor, dar asta ar provoca boli autoimune, pentru că astfel de celule ar începe cu siguranţă să-ţi atace propriul ţesut. Odată ce ţi-ai întărit anticorpii şi celulele B, iar acestea au început să-ţi ucidă celulele cardiace sau hepatice, ele nu se vor opri până când nu-şi vor termina treaba.
Poate că toate acestea nu ţi se par destul de periculoase şi ţi-ai dori să-ţi stimulezi mastocitele şi celulele B care produc anticorpi IgE, combinaţia de celule responsabile de alergii. Produse alimentare care erau doar iritante pentru intestinele tale, vor începe acum să-ţi provoace diaree violentă sau reacţii alergice care te pot ucide în doar câteva minute.
Ai început să te plictiseşti? De ce să nu te gândeşti mai neortodox şi să-ţi stimulezi toate componentele reglatoare ale sistemului tău defensiv, astfel încât să-ţi inhibe sistemul imunitar, lăsându-te însă vulnerabil în faţa celor mai inofensivi patogeni? Probabil că începi să-ţi dai seama unde vreau să ajung: să-ţi stimulezi sistemul imunitar este o idee oribilă, de care se folosesc cei care vor să te facă să cumperi lucruri inutile!
Din fericire, pericolul că ţi-ai putea cumva stimula sistemul imunitar este destul de mic, iar asta pentru că nimic din ce ţi-ai putea cumpăra în mod legal nu poate s-o facă! Chiar şi simpla noţiune de sistem imunitar mai puternic este nepotrivită. Înainte de toate, ar trebui să-ţi doreşti un sistem imunitar echilibrat. Homeostazie. Agresivitate şi pace. Îţi doreşti balerini eleganţi, care să-şi amintească precis întreaga coregrafie, nu jucători de rugby plini de muşchi, care vor să pulverizeze terenul. După toate probabilităţile, sistemul tău imunitar funcţionează exact aşa cum ar trebui.