― În legătură cu ce?
― E vorba de o navă. Pe vremea aceea se construiau nave serioase, nu glumă. Are o capacitate cît jumătate din toată flota anacreoniană. E dotată cu dezintegratoare atomice capabile să distrugă o planetă şi cu un scut care o protejează împotriva fasciculelor Q fără a mai fi nevoie să producă radiaţii. E o navă mult prea bună, Hardin...
― Irelevant, Verisof, irelevant! Şi tu, şi eu ştim foarte bine că armamentul pe care-l deţine în prezent ar putea distruge cu uşurinţă Terminus, cu mult înainte ca noi să putem repara crucişătorul şi să-l folosim noi înşine. Ce importanţă mai are, deci, dacă-i dăm şi crucişătorul? Ştii doar că nu se va ajunge la război.
― Da, presupun că aşa va fi. (Ambasadorul îl privi cu interes.) Hardin, cu toate acestea...
― De ce te-ai oprit? Continuă!
― Ascultă. Nu e treaba mea. Dar am citit ziarul. (Puse Jurnalul pe birou şi arătă cu degetul spre pagina întîi.) Ce-i cu asta?
Hardin aruncă o privire.
― Un grup de consilieri formează un nou partid politic.
― Aşa e, spuse Verisof, foindu-se neliniştit pe scaun. Cunoşti problemele interne mai bine decît mine, dar atacul împotriva ta e vecin cu violenţa fizică. Cît de puternici sînt?
― Al naibii de puternici. După alegerile viitoare, probabil vor controla Consiliul.
― Nu înainte? (Verisof îl privi bănuitor pe primar.) Sînt şi alte modalităţi de a controla situaţia înainte de alegeri.
― Crezi că sînt Wienis?
― Nu, dar reparaţiile navei vor dura luni de zile şi, după aceea, un atac va fi aproape sigur. Cedarea noastră va fi interpretată ca un semn de mare slăbiciune şi deţinerea crucişătorului imperial aproape că va dubla puterea flotei lui Wienis. De ce să rişti? Ai de ales între a dezvălui Consiliului planul de acţiune şi a forţa rezolvarea conflictului cu Anacreon acum!
Hardin se încruntă:
― Să forţez lucrurile acum? Înainte de declanşarea crizei? Tocmai asta nu trebuie să fac. Trebuie să ţin seama de Hari Seldon şi de Plan.
Verisof ezită, apoi bombăni:
― Deci eşti absolut sigur că există un plan?
― Dincolo de orice bănuială, veni tăios răspunsul. Am fost de faţă la deschiderea Boltei şi înregistrarea făcută de Hari Seldon ne-a dezvăluit Planul.
― Nu la asta mă refeream, Hardin. Numai că nu văd cum se poate anticipa istoria cu o mie de ani. Dacă Seldon s-a supraapreciat? Se făcu mic, văzînd zîmbetul ironic al lui Hardin, apoi adăugă: Bine, bine, nu sînt psiholog.
― Exact. Nici unul dintre noi nu e. Dar în tinereţe am urmat nişte cursuri elementare, îndeajuns ca să-mi dau seama de posibilităţile psihologiei, chiar dacă eu însumi nu sînt în stare să le exploatez în favoarea mea. Nu încape îndoială că Seldon a făcut exact ceea ce a declarat. Fundaţia, după el, a fost întemeiată ca un refugiu pentru ştiinţă ― singurul mijloc prin care ştiinţa şi cultura muribundului Imperiu puteau fi păstrate de-a lungul secolelor de barbarie pentru a fi reînviate, în cele din urmă, în cadrul unui Al Doilea Imperiu.
Verisof clătină din cap destul de sceptic.
― Toată lumea ştie că aşa se presupune că vor decurge lucrurile. Dar ne putem permite să riscăm? Putem risca prezentul de dragul unui viitor nesigur?
― Trebuie, pentru că viitorul nu este nesigur. A fost calculat de Seldon şi chiar împărţit în etape. Fiecare criză succesivă este prevăzută şi fiecare dintre ele depinde în mare măsură de rezolvarea cu succes a crizelor anterioare. Aceasta este doar cea de-a doua criză şi Eternitatea ştie ce efect ar putea avea, în cele din urmă, pînă şi cea mai mică deviere.
― Asta-i mai degrabă o speculaţie fără acoperire.
― Nu! Hari Seldon a spus, în Bolta Timpului, că la fiecare criză libertatea noastră de alegere şi de acţiune va fi redusă în asemenea măsură încît ne va rămîne doar o singură cale de acţiune.
― Astfel încît să ne ţină strîns în frîu?
― Astfel încît să ne împiedice să o luăm razna. Dar, pe de altă parte, atîta vreme cît sînt posibile mai multe căi de acţiune, nu există criză. Trebuie să lăsăm ca evenimentele să se deruleze pînă la criză şi, pe cinstea mea, exact aşa voi face.
Verisof nu-i răspunse. Îşi muşcă buzele şi rămase într-o muţenie îndărătnică. Nu mai departe de anul trecut, el şi Hardin discutaseră pentru prima oară problema ― adevărata problemă ―, aceea de a contracara pregătirile ostile ale Anacreonului. Şi asta doar pentru că el, Verisof, ceruse sus şi tare noi concesii.
Hardin păru să intuiască gîndurile ambasadorului:
― Era mai bine dacă nu-ţi spuneam nimic despre toate astea.
― De ce vorbeşti aşa? făcu Verisof surprins.
― Pentru că acum sîntem şase oameni ― tu, eu, ceilalţi trei ambasadori şi Yohan Lee ― care ştim cît de cît ce ne aşteaptă şi mă tem al naibii că ideea lui Seldon era ca nimeni să nu ştie.
― De ce asta?
― Pentru că pînă şi psihologia avansată a lui Seldon era limitată. Nu putea lucra cu indivizi pe perioade nelimitate de timp, aşa cum nu poţi aplica teoria cinetică a gazelor la molecule individuale. El lucra cu mulţimi de oameni, populaţii ale unor întregi planete, şi numai cu mulţimi oarbe, care nu-şi cunosc dinainte rezultatele acţiunilor lor.
― Nu mi-e limpede
― Ce să-ţi fac? Nu sînt un psiholog atît de bun încît să-ţi explic ştiinţific. Pe Terminus nu există psihologi cu pregătire temeinică şi nici texte matematice privind această ştiinţă. E clar că Seldon voia ca numai el să poată anticipa viitorul pe Terminus, iar noi să mergem înainte ca orbii ― deci, corect potrivit legii mulţimilor. Aşa cum ţi-am spus odată, n-am ştiut încotro ne îndreptăm cînd i-am izgonit pe anacreonieni. Ideea mea fusese să menţin un echilibru al puterii, nimic altceva. Abia după aceea mi s-a părut că întrezăresc un model în toată ţesătura de evenimente, dar m-am străduit din răsputeri să nu acţionez pe baza a ceea ce cunoşteam. Amestecul bazat pe cunoaşterea anticipată ar fi răsturnat Planul.
Verisof clătină din cap gînditor:
― Am auzit discuţii aproape la fel de complicate în templele de pe Anacreon. Cum crezi că vei putea identifica momentul propice pentru a acţiona?
― E identificat deja. Recunoşti că imediat după ce reparăm crucişătorul nimic nu-l va mai putea împiedica pe Wienis să ne atace. În privinţa asta nu va exista alternativă.
― Exact.